April 2019

Definirea terorismului

Noţiunile terorismului sînt multiple, după unele date mai mult de 100 noţiuni. Toate aceste definiţii pot fi împărţite în mai multe grupe.

O grupă conţine noţiuni care se consideră că au un caracter prea larg şi permite identificarea terorismului cu alte forme a violenţei politice ca lupta armată a forţelor regulate, lupta de partizani, răscoale, dezordini în masă. Printre cele mai răspîndite definiţii ale terorismului din această grupă sînt:

noţiunea lui Jon F.Kennedy expusă încă în 1962 care defineşte că „Terorismul este un alt tip de război – nou ca intensitate, vechi ca origine – un război al gherilelor, al rebelilor, al asasinilor; un război dus prin ambuscade, nu prin luptă, prin infiltraţie, nu prin agresiune, în care victoria se obţine prin erodarea inamicului şi nu prin angajarea lui”;
noţiunea cercetătorilor americani V. Mallison şi S. Mallison conform căreia terorismul este “folosirea sistematică a violenţei excesive şi ameninţarea cu violenţa pentru atingerea scopurilor publice sau politice”, precum şi a colaboratorului Departamentului de Stat al SUA D. Long, care menţionează că terorismul sînt “acţiuni îndreptate spre răsturnarea regimurilor existente, spre subminarea ordinii legale internaţionale”;
noţiunea comună a principalelor instituţii de forţă din SUA (FBI, Departamentul de Stat, Departamentul Apărării) care definesc terorismul ca: utilizarea, în mod calculat, a violenţei sau a ameninţării cu violenţa pentru a induce starea de teamă, în scopul de a constrânge sau intimida guvemele sau societăţile pentru a atinge unele ţeluri politice, religioase sau ideologice.

În concluzie, terorismul urmăreşte obiective politice şi instaurarea stării de teamă folosind violenţa împotriva oamenilor nevinovaţi.

Altă grupă conţine noţiuni ce sînt mai acceptabile pentru că acestea fac legătura între violenţa, întrebuinţată de terorişti şi obiectivul privind intimidarea obiectelor acţiunilor teroriste. Dintre aceste noţiuni putem menţiona:

definiţia comisiei pentru lupta cu terorismul, creată în SUA în 1985 de G. Bush, vIcepreşedinte al SUA la acel moment: “Terorismul – întrebuinţarea ilegală sau ameninţarea întrebuinţării violenţei împotriva persoanelor sau obiectelor pentru atingerea scopurilor politice sau sociale. De regulă acesta este îndreptat spre intimidarea sau impunerea guvernelor, grupurilor sau persoanelor aparte pentru schimbarea politicii sau acţiunilor lor”;
L. Modjorean (jurist rus) este de părerea că “terorismul sînt acte de violenţă, săvîrşite de persoane aparte, organizaţii sau organe guvernamentale, îndreptate spre înlăturarea personalităţilor de stat şi politice nedorite şi destabilizarea ordinii legale de stat în scopul atingerii anumitor rezultate politice”;
R. Rupreht (cercetător german al extremismului politic) caracterizează terorismul ca “folosirea sistematică sau ameninţarea folosirii violenţei, care sînt îndreptate spre provocarea oroarei şi de a atinge scopuri politice”.

Partea pozitivă a acestei metode de abordare a noţiunii terorismului constă în faptul că aceasta permite elaborarea unor măsuri mai concrete, adecvate caracterului ameninţării teroriste.

A treia grupă de noţiuni se caracterizează prin faptul că îngustează esenţa fenomenului terorist numai prin lupta contra statelor, regimurilor existente etc.

În calitate de exemplu putem aduce afirmaţia unui terolog de bază ca U. Laker, care menţionează, că „terorismul este folosirea violenţei nestatale sau ameninţarea cu violenţa cu scopul de a provoca panică în societate, de a slăbi sau chiar de a elimina persoane suspuse şi a aduce schimbări politice”.

De asemenea, caracteristică pentru această grupă de noţiuni a terorismului, este şi formula propusă de T. Herţog: “Prin terorism se subînţelege folosirea sau ameninţarea cu folosirea violenţei 1) de persoane private 2) din motive politice 3) în cadrul unei anumite strategii politice 4) în scopul influenţării psihologice ”.

