June 2019

Perspectivele conflictelor nesoluționate din fostele teritorii sovietice

Mediul de securitate actual, în care se află statele independente rezultate în urma căderii URSS, este în continuare deteriorat, fiind sub influența directă a diferite conflicte nesoluționate latente, cum este diferendul transnistrean din Republica Moldova, conflictul dintre Armenia și Azerbaijan privind Karabahul de Munte, separatismul din regiunile Georgiei cum sunt Osetia de Sud și Abhazia. Conflictele menționate sau perpetuat fără rezolvare de la independența acestor state și până la actualitatea de azi, iar numărul lor a sporit odată cu apariția conflictelor dintre Ucraina și Federația Rusă (FR) privind Crimeea, cu derularea activă concomitentă al conflictelor armate din regiunile Lugansk și Donețk ale Ucrainei. Situația conflictelor respective la general este că, acestea sunt departe de a fi soluționate definitiv, iar cele din Ucraina nici măcar nu au depășit faza activă a confruntărilor armate, iar formatul de tratative de la Minsk nu aduce rezultate pozitive.

Toate aceste conflicte, indiferent de aspectul că sunt latente sau active, mențin departe, pentru statele respective, bunăstarea, stabilitatea și securitatea, fiind un generator direct și indirect de probleme multilaterale de securitate ce afectează grav prosperitatea și dezvoltarea, iar aceste conflicte pot ușor infecta și alte regiuni cu multiple vulnerabilități (exemplul Ucrainei este deosebit de vorbitor), iar cel mai grav este că, existența îndelungată al conflictelor nesoluționate impregnează o stagnarea gravă a dezvoltării și induc o incertitudine, care a depășit limitele răbdării, privind viitorul prosper al statelor afectate, cu impunerea generației tinere, într-un număr mult prea mare, să caute altă ”patrie”, care oferă terenul adecvat pentru construirea unui viitor civilizat în noțiunea modernă al acestuia.

Conflictele vizate au o geneza comună provenită direct din căderea subită a URSS și respectiv sau format rapid pe terenul fertil al frustrărilor interetnice, nivelului scăzut de trai al populației, preluarea controversată de către noile elite politico-economice, apărute dintre nomenclatura administrativă și de partid comunist al URSS (care au perceput democrația ca pe ceva care permite orice fără limite legale și morale, molipsind de aceste atitudini netratate parțial și astăzi, populația din statele independente) al tuturor pârghiile de control al proceselor din noile state, toate impulsionate de prezența abordărilor radicaliste în rezolvarea problemelor pe fundalul lipsei de luare în calcul al compromisului și ridicării drapelului că doar ”noi avem dreptate și dreptate putem avea doar noi”, iar toate acestea inevitabil au răbufnit în confruntări armate și astăzi nesoluționate.

Este evident că în aceste conflicte vinovați sunt toate părțile implicate, inclusiv marile puteri care nu au uzat de pârghiile deținute pentru a nu admite aceste conflicte inutile, iar căutarea vinovaților cu lipsa acceptării compromisului necesar a și permis persistența acestora din 1991 încoace, situația fiind agravată prin faptul că lecțiile însușite ale acestor conflicte nu au fost luate în seamă la evitarea problemelor interne și externe, astfel în Ucraina, odată cu căderea președintelui Ianucovici, sa admis repetarea la o scară și mai avansată a tuturor greșelilor din conflictele demult inițiate și amplu studiate din Republica Moldova, Georgia, Armenia și Azerbaijan, iar aceste greșeli cu ignorarea experienței statelor menționate au permis reconfigurarea externă a hărții politice a Ucrainei cu lansarea conflictelor armate din regiunile Lugansk și Donețk și deteriorarea deosebit de gravă a relațiilor ruso-ucrainene care au îmbolnăvit toate relațiile dintre marile puteri.

