forțele și mijloacele părților implicate în conflictul armat început la 27 septembrie 2020 în Karabahul de Munte

Forțe și mijloace aproximativeArmeniaPretinsa republică Karabahul de MunteAzerbaidjan
Populație2 961 000150 932  10 073 200
Forțele armate pînă la începutul conflictului din 27.09.202044 80018 00066 950
Rezerva activă210 mii rezerviști (total aproximativ 1,4 milioane rezerviști)Nu mai mult de 30 mii rezerviști850 mii rezerviști (total aproximativ 3,8 milioane rezerviști)  
Buget forțe armate625 milioane $50 milioane $2.267 miliarde $  
Principalele tipuri de tehnica militară din dotarea părților implicate în conflict (toate părțile în mod activ criptează cifra reală a tehnicii militare din dotare și din acest motiv cifrele prezentate sunt din analiza diferitor surse cu caracter deschis)
Tancuri diverse tipuri (majoritatea fiind  sovietice T72, T 55)110371765 (din care 100 tancuri  T90S de producție rusă)  
Diverse tipuri de blindate (BTR, BMP, alte tipuri sovietice, Azerbaidjan avînd și altele non sovietice)7505712600 (din care BMP3 – 88 unități, BTR82 – 45 unități, alte 376 modele de producție occidentală, Israel, Turcia)  
Avioane de luptă19 aeronave (din care 4 SU 30 SM modele noi rusești)2 (SU25)66 aeronave (din care cele mai performante sunt 15 MIG 29 sovietice)  
Elicoptere de atac17 (MI24)5 (MI24)38 (MI24)  
Aparate de zbor fără pilotNu se cunoaște nici măcar cifra aproximativă de astfel de tehnică, fiind cunoscut doar că toate părțile implicate dețin și folosesc la scară largă aceste aparate în scop de cercetare, bruaj, ghidare a focului, atac asupra țintelor terestre, ele fiind de producție occidentală, israeliană, turcă sau proprie cum ar fi în cazul celor armene printre care și modelul peformant Krunk, dar cele mai performate fiind deținute de Azerbaidjan prin dronele de cercetare și atac turcești Bayraktar TB2 și SkyStriker israeliene.
Artilerie divers tip și calibru tractată și autopropulsată250 unități (din care 10 Gvozdica, 28 Acația, 26 Ghiațint)253 (din care 12 Acația, 12 Gvozdica, circa 50 Ghiațint)674 (din care 18 Ghiațint, 46 Gvozdica, 6 Acația, 18 Msta S noi rusești, 12 Pion, 5 Soltam israeliane, 18 Vena noi rusești, etc )  
Sisteme de artilerie reactivă (în mare parte sisteme sovietice Grad)70  (din care 6 Smerci, 6 AR1A chineze, 4 WM80 chineze )49 (din care 4 AR1A chineze)450 (din care 30 Smerci, 6  Polonez bieloruse, 21 Kasirga Turcia, 21 Roketsan Turcia, 18 Uragan, 9 Lynx extra Israel, 30 Lar Israel,  30 Lynx GradLAR Israel, 60 T122 Turcia, 18 T107 Turcia și altele)
Sisteme de rachete tactice (non-nucleare)16 (din care 4 Iskander noi rusești)8 (din care 4 Tocika U, 4 Elbrus)4 Tocika U și un număr necunoscut de complete Lora Israel  
Complete de rachete antiaeriene tip S300, Krug, S125, S75, S200, Tor, Buk, Osa, Strela, Igla, Verba, alte sisteme, artilerie AA divers calibru.Din gama de sisteme antiaeriene deținute sunt 4 divizioane S 300V/PS sovietice a cîte 12 instalații de lansare, 178 Osa, 48 Strela-10, 200 Strela-2, 90 Igla, multe alte sisteme ca TorM2, Buc M1-2, S125 Peciora, etc1 divizion S 300V/PS, 18 Krug, 6 Osa, 1 Kub, avînd și restul mijloace sovietice la care nu se cunoaște numărul.Din gama de sisteme antiaeriene deținute sunt 2 divizioane modernizate S 300PMU2 Favorit împreună avînd 16 instalații de lansare, 80 Osa, 54 Strela-10, 18 Strela-3, 1 S200 cu 4 instalații lansare, 10 Tor M2 noi rusești, 18 Buk, 1 divizion Barak Israel cu 9 instalații lansare, 2 baterii de Stilet beloruse,se mai dețin  complexe Spayder Israel, 54 instalații lansare S125  
Sisteme antitanc50 Kornet, 20 Milan francese, 27 Șturm S, 9 Konkurs, 20 Mliutka, artilerie antitanc  D44,  MT12, aruncătoare de grenade antitank RPG 7,18,26, SPG, AT4 suedeze, etc    6 Șturm S, 6 Konkurs, artilerie antitanc  D44,  MT12, aruncătoare de grenade antitank RPG 7,18,26, SPG.    100 Kornet, 100 Skif, 150 Spike Israel, 10 Hrizantema S, fiind în dotare și alte mijloace cum ar fi sovieticile Fagot, Metis, Konkurs, Maliutka, Shipon Israel, artilerie antitanc  D44,  MT12, aruncătoare de grenade antitank RPG 7,18,26, SPG etc
Armamentul ușor de infanterie aflat în dotarea părților este atît sovietic, modele occidentale, noi rusești, israeliane, inclusiv de producție proprie. Printre modele de producție proprie armeană se poate de menționat pușca pentru lunetiști ASS 300, ASR 300, K11, K15, puștile de asalt K3, AS300, Vahan. Azerbaijeanul produce pușca pentru lunetiști Istiglal, pușca de asalt Hazri.  
Pentru data de 30 septembrie 2020 părțile au anunțat următoarele pierderi pe care le-au cauzat părții adverse (este de menționat că ambele părți pierderile menționate mai jos le neagă vehement):
Armenia înmpreună cu pretinsa republica Karabahul de MunteAzerbaidjan
2300 militari decedați, 130 tancuri și alte blindate, circa 200 instalații de artilerie, 25 mijloace antiaeriene dintre care o instalație lansare (din 60) S300 și o stație radiolocație din cadrul complexului S300 (pretinse a fi nimicite cu ajutorul dronelor kamikaze), nimicirea totală a regimentului infanterie motorizată ”Martuni” și încă alte două batalioane de infanterie. Armenia a menționat oficial doar pierderea a 84 militari decedați și 120 răniți, 5 persoane civile decedate și 120 rănite, un avion de asalt SU25 (pretins a fi nimicit de F16 turcesc în spațiul aerian armean).790 militari decedați, 1900 răniți, 137 tancuri și alte blindate, 7 elicoptere, circa 200 instalații de artilerie, un avion, 78 drone, un aruncător de flăcări TOS-1A Partea azeră nu anunță pierderi militare oficiale, expunînd doar 14 decedați  și 46 răniți din rîndul populației civile.
      Vina, pentru reînceperea operațiilor militare în Karabahul de Munte din 27.09.2020, este reciproc pusă pe seama oponentului de către Armenia și Azerbaidjan.    
  În perioda derulării conflictului armat din 27-30 septembrie 2020 majoritatea statelor, printre care SUA, Federația Rusă, China, UE, etc sau pronunțat pentru stoparea imediată a confruntărilor și trecerea la tratative, doar Turcia nu sa expus pentru stoparea confruntării, invers Turcia a anunțat oficial că susține complet politic Azerbaijeanul, iar dacă va fi necesitate va oferi și asistență/implicare militară directă părții azere (deja partea armeană învinuește Turcia de implicare prin mercenari și atragerea aviației militare turce care ar fi atacat și nimicit un SU25 armean pe teritoriul național al Armeniei).       Consiliul de securitate ONU a cerut încetarea focului, iar Georgia a propus teritoriul său pentru desfășurarea tratativelor între părți.      Concomitent este eminent pericolul escaladării la scară largă al acestui conflict prin implicarea altor actori interesați, mai ales că Armenia este membru al ODKB, are oficial pe teritoriul său o bază militară rusă, iar dacă partea armeană va reuși să demonstreze veridicitatea pretențiilor că teritoriul armean a fost supus agresiunii externe ea poate să se adreseze după ajutor militar către ODKB, aspect care implică obligatoriu partea rusă, care se va implica și în cazul lovirii bazei sale din Armenia, iar odată implicată Rusia de partea Armeniei, Turcia și ea se poate implica oficial (dacă de crezut declarațiilor conducerii turce) de partea azeră, iar dacă luăm în considerație statutul de membru NATO al Turciei atunci odată sunt șanse reale să vedem implicări militare active dintre Turcia/Azerbaidjan și Rusia/Armenia, astfel poate fi estimată începerea unei confruntări dintre ODKB și NATO în condițiile deteriorării continuie a situației. Dar acest scenariu este puțin probabil în condițiile cînd la moment nu se văd premise credibile că conflictul va depăși limitele teritoriale ale enclavei Karabahul de Munte, care de jure este parte a Azerbaidjanului și asta înseamnă că la moment luptele se duc pe teritoriul azer fără a fi atinse teritoriile suverane ale Armeniei, deși partea armeană a deschis dosar penal contra Azerbaidjanului pentru încălcarea regimului de stopare a focului atinse anterior. Este evident că luptele se vor duce pînă cînd părțile nu vor fi forțate să se încline către măcar careva tratative, dar și încetarea focului nu va rezolva acest conflict cu implicări mult prea vaste și complexe în teren etnic, economic, interese contradictorii ale marilor puteri globale ca SUA, Rusia, UE (mai ales că în UE nu există consens aspra atitudinii față de Turcia, iar poziția Greciei, Franței sunt destul de ostile Turciei), China și puterilor regionale ca Turcia, Iran, Israel, Arabia Saudită.      
Analiza forțelor armene și azere (fără a lua în calcul ODKB, Turcia cu NATO) evident elucidează o prioritate numerică și tehnica a părții azere în a obține un succes militar dacă se va continua conflictul pînă la distrugerea uneia dintre părți, deja pe 30.09.2020 președinteșe Azerbaidjanului Ilham Aliev a declarat că partea azeră va înceta focul doar în cazul cînd partea armeană va retrage complet de pe teritoriul enclavei Karabahul de Munte forțele sale militare, iar tratativele ineficiente anteriore servesc drept motiv pentru a aplica alte metode de restabilire a integrității teritoriale ale Azerbaidjanului.