Această modalitate de definire a terorismului, în opinia mai multor specialişti în domeniu, limitează considerabil noţiunea de terorism, eliminând de fapt activitatea teroristă desfăşurată de ţări aparte în diferite perioade istorice în politica lor internă şi externă.

În condiţiile actuale terorismul s-a transformat într-un fenomen social-politic amplu şi complex, exercitat sistematic şi condiţionat de cele mai diferite contradicţii, existente în societate şi care se referă la sferele de bază ale vieţii acesteia din urmă.

Legînd terorismul în majoritate de scopurile politice şi ideologice a acelor forţe care folosesc acest fenomen, specialiştii evidenţiază un spectru larg de contradicţii sociale şi a fenomenelor ce rezultă din acestea, care determină apariţia şi dezvoltarea terorismului. Aceste contradicţii sînt de ordin social-economic, ideologic, politic, interstatal, naţional, religios, precum şi alte contradicţii şi conflicte.

Este necesar de subliniat, că o mare parte a savanţilor şi politicienilor susţin ideea despre aşa numita provenienţă revoluţionară a terorismului – rădăcinile acestuia fiind atribuite revoluţiei franceze din secolul al XVIII-lea şi revoluţiei din octombrie din 1917. În realitate rădăcinile terorismului se găsesc în antichitatea îndepărtată, iar practica lui, în diferite forme, este specifică diferitor perioade istorice şi multiplelor curente politice.

De asemenea numeroase şînt şi opiniile privind motivele apariţiei şi răspîndirii terorismului contemporan, care sînt atribuite unor sau altor influenţe exterioare, în special – din partea fostei URSS şi blocului socialist, precum şi părerile legate de natura democraţiei occidentale contemporane.

Majoritatea opiniilor sînt de natura, că terorismul este posibil în orice societate condusă ineficient – şi democratică şi totalitară.

Cauzele şi clasificarea terorismului:

Pe parcursul istoriei, extremiştii au practicat terorismul pentru a genera frica şi a impune o schimbare în comportament. Până în sec. XIX teroriştii acordau, de obicei, unor anumite categorii de oameni imunitate la atac şi anume: femeilor, copiilor şi bătrânilor. Dezvoltarea statelor birocratice a dus la schimbări profunde în terorism. Teroriştii au înţeles, că moartea uni singur individ, chiar şi a monarhului, nu produce neapărat schimbările politice pe care şi le doreau. Teroriştii au reacţionat prin folosirea unei metode inderecte de atac. Aceste atacuri indirecte au creat o atmosferă publică de nelinişte şi neîncredere în guvern. Spontaneitatea şi raritatea aparentă a actelor face, practic, imposibilă protecţia de către guverne a tuturor victimilor potenţiale. Societatea cere protecţia, pe care statul n-o poate acorda.

Terorismul modern oferă practicanţilor săi multe avantaje, unul dintre ele este numărul infinit de ţinte. Ei îşi aleg ţinta şi determină unde, când şi cum să atace. Numărul posibilităţilor le oferă teroriştilor o înaltă probabilitate de succes cu risc minimal.

Teroriştii sînt inspiraţi de diferite motive, pe care cercetătorii le clasifică în trei categorii: raţionale, psihologice şi culturale.

Teroristul raţional chibzueşte cu atenţie lucrurile, proectele şi opţiunile, făcând şi o analiză a beneficiului. El caută să determine dacă sînt căi mai puţin costisitoare şi mai eficace decât terorismul în vederea realizării scopului urmărit. Pentru a-şi asuma riscul, el cântăreşte capacităţile defensive ale ţintei împotriva capacităţilor sale de atac.

Motivaţia psihologică a terorismului derivă din nemulţămirea personală de viaţa sa. El îşi găseşte sensul vieţii în terorism. Teroriştii nici nu admit gândul, că ei nu au dreptate şi că opiniile altora ar fi adevărate. Ei atribuie numai motive negative la toţi din afara grupului lor.