Astfel, aceste conflicte nu au o reflecția doar asupra statelor post-sovietice vizate, dar afectează direct și mediul de securitate global, astfel evoluția conflictelor din Ucraina și reconfigurarea externă a teritoriului Ucrainei de către Federația Rusă a dus la degradarea periculoasă pentru securitatea globală a relațiilor dintre FR și statele occidentale, fiind lansată pedepsirea reciprocă prin embargouri economice, cu reinițierea goanei înarmărilor grav avansată de renunțarea de către SUA și a FR a menținerii tratatului pentru forțele nucleare intermediare, iar multe surse, în loc să fie canalizate pe segmentul social, sunt îndreptate către sporirea bugetelor militare.

Toate formatele de negocieri privind rezolvarea acestor conflicte latente și active, cu implicarea actorilor externi și a organizațiilor internaționale au avut numite rezultate pozitive, care au permis ca aceste conflicte cel puțin să nu se dezghețe prea tare sau să sporească scara de răspândire al acestora, totodată este de menționat că, toate aceste formate de negocieri nici nu au rezolvat conflictele și nici nu au impus o certitudine sigură privind rezolvarea definitivă a lor.

În alte cazuri considerate rezolvate sau parțial rezolvate, cum ar fi Kosovo, rezolvarea, la general vorbind, sa produs prin recunoașterea independenței acestui teritoriu sârb de către unii actori ai relațiilor internaționale, iar alții nu au recunoscut și astfel de ”rezolvări” nu sunt un bun exemplu, respectiv situația din Kosovo este departe de a fi rezolvată, fiind prezentă posibilitatea de conflict armat în cazul respectiv, aspect demonstrat de ultimele evoluții dintre părțile implicate ce riscă să regenereze în lupte armate dintre Serbia și Kosovo.

Toate conflictele menționate mai sus, au fost și sunt influențate de interesele marilor puteri și relațiilor dintre acestea, în cazul statelor post-sovietice, FR ca mare putere globală cu multiple interese economice, politice și de securitate în statele vecine, permanent va fi puterea care va fi principalul centru de influență pentru cei vizați, iar alte mari puteri nu vor reuși să substituie aici FR grație circumstanțelor obiective interetnice, economice, culturale, religioase, apropiere teritorială, alte interconexiuni de interes reciproc, și asta trebuie abordat calm prin prisma intereselor naționale ale statelor mai mici, care dacă vor deteriora balanța dintre interesele proprii și ale marilor puteri, încercând a ”cocheta” prea tare cu o mare putere în detrimentul alteia, atunci riscă ca divergențele dintre aceste mari puteri să se reflecte prin conflicte armate pe teritoriul satelor respective mai mici (spre exemplu statele baltice în pofida situației că sunt membre UE și NATO nu pot ignora, chiar dacă ignoră de multe ori vecinătatea directă a intereselor FR, nu pot ignora populația masivă de etnici ruși sau ruso-lingvi, inclusiv nu pot ignora obiectivitatea situației economice unde piața occidentală nu a reușit să rezolve toate problemele de ordin economic al acestor state afectate de embargourile reciproce cu FR, iar persistența ignorării celor menționate cu persistența abordărilor prea radicale uneori, vor putea pe viitor să lipsească aceste state de beneficiile de securitate, care încă mai sunt oferite de calitatea lor de membru al NATO și UE, pentru că nimic nu poate dura veșnic).