Contribuția militarilor moldoveni la combaterea epidemiei COVID-19

            Încă la începutul răspândirii fulgerătoare a pandemiei COVID-19 din primăvara 2020 am menționat importanța vitală a implicării Forțelor Armate în combaterea acestei maladii periculoase, iar perioada trecută doar a fortificat această conștientizare a necesității de implicare a militarilor.

Perioada martie-iunie 2020 a demonstrat la modul practic importanța respectării recomandărilor instituțiilor responsabile de sănătatea publică pentru a nu se admite răspândirea virusului ucigător, dar lipsa responsabilității/disciplinei, conștientizarea superficială a pericolului suprapus peste ignorarea regulilor impuse de autorități de către unii cetățeni, au dus la faptul că COVID-19 încă se simte în puteri, și cu regret face victime.

 Responsabilizarea populației pentru a respecta regulile sanitare este una din acele acțiuni care pot aduce victoria contra epidemiei noului coronavirus și aici revine la actualitate implicarea forțelor de ordine asistate de armată pentru a impune, când nu se vrea, această responsabilitate comună și individuală, deoarece doar astfel se poate de învins în acest război cu un inamic invizibil. În aceste condiții conducerea statului a dispus ca forțele de ordine împreună cu militarii să revină la patrulări, pentru a veghea respectarea regulilor necesare.

Astfel, recent, în urma deciziei Ministrului apărării domnului Alexandru Pînzari, militarii Armatei Naționale au revenit la acordarea unui sprijin practic instituțiilor responsabile, atît prin patrulări cît și prin implicarea deosebit de importantă a structurilor militare medicale. Din informațiile prezentate pe site-ul oficial al Ministerului Apărării ale Republicii Moldova se constată că – ”50 de ofițeri, sergenți și soldați din Batalionul 22 de menținere a păcii, Batalionul cu Destinației Specială „Fulger” și Brigada de infanterie motorizată „Ștefan cel Mare” vor patrula pe jos, fără unități de tehnică, spațiile publice din capitală, alături de carabinieri, pentru a monitoriza respectarea de către cetățeni a măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Aceștia vor fi prezenți în parcurile, terenurile de agrement și alte zone aglomerate din cinci sectoare ale capitalei, unde vor sensibiliza și responsabiliza populația cu privire la riscurile de îmbolnăvire cu noul coronavirus în cazul nerespectării regulilor și vor verifica dacă oamenii întreprind toate măsurile necesare ca să nu se infecteze. Anterior, pe perioada stării de urgență în legătură cu situația epidemiologică, militarii Armatei Naționale au activat în sprijinul colegilor din structurile de forță, fiind implicați patrulări pedestre și pe mașini, misiuni la posturi fixe în localitățile declarate în carantină, transportarea lucrătorilor medicali la serviciu și spre casă, amenajarea Centrului de Triere COVID-19 de la Moldexpo, precum și la acțiuni de dezinfectare a sediilor filialelor Poștei Moldovei din capitală”. 

Ministrul Apărării domnul Alexandru Pînzari a  menționat că , militarii sunt pregătiți să se implice la acțiuni de patrulare și supraveghere, așa cum au făcut-o anterior, alături de polițiști și carabinieri – „De această dată, vom mobiliza echipe de militari prin contract, fără unități de tehnică, care vor patrula pe jos spațiile publice din capitală — parcuri, terenuri de agrement și alte zone aglomerate — pentru a monitoriza conformarea populației la măsurile impuse de autorități, inclusiv purtarea măștilor și respectarea distanței sociale”.

Este de accentuat atenția populației asupra îndemnului domnului ministru Alexandru Pînzari către cetățeni prin rețelele de socializare – „Dragi cetățeni, vă îndemn să demonstrați respect față de militarii noștri și să vă conformați restricțiilor impuse de autorități. Avem nevoie de susținere și înțelegere, astfel încât, împreună, să depășim această perioadă dificilă”.

 Îndemnul ministrului apărării către cetățeni este o rugăminte deosebit de importantă a unui demnitar de stat responsabil, îndemn care impune respect și este obligatoriu de luat în atenție/executare de către toți, deoarece adresarea unui ministru al apărări către populație pe timp de pace, dar în plină luptă cu un inamic invizibil și ucigător este cu adevărat ceva deosebit de important, ceva care trebuie să aducă populația la responsabilizare și conștientizare a acestei responsabilități individuale și deci implicit colective în lupta contra inamicului invizibil ce aduce multiple victime.