Motivaţia culturală se explică prin faptul că, prin definiţie culturile formează valori şi îi împing pe oameni, la acţiuni care par fără sens. Tratarea vieţii, în general, şi a vieţii, în general şi a vieţii individuale, în special, este o caracteristică de ordin cultural, care are o legătură strânsă cu terorismul. Teroriştii pot fi gata să-şi sacrifice viaţa pentru organizaţia şi cauza acesteia. Vieţile altora, fiind totalmente negative în sistemul de valori al teroriştilor, pot fi distruse cu puţine sau chiar fără remuşcări.

Datorită faptului că terorismul sa manifestat şi se manifestă sub multiple aspecte, scopurile şi mobilurile acţiunilor teroriste ne fiind aceleaşi, aceasta poate fi clasificat după anumite criterii:

După mobilul sau intenţia care stă la baza actului terorist, destingem.
1. Terorismul de drept comun, prin care se urmăreşte realizarea unui avantaj material ori cu titlul personal, cum ar fi extorcarea de fonduri sau răzbunarea, şantajul, ameninţările, răpirile. În asemenea cazuri ne aflăm în faţa unor infracţiuni de drept comun, a căror consecinţe cad sub incidenţa codului penal,

agravată prin metoda de execuţie: acte teroriste, în esenţa cărora este o acţiune violentă sau de intimidare, comisă de un individ sau de un grup de persoane şi care nu urmăresc obiective politice.

Terorismul social este acea formă a terorismului, care urmăreşte schimbarea orânduirii sociale într-o ţară, inpunîndu-I o altă ideologie socială şi economică. Caracteristicile acestui gen de terorism este faptul, că el nu depăşeşte graniţele ţării respective.
- Terorismul politic are drept scop ruperea relaţiilor dintre state, înlăturarea anumitor lideri politici, inclusiv şefi de state, deveniţi indezirabili unor cercuri politice, să influenţeze prin intimidarea politică generală a unor state.
- Terorismul de stat este formă ce presupune recurgerea din partea unui stat la acte de natură teroriste în lupta contra unor mişcări sau persoane, considerate subversive. În această categorie se înscrie exercitarea sistematică a actelor de coerciţie bazate pe utilizarea pe scară largă a forţei şi mijloace violente: menţinerea unor grupuri sociale etnice sau religioase, în condiţii de inferioritate prin oprimare şi represiune.
După spaţiul în care sete practicat, al factorilor implicaţi sau afectaţi, precum şi din punct de vedere al întinderii efectelor sale, terorismul poate fi:

a) Terorism naţional sau intern, care provoacă o stare de teroare pentru aşi atinge scopul pe calea unor acte de violenţă, susceptibile să exercite o influenţă distructivă asupra stării morale a maselor. Starea de intimidare a maselor, pe care o creează şi care ar putea atrage o dezorganizare a forţelor sociale.

Terorismul internaţional este folosirea nelegală a forţei sau a violenţei, comise de un grup sau de indivizi, care se află în străinătate şi / sau sînt conduşi de ţări sau grupări din afară, sau a căror activitate transcende hotarele naţionale.
Terorismul trasnaţional este o nouă formă constând în faptul că autorii actelor teroriste sunt autonomi faţă de orice stat sau grupările sunt compuse din indivizi de naţionalităţi diferite, uniţi sub drapelul religiei şi al violenţei.
După principalele cauze care îl generează, putem distinge:
- Terorismul rasist care creează un sentiment de teroare, de nesiguranţa şi teama pentru ziua de mâne în rândul cetăţenilor de culoare.
- Terorismul extremist – naţionalist, în general îşi limitează aria în interiorul unei singure ţări.
- Terorismul neofascist sau neonazist, ce manifestă politică şi ideologia ca cultul violenţei, îndeamnă la nesocotirea drepturilor legitime ale popoarelor, la amestecul în treburile interne ale statelor, la acţiuni de forţă de natură care să pericliteze climatul internaţional.
- Terorismul de natură fundamentalist – religios ca o metodă de acţiune pentru unele grupări şi organizaţii care pretind a avea un caracter religios.
După modalităţile de executare a acţiunilor teroriste, distingem:
- Terorismul direct, prin care actul vizează scopul propus, aceasta constituind însuşi obiectivul actului terorist.
- Terorismul indirect, prin care actele teroriste se comit, folosind metodele şi procedeele de acţiune indirectă, care conduc la atingerea scopului propus ori concură la realizarea acestuia.