Perspectivele rezolvării definitive ale acestor conflicte nesoluționate latente și în derulare trebuie identificate în lecțiile însușite prin renunțarea la soluții radicale, renunțarea la supărările trecute și prezente indiferent de cauza acestora, prin căutarea compromisului în relații și abordări, renunțarea la ignorarea intereselor minorităților etnice, religioase, etc, renunțarea la ignorarea radicală a intereselor unor mari puteri în favoarea altor mari puteri, alte aspecte radicale și de ignorare (exemplul Germaniei, care a luptat cu toată lumea în două conflicte mondiale, a fost dezbinată de învingători în două tabere diametral opuse, este bine de luat ca și călăuză în reușita de restabilire a relațiilor internaționale, de refacere economică, de recunoaștere a greșelilor, de reintegrare a statului, de reușita în promovarea valorilor democratice și umane, iar Germania, care cu brio a trecut peste conflicte și dezbinări a devenind astăzi unul din principalii lideri ai lumii moderne civilizate). Istoria conflictelor menționate, evoluția proceselor de rezolvare al acestora, medierea acestora de către alți actori și organizații internaționale, elucidează ferm aspectul că soluția rezolvării conflictelor nu este în afara statelor respective și aceste chei a rezolvării sunt exclusiv în interior prin așezarea la masa tratativelor a părților direct implicate în conflict și edificării condițiilor de încredere pentru a se auzi reciproc fără a mai lua în calcul supărările trecute și prezente cu anularea abordărilor prin interese unilaterale, totul pentru a construi un viitor nou în care prosperitatea și pacea să devină o geneză a reintegrării societăților dezbinate de conflictele îndelungate. Altfel, persistența peste ani al conflictelor cu interminabile tratative, ignorarea lecțiilor însușite și experienței altora, ignorarea intereselor populațiilor din ambele tabere, crează impresia că existența acestor conflicte este foarte benefică pentru interesele anumitor elite politico-economice în detrimentul populației devenite ostatecii acestor conflicte, se crează impresia că aceste conflicte sunt artificial menținute în interesele celor pe care nu-i interesează soarta oamenilor din teritoriile vizate. O soluție cu perspective realiste de rezolvare definitivă a conflictului, ce poate fi preluată și de alte state afectate de conflicte, o poate oferi chiar Republica Moldova, soluția respectivă fiind inițiată de către conducerea Republicii Moldova, care a inițiat tratative de reintegrare directe cu partea opusă, tratative bazate pe compromis și renunțarea la ignorare a intereselor altei părți, iar istoria arată că în final oricum cineva va învinge, iar soluția oferită de Președintele Republicii Moldova oferă șansa ca învingători să fie toți.

Războiul informațional și perspectivele acestuia

Noțiunea de război informațional este foarte des întâlnită în contextul abordării problemelor actuale de securitate, acutizate odată cu declanșarea problemelor de securitate din Ucraina cu înflorirea tuturor formelor de acțiune informațională externă și internă și se pretinde a fi un instrument care poate influența procesele din cadrul interacțiunilor interne și externe a societăților umane.

Războiul informațional, ca interpretare și determinare al efectului de aplicare, este foarte controversat și interpretabil în dependență de interesele celor care aplică instrumentele respective cât și al celor care pretind că sunt ținta acestuia. Însăși noțiunea de ”război informațional” este o expunere agresivă și anume utilizarea cuvîntului ”război” în explicarea/motivarea proceselor interne și interacțiunilor externe, poate avea un efect scontat de influență și manipulare al anumitor procese, fiind abil utilizată chiar când pretinsul război informațional lipsește, iar lipsa unor interpretări explicite, ce este de fapt acest război informațional, este cea mai ”prețioasă” caracteristică al acestei forme de acțiune-război, deoarece lipsa cunoașterii adecvate permite utilizarea mult prea liberă / manipulatoare al diferitor situații, care pot fi ușor redate ca și război informațional.

Interacțiunile dintre actorii relațiilor internaționale sunt diverse și pentru atingerea intereselor sale aceștia recurg la o gamă largă de instrumente menite a facilita ajungerea la rezultatul dorit atât în relațiile internaționale, cât și în cadrul interacțiunilor elitelor politice din cadrul unui stat, parteneri de afaceri, relații interumane, interpersonale, etc.

Printre aceste acțiuni și instrumente de contrapunere, pot fi menționate interacțiunea de rivalitate dintre state în spațiul informațional, pentru a produce anumite efecte dorite sistemelor informaționale al adversarului și a destabiliza diverse procese politice, economice, infrastructura critică, instituțiile de forță și administrare, etc. Scopul aplicării acestor acțiuni și instrumente informaționale de contrapunere, este la general destabilizarea societății și al statului însăși, prin metode de acțiune psihologică de manipulare asupra maselor receptive a populației, acțiune distructivă asupra sistemelor de infrastructură, al tuturor sistemelor și proceselor dependente masiv de tehnologiile electronice, cu scop general de a crea circumstanțele necesare ca statul țintă al războiului informațional, să adopte un comportament multilateral corespunzător intereselor celor care au recurs la acțiunile și instrumentele respective.