Un aport deosebit al Ministerului Apărării în lupta cu COVID-19 este adus și prin implicarea capacităților Spitalului Clinic Militar Central, Centrului Consultativ Diagnostic și subdiviziunilor medico-militare în lupta contra epidemiei. Ministrul apărării a menționat la o ceremonie dedicată menționării medicilor militari – „Dragi medici, sunteți un exemplu de învingători, de devotament și putere de a renaște. Avem colegi care au învins acest virus datorită grijii și profesionalismului dumneavoastră. Vă prețuim și vă susținem necondiționat, cu atât mai mult că noi, militarii, știm exact cum este în linia întâi. Acum vă aplaudăm și vă decorăm, dar așteptăm și momentul în care vă vom putea strânge mâna și chiar îmbrățișa”.

Vom reitera, deja mult mai convinși în baza experienței trăite și simțite de către toți cetățenii Republici Moldova, ce am menționat și în materialul anterior dedicat aportului militarilor în lupta cu COVID-19 – în condițiile Republicii Moldova, implicarea Armatei Naționale în misiunile de sprijin al autorităților și populației este deosebit de valoroasă și cu siguranță va aduce plus valoare complexului de măsuri pentru combaterea epidemiei, iar acest success al implicării armatei va fi asigurat de experiența acumulată de instituția militară a Republicii Moldova în misiunile de pacificare internaționale, postconflict, activități anterioare de implicare deosebit de importante în lichidarea consecințelor calamităților naturale, alte deprinderi practice și teoretice ale efectivului acumulate în cadrul programelor de instruire deosebit de riguroase, armata demonstrând încă odată că este pregătită să intervină în toată gama de provocări și să răspundă tuturor amenințărilor, iar națiunea și mai departe o va răsplăti cu aprecierea prin calificativul de una dintre cele mai de încredere instituții ale statului.

Lupta cu virusul ucigaș COVID-19 continuă, numele inamicului este cunoscut, dar acest inamic este invizibil și mult prea periculos pentru al percepe superficial și cu ignoranță, acest inamic ar trebui să ne impună la acțiuni conjugate pentru a învinge, iar capacitățile statului trebuie susținute de fiecare cetățean în parte prin respectarea restricțiilor și regulilor menite să prevină răspândirea acestui inamic global cum este COVID-19.

În acest context, de combatere a COVID-19, Ministerul Apărării al Republicii Moldova, prin aportul zilnic de implicare în asistarea populației și sprijinul acordat instituțiilor publice, este un exemplu excelent de responsabilitate practică a unei instituții a statului, de concentrare eficientă a capacităților și resurselor disponibile pentru victoria societății noastre împotriva inamicului invizibil, și aici vom accentua repetat cuvintele prețioase ale domnului ministru al apărării Alexandru Pînzari – „Dragi cetățeni, vă îndemn să demonstrați respect față de militarii noștri și să vă conformați restricțiilor impuse de autorități. Avem nevoie de susținere și înțelegere, astfel încât, împreună, să depășim această perioadă dificilă”.

Sperăm că aceste cuvinte de îndemn ale domnului ministru să fie auzite de fiecare, să fie conștientizate și aplicate în practică, astfel ca în final, toți împreună, să nu oferim inamicului invizibil COVID-19 nicio șansă de izbîndă, iar această experință pozitiva de coniugare eficientă a eforturilor și lucru în comun pentru atingerea succesului, să servească drept temelie și pentru alte victorii ale țării noastre, care suntem siguri că vor avea loc.

Forțele Armate contra pandemiei de coronavirus

Odată cu răspândirea fulgerătoare la nivel global al noului coronavirus COVID-19, sa demonstrat că, doar prin forțele instituțiilor de ocrotire a sănătății publice și al forțelor de ordine, este extrem de complicat eficient de combătut pandemia și de impus respectarea completă a măsurilor necesare pentru stoparea noii epidemii ucigașe.

În astfel de condiții, cînd este vitală implicarea tuturor forțelor disponibile pentru a apăra populația, devine primordial adoptarea unor măsuri speciale, iar aceste măsuri, în majoritatea statelor afectate de noul coronavirus, se realizează în practică prin trecerea la starea de urgență, situații excepționale, cu impunerea de multiple restricții pentru populație în scopul prevenirii răspândirii maladiei. Este evident că implimentarea condițiilor restrictive la nivel național impune și implicarea întregului potențial de forțe și mijloace ale statului pentru a asigura eficiența unor astfel de măsuri, și, în astfel de condiții speciale, implicarea Forțelor Armate este o opțiune evidentă care vine să fortifice multiplu potențialul statului de a răspunde cu succes amenințări și pericolului real pentru viața populației provocată de pandemia de coronavirus.

Opțiunea implicării armatei în fortificarea eforturilor statului de a învinge epidemia este mai mult decît argumentată, deoarece instituția militară în majoritatea statelor, inclusiv Republica Moldova, deține experiența valoroasă în operațiuni de menținere a păcii, alte operațiuni de impunere a ordinii în activități postconflict, intervenții de success în lichidarea consecințelor de calamnități naturale,  dar și alte multiple capacități, inclusiv cea de a răspunde provocărilor complexe în condiții deosebit de periculoase grație deținerii structurilor medico-militare, capacităților pentru decontaminare, capacități logistice, de intervenție rapidă pentru securizarea obiectivelor și a asigurării respectării ordinii în aria de responsabilitate, care pot asigura supraviețuirea populației în anumite circumstanțe distructive, cum este spre exemplu aplicarea armei biologice. COVID-19, avînd în vedere scara și timpul record al răspândirii, inclusiv numărul mare de cazuri mortale, permite chiar de a numi acest virus drept o armă  biologică de nimicire în masă, aplicată de natura fluctuantă în timp record, iar indiferența, lipsa disciplinei și a respectării regulilor restrictive impuse de autorități, pentru a combate maladia, doar facilitează ca COVID-19 să se simtă bine în avîntul acestuia de a cotropi omenirea la nivel global.

În condițiile cînd statele adoptă trecerea la situații excepționale, implicarea armatei devine un aspect indispensabil factorului de success în combaterea complexă a epidemiei, iar armatele vin cu capacitățile sale pentru acordarea sprijinului necesar autorităților statului, se implică cu personal și diverse mijloace logistice, vine în suportul forțelor de ordine publică, activităților de patrulare, participă la asigurarea regimului special de circulație a populației, pazei și protecției  obiectivelor și zonelor, transportul de personae și materiale, intervine cu tehnică pentru îndeplinirea diferitor misiuni în scopul protecției populației, inclusiv de triaj epidemiologic, asistență medicală, dar  și alte măsuri în dependență de circumstanțe.

Implicarea Forțelor Armate în condițiile speciale de combatere a COVID-19 se observă în majoritatea statelor care au trecut la situații excepționale, iar acest lucru este pozitiv și firesc perceput de societate, iar Republica Moldova nu este o excepție. Implicarea armatei în statele lumii, în actuala situație de criză provocată de noul coronavirus, este multilaterală, inclusiv putem vedea prezența armatei în cadrul misiunilor de support al forțelor de ordine publică, unde efectivul înarmat și tehnica militară poate fi observată pe străzile localităților și a marilor capitale. Un element benefic aparte, al prezenței Forțelor Armate dotate cu armamentul din dotare, îl prezintă și faptul că pe lîngă aspectul pur de asigurare a securității în cadrul misiunii îndeplinite, prezența militarilor înarmați impune ridicarea imediată a necesității, fie și forțată a respectării restricțiilor necesare, sporește gradul de disciplină a populației care nu are deprinderile de respectare a unei discipline atît de vitală pentru perioada epidemiei. Această practică, a prezenței militarilor dotați cu armament, este liber văzută în toată lumea unde armata a fost atrasă în cadrul pachetului de măsuri pentru combatarea epidemiei de coronavirus și respectiv asta demonstrează că practica vizată are un impact pozitiv asupra disciplinei, ridicării spiritului de responsabilitate, coeziunii în acțiunile  închegate ale întregii societăți pentru combaterea pericolului comun.