Generalități

Terorizmul – săvârşirea unor explozii , incendieri sau a altor acţiuni care creează pericol pentru viaţa oamenilor ori cauzează daune materiale considerabile, ori provoacă alte urmări social grave în scopul violării securităţii publice, intimidării populaţiei sau determinării autorităţilor publice ori a persoanelor fizice să ia anumite hotărâri , precum şi ameninţarea cu săvârşirea unor astfel de acţiuni în aceleaşi scopuri.

Combaterea terorizmului – activitatea de prevenire, depistare, curmare activităţii teroriste şi de atenuare a urmărilor acestea.

Operaţie antiteroristă – măsuri speciale îndreptate spre curmarea unui act terorist, spre asigurarea securităţii persoanelor fizice, spre neutralizarea teroriştilor şi spre atenuarea urmărilor acestora.

Terorizmul după activitate se împarte:

Activitate teroristă internaţională.
Activitate teroristă.

Terorizmul după cum el este susţinut se clasifică:

Nici de un stat susţinut – această categorie de terorizm acţionează autonom şi nu primeşte nici un ajutor de la careva stat (BRIGADA ROŞIE ITALIA, ETA BASCHETS).
Susţinut de către un stat – această categorie de terorizm acţionează independent dar primeşte ajutor de la careva stat (FRONTUL POPULAR de ELIBERARE a PALESTINEI).
Îndreptat de către un stat – această categorie de terorizm acţionează ca un agent al careva guvern, el primeşte informaţii de cercetare asigurare logistică de la careva guvern (GRUPELE DE LOVIRE LIBIA).

Terorizmul după scopuri se clasifică:

1. De recunoaştere – acţiunile teroriste sunt duse pentru recunoaşterea internaţională a căreiva cauze. De obicei aceste acţiuni sunt duse spre atragerea atenţie masmediei. Incidentele specifice pot fi căpturarea ilicită a aeronavei, luarea de ostatici, sau baricadarea situaţiei.

2. De intimidare – şi este îndreptat spre reducerea eficienţii acţiunilor forţelor de securitate pentru a reacţiona sau a acţiona, discurajarea cetăţenilor în acceptarea poziţiei guvernului, folosirea pericolului şi violenţei contra participarea populaţiei la activităţi politice, incidentele specifice pot fi îndreptate asupra obiectelor strategic importante cu provocarea victimelor minime.

3. De provocare – este îndreptată spre provocarea reacţiei a guvernului. Obiectivele de atac pot fi simbolice ( poliţia, armata şi alte oficialităţi ), aceste atacuri sunt îndreptate în demonstrarea vulnerabilităţii guvernului de a asigura securitatea sau impunerea a forţelor de securitate pentru a reacţiona dur în scopul formării nemulţumirii din partea populaţiei faţă de forţele de securitate.

De susţinere a răscoalei – această formă include în sine toate trei forme ce impune guvernul de a da demisia .

Tactica terorismului este – asasinarea, distrugerea (explozii, armele de nimicire în masă), răpirea persoanelor, luarea ostaticilor, sabotaj, haos, raiduri, capturarea ilicită a aeronavei.

Structura organizaţiei teroriste – structura grupelor mici teroriste depinde de mediul în care activează. Ca exemplu dacă grupul terorist activează în mediul periculos grupa este organizată din celule izolate specializate pe specialităţi care una de alta nu ştie dar se adună numai în momentul îndeplinirii misiunii.

Grupă mare de terorişti este organizată din comandament central şi elementul de control cu unul sau mai multe elemente subordonate care de obicei are regiunea de activare, unde conduce cu celulă specializată .

Organizaţia teroristă este formată:

Liderul – conduce activităţile şi dacă organizaţia teroristă este îndreptară sau susţinută de către un stat deobicei el este pregătit în statul care îl susţine şi are cîţiva instructori ,,profesionali’’ care nu au motivaţie ideologică.
Suporterii activi – persoanele care nu comit violenţă sau acte de terorizm dar idiologic susţin scopurile. Ei susţin grupările teroriste financiar, material, uman, medical şi informaţional.
Suporteri pasivi – ei sunt de acord idiologic şi provoacă o susţinere minoră, ( falsificarea documentelor)