Război informațional poate fi considerat, totalitatea de acțiuni indirecte, subversive și directe, când asupra statului țintă (aspect valabil și în privința unui actor non-statal), forțele interesate (spre exemplu un stat care acționează asupra adversarului) petrec un ansamblu de acțiuni pe mai multe zone, care cuprind toate segmentele activității unei societăți și respectiv poate fi considerat drept o acțiune complexă cu scop de prejudiciu / destabilizare / distrugere asupra sistemului de conducere a statului, ținta principală fiind instituțiile prin care statul exercită procesul de administrare, inclusiv diminuarea capacităților țintei pe toate sectoarele, dezorientarea / paralizarea totală sau parțială a infrastructurii critice, sistemului politico-militar, economic, de asigurare energetică, informațională și comunicații, distorsionarea evenimentelor în mass-media, crearea de divergențe ideologice și politice interne, interetnice, culturale, religioase, etc, iar finalitatea cea mai dorită al acțiunilor respective, fiind adoptarea unor decizii ale țintei, inclusiv pe timp de pace, conform intereselor proprii ale forțelor interesate.

În mare parte, dacă să abordăm aplicarea mai ales pe timp de pace, războiul informațional este aplicat în scopurile distructive, de la distanță, indirect, prin intermediul sistemelor și rețelelor informaționale, de comunicații și schimb de date, centrelor de stocare și prelucrare a datelor, prin utilizarea tehnologiilor informaționale performante sau a factorului uman corupt care activează în aceste sisteme, pentru preluarea controlului asupra sistemelor menționate, prin manipulare și propagandă distrugătoare în mass-media, iar îmbinarea instrumentelor tehnologice și umane de acțiune în sistemul informațional, aduce celor interesați avantajul de supremație și control asupra acestor sisteme în cadrul desfășurării operațiilor informaționale. Aici este necesar de reținut că, o crimă cibernetică nu întotdeauna poate fi parte a unui război informațional, deoarece un atac cibernetic criminal poate aduce prejudicii multiple, dar de cele mai multe ori aceste atacuri sunt mai mult cu scop de avantaj financiar al unui criminal sau grup de criminali cibernetici, poartă un caracter aleatoriu și nu este ceva care ar afecta întregul sistem informațional al unui stat, iar războiul informațional este ceva planificat, cu scopuri clar stabilite și prevede acțiunea organizată, coordonată și totală de folosire directă și indirectă a posibilităților de acțiune asupra sistemelor informaționale în calitate de instrument de luptă în cadrul atacului neanunțat asupra unei ținte.

Astfel, se poate ușor de observat cât de largi sunt domeniile de aplicare ale instrumentelor războiului informațional, acesta fiind și parte al războiului de o anvergură mai amplă cum este războiul hibrid. Se observă că războiul informațional este facilitat multiplu de avansarea dezvoltării tehnologiilor informaționale, tehnicii de calcul, comunicațiilor la mare distanță, trecerea multiplelor servicii și activități în sfera virtuală unde lipsește distanța, conectarea tot mai multor utilizatori și apariția dependenței individuale și a instituțiilor unui stat de aceste servicii virtuale, iar ritmul pătrunderii noilor tehnologii în toate sferele vieții (până la fierbător electric cu internet) face ca războiul informațional să fie real periculos, inclusiv și pentru fiecare în parte. Reieșind din avansarea tehnologiilor cu pătrunderea acestora peste tot, vulnerabilitatea față de atacurile informatice cât și impunerea necesității de protecție contra acestor atacuri, face ca războiul informațional să intre activ și pe sectorul activității militare moderne și de viitor. Noile tehnologii informaționale și capacitatea sporită de procesare a datelor în condițiile actuale și viitoare vor contribui ca părțile adverse să poată deține informațiile necesare pentru adoptarea deciziilor, iar acestea pot fi eficiente doar în cadrul unui sistem informațional propriu bine protejat și unuia care poate afecta sistemul advers avantajând propriile capacități, deoarece din punct de vedere militar obținerea superiorității informaționale poate fi accesată prin neutralizarea sistemului informațional advers și protejarea sistemelor informaționale proprii.