În condițiile Republicii Moldova, implicarea Armatei Naționale în misiunile de sprijin al autorităților și populației este deosebit de valoroasă și cu siguranță va aduce plus valoare complexului de măsuri pentru combaterea epidemiei, iar acest success al implicării armatei va fi asigurat de experiența acumulată de instituția militară a Republicii Moldova în misiunile de pacificare internaționale, postconflict, activități anterioare de implicare deosebit de importante în lichidarea consecințelor calamităților naturale, alte deprinderi practice și teoretice ale efectivului acumulate în cadrul programelor de instruire deosebit de riguroase, armata demonstrând încă odată că este pregătită să intervină în toată gama de provocări și să răspundă tuturor amenințărilor, iar națiunea și mai departe o va răsplăti cu aprecierea prin calificativul de una dintre cele mai de încredere instituții ale statului.

Secvențe din securitatea globală în primul trimestru al anului 2020

Anul 2020 a preluat ștafeta riscurilor de securitate globală înregistrate anterior, care și-au demonstrat persistentă și pe parcursul primului trimestru al noului an, iar  relațiile dintre marile puteri globale, printre care SUA, China, Federația Rusă nu au demonstrat atitudini care ar fi insuflat încrederea într-o ameliorare pozitivă a problemelor de importantă strategică.

În perioada primului trimestru al anului 2020, prin continuarea situației din anul 2019, marile puteri au acționat prin măsuri de ordin politic, economic, diplomatic și militar, pentru a-și  fortifica poziția în competiția de lider, dar și pentru consolidarea acestor poziții pe intern, printre aliați și potențiali parteneri. 

În primele luni ale anului curent s-a perpetuat întregul pachet de divergențe profunde între marile puteri, moștenit din anii precedenți. Acestea sunt accentuate și marcate în continuare de conflicte locale, concurență geopolitică și de forță militară, revanșism și dispute teritoriale, concurență pe piața energetică, amestec în afaceri interne ale statelor, etc. Pe lângă aceasta au apărut noi circumstanțe deosebit de periculoase pentru echilibrul securității globale, cu care în prezent se confruntă practic toate continentele lumii. Este vorba despre pandemia de coronavirus COVID-19, care în caz de menținere a ritmului agresiv al răspândirii acestei pandemii globale, va avea o amprentă negativă accentuată asupra securității economice ale statelor, mai ales ale celor cu o economie instabilă.

  Conflictele locale continuă a persista în calitate de oglinzi ale tendințelor globale. Metodele prin care acestea se declanșează, dezvoltă, mențin și se încheie reflectă discordanțele în relațiile dintre marile puteri, intensitatea concurenței acestora, anvergura ambițiilor regionale ale actorilor. Acestea descoperă acele probleme de care este obsedat sistemul internațional și acele probleme care sunt indiferente acestui sistem.

Principalele riscuri la adresa securității globale continuă să fie conflictele militare pe care fiecare actor global și cei ce pretind la poziția de actor regional încearcă să le folosească în propriile interese. Conflictele active și cele înghețate sunt purtătoare de riscuri pentru oameni, națiuni și teritorii. Mai multe state după ce au falimentat intern au devenit arenă pentru dispute și conflicte externe, manifestată prin concurența dintre actorii globali și aliații regionali ai acestora.  Cele mai sângeroase din ultimul deceniu și care nu au o soluționare definitivă nici până în prezent sunt războaiele dintr-o serie de state din Africa, spre exemplu, Yemen, Libia; Orientul Apropiat, exemplu, Siria; Asia, exemplu, Afganistan; Europa, exemplu, Ucraina. Atmosfere ce emană unde de tensiune permanentă pentru securitatea globală sunt  statele cu conducere autoritară care se înarmează sau tind să se înarmeze cu arme de distrugere în masă, de exemplu, Iran și Coreea de Nord.

Cu toate acestea catalizatorii riscurilor asupra securității globale  o reprezintă actorii globali în concurența de întâietate și drepturilor pretinse asupra unor anumite zone de influență. Acestea tind să-și demonstreze forța militată prin consolidarea blocurilor militare, prin elaborarea de noi tehnologii militare, prin intimidare și descurajare. Exercițiile militare de anvergură au devenit în ultimii ani cele mai des întâlnite modalități de demonstrare a forței, iar experiența acestora poate fi folosită într-un eventual conflict. Exemplu, exercițiile militare de anvergură desfășurate de FR în fiecare an după ce au fost declanșate evenimentele tragice din Ucraina, care, la rândul lor, au provocat statele occidentale, dar și NATO să planifice și demareze cele mai ample exerciții militare din ultimii 25 ani – „Defender Europe – 2020” (anvergura acestora a scăzut drastic și respectiv au  au fost amânate din cauza pandemiei globale de coronavirus).

În contextul acestor circumstanțe s-a stabilit un mare deficit de încredere dintre state, chiar și dintre cele aliate, interesul național prevalând asupra celui colectiv. Din cauza hiperpolarizării lumea devine lipsită de o ”ordine internațională” anterior stabilizată între două poluri de putere. Principiile enunțate de SUA în politica sa externă, „America în primul rând”, denotă ponderea interesului strategic din exterior spre interior. 

Uniunea Europeană se confruntă în prezent cu o amplă criză de credibilitate față de Federația Rusă, care a fost cauzată de războiul din Georgia din 2008 și care și-a atins apogeul după evenimentele din Ucraina. În contextul recentei  reforme constituționale, se pare că se va fortifica și mai avansat verticala puterii în Federația Rusă, iar conducerea acestei mari puteri globale va avea posibilitatea să mențină politica externă în albia actuală.

O absență totală a stabilității și încrederii în viitorul apropiat a început să fie observată după răspândirea bolii de coronavirus, care doar în primele luni ale anului 2020 a adus elemente ale   disperării în mai multe regiuni ale lumii. Consecințele pandemiei, în prezent sunt greu de imaginat, deoarece procesul de găsire a unui vaccin eficient necesită o perioadă prea mare de timp, iar măsurile care sunt întreprinse în prezent, izolarea oamenilor, riscă să aducă elemnte ale crizei economice profunde. Pandemia respectivă cu reflecție globală, pe lîngă toate urmările distrugătoare, poate genera și o mișcare de solidaritate globală, pentru ca omenirea să învingă în comun această problemă gravă. Pandemia demosntrează evident că un singur stat nu este în stare să se contrapună de unul singur unui astfel de amenințări invizibile dar resimțite de toată națiunea, iar un exemplu practic pozitiv de conlucrare la nivel global poate servi drept platformă pentru aplanarea divirgențelor care nu găsec astăzi rezolvare pozitivă.

Reieșind din acestea actorii globali ar trebui să faciliteze dialogul și cooperarea, să readucă la normal situația, care s-a creat în zonele cu conflicte militare, să reducă la minimum divergențele pentru a înlătura neîncrederea. Evident că acestea sunt dorințe prea optimiste într-o lume atât de egoistă, riscurile geopolitice continuă să fie îngrijorătoare și să influențeze semnificativ apariția tuturor celorlalte riscuri de natură economică, tehnologică, socială și ecologică, totuși, viitorul statelor și națiunilor, pe fundalul unde natura demonstrează omenirii că problemele existențiale globale sunt o misiune comună ale tuturor locuitorilor acestei planete, depinde în mod vital de o armonie și echilibru global.

