Definirea terorismului

Noţiunile terorismului sînt multiple, după unele date mai mult de 100 noţiuni. Toate aceste definiţii pot fi împărţite în mai multe grupe.

O grupă conţine noţiuni care se consideră că au un caracter prea larg şi permite identificarea terorismului cu alte forme a violenţei politice ca lupta armată a forţelor regulate, lupta de partizani, răscoale, dezordini în masă. Printre cele mai răspîndite definiţii ale terorismului din această grupă sînt:

  • noţiunea lui Jon F.Kennedy expusă încă în 1962 care defineşte că „Terorismul este un alt tip de război – nou ca intensitate, vechi ca origine – un război al gherilelor, al rebelilor, al asasinilor; un război dus prin ambuscade, nu prin luptă, prin infiltraţie, nu prin agresiune, în care victoria se obţine prin erodarea inamicului şi nu prin angajarea lui”;
  • noţiunea cercetătorilor americani V. Mallison şi S. Mallison conform căreia terorismul este “folosirea sistematică a violenţei excesive şi ameninţarea cu violenţa pentru atingerea scopurilor publice sau politice”, precum şi a colaboratorului Departamentului de Stat al SUA D. Long, care menţionează că terorismul sînt “acţiuni îndreptate spre răsturnarea regimurilor existente, spre subminarea ordinii legale internaţionale”;
  • noţiunea comună a principalelor instituţii de forţă din SUA (FBI, Departamentul de Stat, Departamentul Apărării) care definesc terorismul ca: utilizarea, în mod calculat, a violenţei sau a ameninţării cu violenţa pentru a induce starea de teamă, în scopul de a constrânge sau intimida guvemele sau societăţile pentru a atinge unele ţeluri politice, religioase sau ideologice.

În concluzie, terorismul urmăreşte obiective politice şi instaurarea stării de teamă folosind violenţa împotriva oamenilor nevinovaţi.

Altă grupă conţine noţiuni ce sînt mai acceptabile pentru că acestea fac legătura între violenţa, întrebuinţată de terorişti şi obiectivul privind intimidarea obiectelor acţiunilor teroriste. Dintre aceste noţiuni putem menţiona:

  • definiţia comisiei pentru lupta cu terorismul, creată în SUA în 1985 de G. Bush, vIcepreşedinte al SUA la acel moment: “Terorismul – întrebuinţarea ilegală sau ameninţarea întrebuinţării violenţei împotriva persoanelor sau obiectelor pentru atingerea scopurilor politice sau sociale. De regulă acesta este îndreptat spre intimidarea sau impunerea guvernelor, grupurilor sau persoanelor aparte pentru schimbarea politicii sau acţiunilor lor”;
  • L. Modjorean (jurist rus) este de părerea că “terorismul sînt acte de violenţă, săvîrşite de persoane aparte, organizaţii sau organe guvernamentale, îndreptate spre înlăturarea personalităţilor de stat şi politice nedorite şi destabilizarea ordinii legale de stat în scopul atingerii anumitor rezultate politice”;
  • R. Rupreht (cercetător german al extremismului politic) caracterizează terorismul ca “folosirea sistematică sau ameninţarea folosirii violenţei, care sînt îndreptate spre provocarea oroarei şi de a atinge scopuri politice”.

Partea pozitivă a acestei metode de abordare a noţiunii terorismului constă în faptul că aceasta permite elaborarea unor măsuri mai concrete, adecvate caracterului ameninţării teroriste.

A treia grupă de noţiuni se caracterizează prin faptul că îngustează esenţa fenomenului terorist numai prin lupta contra statelor, regimurilor existente etc.

În calitate de exemplu putem aduce afirmaţia unui terolog de bază ca        U. Laker, care menţionează, că „terorismul este folosirea violenţei nestatale sau ameninţarea cu violenţa cu scopul de a provoca panică în societate, de a slăbi sau chiar de a elimina persoane suspuse şi a aduce schimbări politice”.

De asemenea, caracteristică pentru această grupă de noţiuni a terorismului, este şi formula propusă de T. Herţog: “Prin terorism se subînţelege folosirea sau ameninţarea cu folosirea violenţei 1) de persoane private 2) din motive politice 3) în cadrul unei anumite strategii politice 4) în scopul influenţării psihologice ”.

Această modalitate de definire a terorismului, în opinia mai multor specialişti în domeniu, limitează considerabil noţiunea de terorism, eliminând de fapt activitatea teroristă desfăşurată de ţări aparte în diferite perioade istorice în politica lor internă şi externă.

În condiţiile actuale terorismul s-a transformat într-un fenomen social-politic amplu şi complex, exercitat sistematic şi condiţionat de cele mai diferite contradicţii, existente în societate şi care se referă la sferele de bază ale vieţii acesteia din urmă.

Legînd terorismul în majoritate de scopurile politice şi ideologice a acelor forţe care folosesc acest fenomen, specialiştii evidenţiază un spectru larg de contradicţii sociale şi a fenomenelor ce rezultă din acestea, care determină apariţia şi dezvoltarea terorismului. Aceste contradicţii sînt de ordin social-economic, ideologic, politic, interstatal, naţional, religios, precum şi alte contradicţii şi conflicte.

Este necesar de subliniat, că o mare parte a savanţilor şi politicienilor susţin ideea despre aşa numita provenienţă revoluţionară a terorismului – rădăcinile acestuia fiind atribuite revoluţiei franceze din secolul al XVIII-lea şi revoluţiei din octombrie din 1917. În realitate rădăcinile terorismului se găsesc în antichitatea îndepărtată, iar practica lui, în diferite forme, este specifică diferitor perioade istorice şi multiplelor curente politice.

De asemenea numeroase şînt şi opiniile privind motivele apariţiei şi răspîndirii terorismului contemporan, care sînt atribuite unor sau altor influenţe exterioare, în special – din partea fostei URSS şi blocului socialist, precum şi părerile legate de natura democraţiei occidentale contemporane.

Majoritatea opiniilor sînt de natura, că terorismul este posibil în orice societate condusă ineficient – şi democratică şi totalitară.

Leave a Reply

Your email address will not be published.