Din punct de vedere al unui război informațional, în scopul susținerii sau facilitării unor acțiuni militare, se poate de evidențiat că, acesta preponderent va fi axat pe acțiuni active de atac, care vor cuprinde folosirea în scop propriu al informațiilor inamicului prin metode de manipulare, dirijare a opiniilor, bruiajul sistemelor inamice, atacul cibernetic asupra sistemelor informaționale și de comunicații, propagandă, descurajare, diversiuni, embargouri, declarații controversate, folosirea capacităților de manipulare ale mass-media, ultimatumuri și fisurarea alianțelor politice-economice-militare, distorsionarea realităților, crearea de crize umanitare, folosirea instituțiilor internaționale pentru a bloca procese sau promova interese. În afara acțiunilor active de atac se impune concomitent cu acestea protejarea sistemelor informaționale proprii prin metode de protecție a sistemelor computerizate la nivel de program și componente tehnice, impunerea de interdicții pentru protecția datelor, acțiuni de anti propagandă și de contracarare a manipulărilor externe prin sisteme de informare ce nu pot fi controlate de un singur stat. Formele prin care se va acționa în cadrul unui război informațional declanșat de forțele interesate sunt diverse și vor cuprinde la general războiul electronic, psihologic, atacarea rețelelor informaționale civile și militare prin intermediul specialiștilor IT din spațiul tenebru, folosirea acelorași specialiști IT oficial angajați, inclusiv prin sabotaj fizic, alte instrumente, și în primul rând toate acestea vor viza organele de conducere al Forțelor Armate, urmând, sau concomitent fiind aplicate acțiuni și contra eșaloanelor inferioare. În statele în care sistemele moderne informaționale computerizate, de schimb /stocare /prelucrare de date, telecomunicații, de control al armamentului, sistemelor centralizate de comandă și control, etc., inter-legate și dirijate prin internet, intranet, alte sisteme de talie locală și respectiv au un nivel de utilizare foarte avansat și dependent de surse energetice, acestea, în afară de multiplele avantaje, aduc și vulnerabilități periculoase. Astfel aceste sisteme pot fi atacate de la distanță prin intermediul conexiunilor internet / intranet, telecomunicații, conexiune la rețelele locale, inclusiv prin intermediul surselor umane corupte, alte posibilități, fiind distruse, puse sub control activ sau monitorizare pasivă până la etapa necesară atacatorului.

Poate fi menționate că, drept mijloace principale și eficiente, prin care se aplică războiul informațional asupra sistemelor electronice, sunt programele speciale de acțiune directă sau ascunsă asupra sistemelor informaționale civile și militare adverse (viruși și alte coduri de acțiune ca vierme, cal troian, alte programe de atac și manipulare a datelor și sistemelor) cu scop general de a reproduce codul de atac cu infectarea codului existent de execuție în sistemele computerizate, cod de interogare subversivă a saiturilor, coduri autoreplicante prin mecanisme de distribuție ca poște electronice, mesaje, pentru distrugerea fișerilor, blocarea criptografică a spațiului de memorie, stabilirea controlului din extern asupra sistemelor electronice, posibilitatea de backdoor create special de producătorul de sisteme și programe în scop de a permite accesul neautorizat la necesitate în sistemele adverse bazate pe tehnologiile achiziționate din extern, atacarea cu diverse cereri a programelor pentru ca acestea să nu reușească prelucrarea datelor proprii, atacarea liniilor de telecomunicații, diferite mijloace în mediul electromagnetic pentru afectarea și distrugerea circuitelor de sistem, alte mijloace.