Anul 2019 din perspectiva securității globale

În 2019, relațiile dintre marile puteri globale, afectate de multiple divergențe istorice și altele noi de ordin economic, politic, militar, alte aspecte ale propagării și intersectării periculoase a intereselor, nu au cunoscut o ameliorare pozitivă, care să inducă o certitudine globală de securitate. În perioada vizată, marile puteri globale au desfășurat măsuri de ordin politic, economic și militar, pentru a-și  fortifica poziția respectivă de mare putere unul față de altul, dar și pentru consolidarea acestor poziții pe intern, printre aliați și potențiali parteneri. 

Cele mai noi divergențe între marile puteri au fost impulsionate și au degradat periculos mai ales în urma evenimentelor dramatice din Ucraina, învinuiri reciproce ale marilor puteri de implicări (inclusiv prin metode cibernetice, război informațional, noi metode de acțiune calificate uneori ca și război hibrid) frauduloase în procesele politice interne, amplificate de evoluțiile din Siria, Iran, Coreea de Nord, alte zone de intersectare diametral opusă al intereselor și respectiv prin diferența de abordare/percepere al acțiunilor Federației Ruse (FR), SUA, Chinei, UE, NATO în arealul acestora de interese. Aceste procese și diferențe în interpretări/abordări au declanșat revigorarea divergențelor istorice, au redeschis luptă, anterior ceva mai camuflată,  pentru resurse și piețe de desfacere a propriilor produse, au impulsionat creșterea mișcărilor naționaliste, religioase cu elemente extremiste, alte aspecte negative care impun ca și ”normalitate” ca oamenii din diferite state să se privească/perceapă reciproc prin dispozitivele de ochire ale armelor. iar astfel de procese slăbesc securitatea fiecăruia în particular pe lîngă cea globală în general. Aceste evenimente au readus lumea modernă în perioada relansării, într-o formă ceva mai nouă, a componentelor războiului rece din perioada crezută depășită, a goanei înarmărilor, intimidărilor reciproce multilaterale, noi utilizări a metodelor războaielor informaționale cu propagandă și dezinformări masive, folosirii pe larg a capacităților ofensive cibernetice de a se implica unul contra altuia în perioada cînd asta este facilitat multiplu de noile tehnologii informaționale, care transformă lumea modernă în una dependentă de aceste tehnologii tot mai mult, utilizarea fără precedent a capacităților ofensive oferite de pîrghiile sancțiunilor economice în epoca globalizării și interdependențelor economice respective, fiind relansată posibilitatea unei confruntări armate reale dintre principalele puteri militare ale lumii.

În aceste condiții, de relansare periculoasă a noilor confruntări multidimensionale dintre marile puteri globale (confruntări care niciodată nu au dispărut, dar acum acestea sunt renăscute cu potențial sporit de distrugere globală), aspectul creșterii capacităților militare impunătoare, fortificat de conținutul tot mai substanțial al noilor tehnologii suprapus peste relansarea goanei înarmărilor strategice, a devenit din nou deosebit de important pentru descurajarea agresiunii potențiale ale părții adverse.

Astfel, anul 2019 a continuat tendințele periculoase înregistrate în ultimi ani, unde latura militară a interacțiunilor dintre marii actori ai relațiilor internaționale, a fost manifestată prin desfășurarea unor aplicații de proporții deosebit de mari, cu implicarea aliaților și demonstrarea noilor tehnologii militare, ultimile fiind și pentru a facilita vânzările de armament în cadrul concurenței deosebite de pe piața respectivă. În anul 2019 FR a petrecut în acest sens mai multe aplicații de proporții mari  sau deosebit de mari, printre care cele internaționale ”Центр 2019”, ”Щит Союза 2019”,  ”Дружба 2019”, ”Нерушимое братство 2019”, ”Взаимодействие 2019”, ”Индра 2019”, ”Стрела дружбы  2019”, sau cele cu implicarea capacităților strategice ”Гром 2019”, etc. Pe de altă parte NATO cu partenerii săi, inclusiv SUA și alte puteri occidentale separat, au petrecut și ei aplicații de proporții mari sau deosebit de mari, cum ar fi ”RAMSTEIN GUARD”, ”DYNAMIC MANTA”, ”POSEIDON”, ”NATO-GEORGIA EXERCISE”, ”LOCKED SHIELDS”, ”RAMSTEIN ALLOY”, ”JOINT WARRIOR”, ”SUMMER SHIELD”, ”SABER GUARDIAN”, ”DYNAMIC MONGOOSE”, ”STEADFAST FLOW 19”, ”CYBER COALITION”, ”STEADFAST NOON”, sau cele planificate pentru anul 2020 ”DEFENDER 2020” pregătirile pentru care deja se desfășoară.

Toate aceste activități militare de proporții mari și deosebit de mari ale marilor puteri rivale, cu demonstrarea practică a capacităților sale militar-economice, potențialului științific și de producere al complexului industrial-militar, interoperabilității și coeziunii aliaților/ partenerilor în operații comune pentru contracararea unor pericole și amenințări reale sau potențiale, sunt răspunsuri/semnale reciproce ale marilor puteri în perioada noului ”război rece” în derulare și vin să descurajeze pornirile agresive, să modifice comportamentul rivalilor în albia dorită de interesele proprii, dar și să descurajeze încercările de a destabiliza alianțele și parteneriatele dintre aceste puteri.

Se conturează situația cînd marile puteri și partenerii acestora, fără a lua prea mult în calcul istoria fostului ”război rece”, în dependență de relațiile istorice, interesele economice, politice, militare, alte interese comune ce sunt la temelia atracției reciproce, sau repartizat și mai pronunțat în tabere ostile (existente și anterior, dar mai puțin ostile la modul deschis după destrămarea URSS), cum ar fi extinderea în continuare al alianței NATO în frunte cu SUA pe deoparte, iar la polul opus fiind situată ОДКБ în frunte cu FR și partenerii acestora, printre care cel mai important este China, iar în dependență de interesele sale și alte state pot fi adepte sau mai puțin adepte ale unei părți sau alteia. Concomitent, interacțiunile dintre state, unde se contrazic interesele și apar viziuni opuse asupra unor procese, demonstrează că aceste parteneriate și alianțe nu sunt o unitate absolută,  care să excludă căderea sau reconfigurarea acestor parteneriate și alianțe, iar asta se elucidează în ultimele evoluții mult prea complicate dintre Turcia cu aliații săi din NATO, aprofundate negativ de activitatea militară a statului turc în Siria și achiziției de complexe antiaeriene din FR, sau alte aspecte de inducere a instabilității din interiorul acestei alianțe încă deosebit de puternică, sau aceleași relații uneori complicate dintre membrii ОДКБ și partenerii acestora, etc.

Evoluția de securitate globală din anul 2019, în pofida la toate interacțiunile negative dintre oponenții globali, demonstrează totuși că, un conflict major dintre marile puteri nucleare, prin declanșarea unui război direct dintre acestea, cu folosirea armamentului strategic nuclear, care să aducă inevitabil la distrugerea omenirii, este totuși mai diminuat pentru perspectiva anilor următori. În același timp, perspectiva strategică a securității globale, care se conturează pentru anul 2020, inclusiv pentru anii ce vor urma, menține mult prea activă instabilitatea complexă a securității militare globale/regionale, care se va manifesta prin persistența tensiunilor în derulare, cu apariția de noi crize multidimensionale cu implicarea capacităților militare ale oponenților, inclusiv nu pot fi complet excluse anumite confruntări armate de proporții periculoase, iar extinderea dimensiunilor de conflicte viitoare și peste spațiul cosmic, doar deteriorează situația de securitate și diminuează spațiul de manevră pentru edificarea păcii stabile globale și regionale.

Toate aceste aspecte, induc certitudinea că și pentru anul 2020 perspectivele stabilității de securitate globală vor rămâne sub influența majoră al activităților de intimidare/descurajare reciprocă al oponenților globali, deținători al principalelor arsenale nucleare și capacități economice transnaționale avansate, dar și de pericolul unei pandemii globale ce poate prevala peste alte pericole considerate mai amenințătoare. La modul practic aceste procese se vor manifesta prin confruntări economice dure, amplificate de sancțiuni tot mai drastice, aplicații militare de proporții mari, iar platformele/zonele de interacțiune și demonstrarea practică a forțelor militare și abilităților diplomatico/economice, cum sunt piețele de desfacere, arealele de conflicte ca Siria și alte zone de intersectare periculoasă a intereselor marilor puteri globale și al aliaților acestora, vor menține competiția dintre acestea foarte aproape de nivelul pericolului critic pentru securitatea globală și regională, iar omenirea actuală va rămâne încă la mare distanță de conștientizarea lecțiilor sângeroase ale trecutului și respectiv de renunțarea la instrumentele armate ca unealtă a promovării intereselor sale.

”Izvorul Păcii” în confruntările din Siria

Situația din Republica Arabă Siriană sa deteriorat treptat, începând cu manifestațiile antiguvernamentale din ianuarie 2011, care ulterior au degradat într-un adevărat război de proporții extinse, care implică componentele războiului civil din acest stat, dar și lupta a mai multe state și coaliții contra rețelei teroriste ”Stat Islamic sau Daesh”extinse pe teritoriul mai multor state din regiune. Conflictul respectiv intern din Siria, inclusiv lupta mai multor mari puteri și state interesate de lichidarea grupărilor teroriste, continuă de mai mulți ani în întreaga regiune, inclusiv Siria, cu regret aceste conflicte deosebit de complexe sunt mult prea departe de careva finalități pozitive pentru securitatea globală.

Un rol aparte, în aceste complicate evoluții ale conflictului sirian și luptei contra rețelei teroriste ”Stat Islamic”, îl au etnicii kurzi, care locuiesc în statele regiunii, inclusiv în regiunea unde au loc multe evenimente ale acestor conflicte deosebit de dure. Etnicii kurzi sunt grupați în mai multe formațiuni de luptă, ele în mare parte fiind adepte ale creării propriului stat al poporului kurd, iar aceste aspirații fiind în contradicție complexe cu statele regiunii unde acest popor locuiește, deoarece vizează teritorii din componența statelor respective, inclusiv teritoriul Turciei. Istoricul luptei formațiunilor înarmate kurde, susținute de statele occidentale, cu rețelele teroriste ale ”Statului Islamic”, este complicată și nu a fost bine văzută de toți cei implicați în activitatea contracarării grupării ”Stat Islamic”.

Astfel,  rețeaua teroristă ”Statul Islamic”, care a fost fondată de Abu Musab al-Zarqawi ce avea legături cu Al Qaida, inclusiv gruparea jihadistă kurdă Ansar al-Islam  a trecut, de-a lungul timpului, prin diferite modificări ca Jama’a al Tawhid ua al-Jihad, Al Qaida în Mesopotamia, Statul Islamic din Irak, sub denumirile vizate, a purtat, începând cu 2003, o  campanie teroristă contra forțelor americane din Irak, autorităților statelor din regiune, comunitatea șiită și suniții denunțați drept colaboratori. Gruparea a părut înfrântă la sfârșitul anilor 2000 din cauza respingerii sale de către comunitatea sunnită. Nemulțumirile exprimate de sunniții irakieni în contextul Primăverii Arabe și un val de evadări în masă din închisorile irakiene au creat condițiile ideale pentru refacerea ”Statului Islamic” din Irak, care a trimis militanți și dincolo de hotar odată cu izbucnirea războiului civil din Siria. În ianuarie 2014, când gruparea deja redenumită în ”Statul Islamic” din Irak și Siria/Levant, își arătase capacitățile în Siria și ocupase în Irak orașul Fallujah, marile puteri încă o ignorau parțial, respectiv pericolul real ale acestei rețele sa realizat tocmai în vara-toamna 2014, când au fost publicate înregistrări cu decapitarea unor occidentali, iar gruparea a lansat două ofensive, în Siria și în Irak. În ambele state, kurzii au fost în prima linie a luptei cu ”Statul Islamic”. În Irak, câteva sute de teroriști au reușit să cucerească un teritoriu uriaș, iar forțele irakiene superioare  nu au avut o eficiență care se impunea, iar singura forță care mai stătea în calea ocupării întregului nord al Irakului era cea a luptătorilor peshmerga, care controlau Regiunea Autonomă Kurdă. Doar atunci a intervenit lumea occidentală, inițial cu livrări de armament pentru peshmerga și un efort de evacuare a miilor de yazidi care fugeau în munții Sinjar. În Siria, teroriștii din ”Stat Islamic” au ajuns până la orașul Kobane, în apropierea hotarului cu Turcia. Zona respectivă  a fost scena unei sângeroase lupte, care s-a finalizat în 2015 cu prima înfrângere importantă suferită de teroriști. În pofida faptului că luptătorii kurzi sirieni sau mai lovit și până atunci cu teroriștii, doar luptele de la Kobane au fost cele care au adus activitatea contra terorismului a kurzilor în atenția comunității internaționale. Odată cu mobilizarea împotriva ”Statului Islamic”, SUA a format o coaliție internațională, care a oferit sprijin logistic și a intervenit cu aviație militară și efective compuse mai ales din forțe speciale. În Irak, forțele guvernamentale, voluntari șiiți coordonați de Iran și luptători kurzi au reușit să elibereze teritoriile care fuseseră ocupate de ”Statul Islamic”. Imediat după înfrângerea grupării teroriste, forțele care se luptase cu aceasta au fost pe punctul de a intra în conflict ca urmare a unui demers al kurzilor de a obține independența. Kurzii au încercat să își formeze propriul stat din Regiunea Autonomă Kurdă, care se guverna singură de la începutul anilor 90 și teritoriile din zona Sinjar și Kirkuk, ocupate după atacul ”Statului Islamic”. Irak și-a trimis forțele împotriva kurzilor, însă decisivă s-a arătat a fi intervenția Iranului, prin comandantul forței Quds, Qassem Soleimani, care a determinat una dintre cele două mari formațiuni kurde, Uniunea Patriotică din Kurdistan, să își retragă forțele. Liderul regiunii kurde, Massoud Barzani, care era totodată lider al celei de-a doua formațiuni, Partidul Democratic din Kurdistan, nu a avut de ales și a renunțat la demersul său. SUA care susținut unitatea Irakului, nu au intervenit, ceea ce a fost perceput de kurzi ca o anumită trădare, în condițiile în care, de aproape 25 de ani, erau principalii aliați irakieni ai SUA, care au garantat securitatea regiunii kurde prin interdicția aeriană impusă în perioada respectivă forțelor regimului Saddam Hussein, iar kurzii considerau că ei trebuie să fie sprijiniți și pentru eforturile considerabile depuse în lupta lor contra ”Statului Islamic”, mai ales că în Siria, formațiunile înarmate kurde YPG (Unitățile de Apărare Populară) au devenit principala forță care se lupta cu ”Statul Islamic”. Formațiunile respective, susținute de către SUA cu armament și implicări de forțe proprii, nu s-au limitat la eliberarea teritoriilor cu populatie kurdă și apărarea acestora, dar au purtat lupte mai extinse contra teroriștilor. Forțele YPG, din 2015, activează susținute de Forțele Democratice Siriene, create pentru a se transmite mesajul că este vorba de o coaliție pan-siriană, nu strict kurdă – au eliberat întreg estul și nordul Siriei, inclusiv capitala ”Statului Islamic” Raqqa și terenurile petrolifere Deir Ezzour, unde mii de luptători kurzi și-au pierdut viața, fiind astfel evident aportul important al formațiunilor kurde în procesul de nimicire a rețelei teroriste ”Stat Islamic”.