Este evident că, pentru dominarea informațională a adversarului, operațiile din cadrul războiului informațional pot fi duse concomitent cu operațiile militare convenționale, iar metoda cea mai eficientă aici este lupta pentru informații și contra acestora, unde se aplică acțiuni de acumulare a datelor despre adversar, mediul de acțiune al acestuia, populația locală, acțiuni psihologice, exploatarea relațiilor civil/militare, resurselor mass-media. Printre cele mai eficiente mijloace de ducere a unui război informațional, dacă să analizăm interacțiunile dintre actorii relațiilor internaționale în cadrul acțiunilor informaționale reciproce, avansate negativ odată cu evenimentele distructive din Ucraina, putem distinge o eficiență sporită:

– al operațiilor psihologice cu scop general de a transmite anumite programări și informații manipulatoare pentru modelarea în scop propriu al acțiunilor, motivațiilor, atitudinilor, raționamentelor populației din statul țintă și al conducerii acestuia;

– atacurile cibernetice, electronice, care în epoca avansării și pătrunderii în toate sectoarele de activitate umană a tehnologiilor electronice inter-legate și dependente de resurse energetice, de componente tehnice și de program, cu persistența factorului uman corupt, permit relativ ușor destabilizarea, manipularea și distrugerea anumitor capacități și activități ale țintei, aceste atacuri fiind și cele mai periculoase;

– relațiile cu publicul prin intermediul surselor de informare în masă și folosirea în scop de propagandă, dezinformare și manipulare al acestora pentru atingerea scopurilor, acestea fiind deosebit de eficiente pentru modelarea comportamentului maselor largi de populație în albia dorită de atacator.

Tacticile, formele și tehnologiile de aplicare al războiului informațional asupra țintei sunt multiple, dependente de diverse situații și circumstanțe, cât de tehnologizată și consumatoare de tehnologii și surse de informare în masă este o societate, sau o anumită țintă separată, cât de organizată este cultura folosirii tehnologiilor moderne, cât de ridicat este nivelul culturii unei societăți pentru a nu reacționa pozitiv la manipulări, propagandă și dezinformare, războiul informațional nu este scopul unei acțiuni asupra țintei, dar este o combinare de mijloace și instrumente de aplicare (greu de demonstrat că au fost folosite) în cadrul altor activități de acțiune generală asupra țintei în cadrul contrapunerii adversarilor.

Războiul informațional, pare a fi cea mai sofisticată formă de aplicare a forței asupra unei ținte, iar costurile sunt de cele mai dese ori justificate, reieșind din aspectul că această formă de război a devenit umbra de însoțire a tuturor proceselor de interacțiune al actorilor relațiilor internaționale, dar și al actorilor relațiilor transnaționale de afaceri și interni dintr-un stat.

Aplicarea războiului informațional asupra țintei, demonstrat a fi extrem de eficient în modelarea acțiunilor aceste ținte conform celor dorite de forțele interesate, a devenit un factor indispensabil în relațiile actuale dintre actorii relațiilor internaționale și toate conflictele dintre aceștia sunt însoțite la toate etapele de un război informațional foarte intensiv, unde dezvoltarea tehnologiilor electronice și de comunicații facilitează multiplu succesul unui război informațional.

Dezvoltarea tehnologiilor electronice, de telecomunicații, accesibilității tot mai mari al acestor tehnologii, informatizării largi al societăților, omenirii în general, crează perspective și mai avansate de explorare al vulnerabilităților acestor tehnologii în cadrul intensificării viitoare al unui război informațional, iar omenirea, care nu va renunța la dezvoltarea tehnologică, va trebui să se deprindă cu situația când războiul informațional va fi unul permanent, multilateral și va fi aplicat asupra tuturor, de la un stat până la un simplu utilizator și consumator al tehnologiilor electronice, informaționale, de telecomunicații, de informare în masă.

Succesul diminuării efectelor războiului informațional nu poate fi obținut doar prin limitări al accesului populației la sursele de informare, de stopare al progresului tehnologic, sau doar de protejare generală sau locală al sistemelor și tehnologiilor electronice și informaționale, acest succes poate fi atins mai mult prin ridicarea culturii organizaționale și operaționale al resurselor umane în cadrul organizării și folosirii sistemenlor și tehnologiilor electronice, informaționale și de telecomunicații, alte tehnologii.