Cu privire la relațiile kurzilor cu Turcia, aici situația este deosebit de complexă, și respectiv Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PMK), poartă din 1984 o campanie armată, soldată cu mii de morți, împotriva statului turc. Inițial scopul declarat al campaniei a fost obținerea independenței regiunii locuite compact de etnicii kurzi, ulterior adepții Partidul Muncitorilor din Kurdistan au optat pentru o autonomie lărgită. Metodele violente de obținere sau promovare ale intereselor sale, care s-au soldat cu mii de morți, a rezultat în includerea Partidului Muncitorilor din Kurdistan în lista organizațiilor teroriste de către SUA și alte state, iar pentru Turcia, PMK, este percepută drept o amenințare deosebit de periculoasă. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a arătat, inițial, deschidere către kurzi, iar în 2013 chiar s-a ajuns la un armistițiu cu PMK și existau perspective de pace. Dar incursiunea ”Statului Islamic” din 2014 a avansat criza odată cu luptele de la Kobane, unde forțele turce nu sau implicat deosebit și unde partea turcă nu le-a permis kurzilor turci să treacă hotarul și să lupte alături de kurzii sirieni, ceea ce a dus la proteste violente soldate cu morți în zonele din Turcia unde erau comunități kurde importante. În timp ce Turcia refuza să îi ajute pe kurzii irakieni și sirieni, chiar și cu prețul unor tulburări pe propriul său teritoriu, partea turcă era învinuită de cei implicați în proces că respingea și apelurile de a interveni împotriva ”Statului Islamic”, fiind chear învinuită că ar fi tolerantă cu acesta, pentru că se presupunea că a permis tranzitarea teritoriului său de către luptători străini, ar fi închis ochii la traficul de frontieră, inclusiv cu petrol, prin care ”Statul Islamic” s-a finanțat, i-a lăsat pe jihadiști să își formeze o rețea logistică de susținere a operațiunilor din Siria (https://foreignpolicy.com/2018/04/12/turkeys-double-isis-standard/). Ulterior Turcia a declanșat o companie militară  împotriva PMK și a ”Statului Islamic”, iar mai tîrziu operațiile au fost extins și în Siria. Iar formațiunile YPG fiind asociate cu PMK considerat formațiune teroristă. Chiar dacă forțele YPG nu au lansat atacuri împotriva Turciei, aceasta a încercat să le lichideze și respectiv a lansat operațiuni militare în Siria în 2016, cînd i-a împiedicat pe kurzi să unească diferitele teritorii pe care le controlau și au izolat enclava Afrin a acestora, ulterior în 2018, cînd au ocupat enclava și au  exclus din regiune forțele YPG, concomitent forțele YPG colaborau atunci cu cele ale SUA în alte părți ale Siriei. Președintele Turciei a amenințat cu regularitate, în discursurile publice, că va urma și o a treia ofensivă majoră, de data aceasta la est de Eufrat și în direcția Manbij. În contextul relațiilor complicate dintre Turcia și mișcările/forțele kurde, Turcia a lansat, pe 9 octombrie o operațiune militară în nord-estul Siriei, pentru a elimina forțele kurde din zona de frontieră și pentru a crea o „zonă sigură” de relocare a milioane de refugiați arabi. Ofensiva a fost anunțată chiar de președintele Recep Tayyip Erdogan într-un mesaj postat pe Twitter – forțele armate turce, împreună cu armata națională siriană, au lansat operațiunea Izvorul Păcii împotriva teroriștilor PMK/YPG și Daesh din nordul Siriei. Misiunea noastră este să prevenim crearea unui coridor de teroare peste hotarul nostru de sud și să aducem pacea în zonă. Turcia declara de mai mult timp că va interveni militar în nordul Siriei administrat de forțele kurde, pe care Turcia le califică afiliate PMK, considerată organizație teroristă. Această acțiune a avut loc după ce SUA au anunțat că își retrag trupele din regiune, abandonând Forțele Democrate Siriene principalul său aliat în lupta împotriva ”Statului Islamic”. Administrația președintelui SUA a făcut anunțul după care președintele american a vorbit cu președintele turc la telefon, iar forțele SUA au început să părăsească regiunea, respectiv Forțele Democrate Siriene și YPG au denunțat acțiunile SUA și le-au calificat ca pe o “lovitură în spate”. Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană și-au exprimat îngrijorarea cu privire la planul Turciei, avertizând că orice acțiune militară ar putea agrava suferința sirienilor, deja afectați de opt ani de conflict, iar președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut Turciei să stopeze operațiunea militară și a avertizat că Uniunea Europeană nu va ajuta la finanțarea creării vreunei „zone sigure” în nord-estul Siriei.
După începerea operațiunilor, președintele turc a declarat că, scopul nu este de a controla zona Manbij și că nu are importanță cine se află acolo, important fiind ca să nu existe teroriști, iar ulterior acest teritoriu va fi transmis sirienilor, deoarece Turcia nu pretinde la teritoriile siriene. Forțele Federației Ruse au efectuat patrularea zonei respective, iar ulterior după retragerea forțelor SUA zona a intrat sub controlul trupelor siriene guvernamentale. Președintele SUA, a fost criticat dur de politicieni americani, dar și la nivel internațional, deoarece a retras trupele americane din nordul Siriei, aspect care a permis Turciei să lanseze o operațiune militară împotriva forțelor kurde, care erau aliate cu SUA, ulterior SUA a somat Turcia să înceteze ofensiva militara din Siria, iar președintele SUA a atras atenția că poate “distruge” economia Turciei prin diverse sancțiuni. Operațiunile militare turce, prin lansarea de atacuri terestre și aeriene, au trezit reacții negative și din partea Siriei, care a calificat acțiunile militare turce drept invazie ilegală a teritoriului său suveran și respectiv trupele guvernamentale siriene au început redislocarea pentru a se desfășura în zona de conflict, unde a început colaborări cu forțele kurde anterior inamice. Președintele turc pentru a nu admite confruntarea cu forțele siriene susținute de Federația Rusă, respectiv la contactat pe președintele rus, iar în urma acestei discuții părțile au convenit să nu se admită confruntări dintre forțele turce și cele guvernamentale siriene, iar Turcia va garanta integritatea teritorială a Siriei, suplimentar cei doi șefi de stat au convenit să petreacă o întrevedere de lucru în Rusia, pentru a discuta mai avansat situația din nordul Siriei, care să prevadă identificarea soluțiilor politice de rezolvare a situației complicate.

Situația cu implicarea militară a Turciei, a dus la deteriorarea bruscă și periculoasă a relațiilor pe axa Turcia-SUA, inclusiv UE (unde un grup de deputați francezi solicită să fie întroduse sanscțiuni contra Turciei pentru operațiunea militară vizată și respectiv deputații consideră că Turcia ar trebui exclusă din NATO și din procesul integrării europenehttps://www.lefigaro.fr/vox/monde/l-appel-de-59-deputes-la-france-doit-demander-que-la-turquie-soit-suspendue-de-l-otan-20191018 ) și a generat o implicare mai activă a SUA pentru aplanarea situației, și a împăca onorabil toate părțile implicate. Astfel, vicepreședintele SUA, Mike Pence, aflat în Turcia la o întrevedere urgentă cu președintele Erdogan, a anunțat pe 17 octombrie, că autoritățile turce au acceptat o încetare a focului în nordul Siriei, pentru a permite retragerea formațiunilor înarmate kurde. Mike Pence a expus că a vorbit cu președintele Donald Trump și respectiv liderul american îi „este foarte recunoscător” președintelui Recep Tayyip Erdogan pentru că a facilitat o încetare a focului, pe de altă parte, Pence a menționat că operațiunea turcă va înceta când forțele YPG vor încheia retragerea.  Mike Pence a mai spus că SUA vor continua să se implice în Siria, dar nu militar, el a adăugat că președintele Trump l-a trimis în regiune pentru „a stopa violența”. „Am realizat asta. Am avut totodată și ocazia de a conlucra cu YPG pentru a degaja zone și pentru a aduce mai multă pace, securitate și stabilitate în acea zonă tampon”, a mai precizat Pence, exprimându-și speranța că asta se poate realiza în următoarele zile, după care încetarea focului să devină permanentă. Mike Pence a menționat suplimentar că, în acest caz, SUA nu vor extinde sancţiunile împotriva Turciei, iar  Donald Trump, a salutat decizia lui Recep Tayyip Erdogan. Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a declarat că acordul dintre SUA și Turcia de suspendare a operațiunile militare în Siria nu reprezintă un armistițiu. „Vom face o pauză cu operațiunea, pentru 120 de ore, pentru a le da teroriștilor posibilitatea să plece. Vom stopa operațiunea numai când vor fi întrunite condițiile noastre”, a spus Cavusoglu. El a mai precizat că „zona sigură” va trebui stabilită la cel puțin 32 km est de râul Eufrat până la hotarul cu Irakul și o lungime de 444 km. Conducerea  Turciei ulterior a mai precizat că va relua operaţiunile în nordul Siriei în perioada următoare, în cazul în care grupurile kurde nu se retrag din zona frontierei, aceste declarații venind în urmă unor învinuri reciproce turco-kurde de lipsă a respectării înțelegerilor Turcia-SUA, iar președintele turc a punctat – „Dacă promisiunile sunt respectate până marţi seară (22 octombrie), vom rezolva cu instituirea zonei de securitate. Dacă nu, operaţiunea va fi reluată imediat după trecerea termenului de 120 de ore”. La general scopul Turciei fiind de a crea o zonă de securitate de-a lungul frontierei Siriei cu Turcia, pe partea siriană și edificarea a 12 puncte de observare la hotar, iar activitatea antiteroristă pe teritoriul sirian, fiind conform părții turce, în final o obligativitate a conducerii statului sirian.

            Operațiunea Turciei în nordul Siriei a elucidat divergențele profunde dintre toate părțile implicate în situația din regiune, iar interesele părților sau dovedit a fi în mare parte mai superioare decît păstrarea păcii și stabilirea unei securități de durată. Cel mai periculos, este că, acțiunile Turciei și lipsa unei comunicări adecvate între partenerii ghidați de propriile interese în detrimentul altuia,  au creat situația cînd fisurile dintre aliații NATO sau dovedit a fi unele extrem de periculoase, care la degradarea relațiilor în cadrul războiului de interese, poate duce la conflicte chiar între membrii alianței, fiind astfel pusă sub incertitudine obligativitatea apărării comune în condițiile diferitor viziuni și interese, inclusiv situația fiind agravată de disponibilitatea părților de a impune partenerilor NATO sancțiuni politico-economice, sau alte sancțiuni mai dure, sau incertitudinea dacă vei fi sau nu părăsit subit de partener în condiții care nu convin partenerului mai puternic, ca în cazul forțelor kurde, care sau simțit abandonați de SUA, iar conducerea SUA a fost învinuită de cercurile politice proprii și de parteneri de abandonarea aliaților. Astfel de situații periculoase, cum au fost cele dintre trupele SUA în retragere și cele turce în ascensiune, apoape că au creat condițiile cînd doi membri NATO să se lupte reciproc, mai ales că trupele americane se pare că au și fost parțial lovite de cele turce fie din greșală sau intenționat (https://www.newsweek.com/us-troops-syria-turkey-1464727, https://www.washingtonpost.com/national-security/2019/10/12/us-forces-say-turkey-was-deliberately-bracketing-american-forces-with-artillery-fire-syria/). Indiferent de ce sa întîmplat, această situație de criză între partenerii NATO efectiv nu poate fi calificată drept una care contribue la edificarea stabilității în regiune, mai ales că Turcia este un partener deosebit de important în regiune pentru alianță și unde se impune de luat în calcul arsenalul nuclear al SUA stocat la baza militară a SUA Incirlik din Turcia, dislocată destul de aproape de hotarul cu Siria, care în anumite circumstanțe poate fi ținta teroriștilor, sau al unor alte situații, care să încurce SUA controlul asupra arsenalului vizat pe fundalul relațiilor complicate dintre SUA și Turcia (https://www.nytimes.com/2019/10/14/world/middleeast/trump-turkey-syria.html).

Implicarea masivă a marilor puteri globale ca Federația Rusă, SUA, UE, puterilor regionale ca Iran, Turcia, Israel, etc,  în conflictul sirian și în lupta contra rețelelor teroriste, au generat o competiție periculoasă dintre cei implicați privind cine este mai campion în nimicirea terorismului internațional în zona vizată, dar și cine este cel mai corect sau nu în susținerea sau lupta contra încă actualului lider al Siriei, Bashar Hafez al-Assad. Aceste aspecte foarte generalizate, au creat situația cînd toate părțile implicate cu interese în regiunea vizată, urmăresc preponderent doar interesele sale, fără a lua în considerație prea mult și interesele altor parteneri, aliați sau concurenți din lupta contra terorismului sau interesele statelor din regiune, inclusiv ale kurzilor, teritoriile locuite de aceștia fiind în continuare arena de confruntare a intereselor dintre   puterile implicate, care lasă răni adânci asupra populației care suferă.

Avînd în vedere că, conducerea SUA și a Turciei au dat dovadă de luciditate diplomatică și politică, soldată cu identificarea unor soluții de compromis, care au dus totuși la stoparea operațiunilor militare, există speranța bazată pe această luciditate că, totuși, soluțiile pașnice bazate pe un veridic izvor al păcii, vor predomina în abordarea acestei crize complexe, greu de rezolvat, în vederea satisfacerii tuturor intereselor, iar situația explozibilă să nu degradeze în catastrofă fără posibilități pașnice de aplanare pe fundalul care nu prea inspiră optimism reieșind din refuzul tuturor statelor din regiune de a accepta un stat kurd, iar diferitele grupări kurde este puțin probabil că vor renunța la edificarea autonomiei largi și chiar al independenței, iar asta însemnând pe termen lung că teritoriile respective vor fi în continuare unul dintre focarele fierbinți de instabilitate globală.

3. Regiunea Transnistreană în anul 2019. Situaţia forţelor armate

Forţele armate transnistrene continuă să fie baza asigurării securității conducerii din stânga Nistrului. Pe parcursul anului 2019 structurile de forţă transnistrene au continuat să dezvolte potenţialul lor, menţinând şi chiar sporit nivelul pregătirii profesionale. Evoluţia generală din structurile de forţă a fost caracterizată de eficientizarea cheltuielilor bugetare, sporirea nivelului de pregătire profesională, menţinerea şi revigorarea patrimoniului tehnic din dotare.  

În 2019, în pofida problemelor financiare ale regiunii, structurile de forţă transnistrene au continuat să activeze în regim avansat, menţinând nivelul înalt de interoperabilitate şi pregătire. Armata transnistreană prezintă în continuare structura de forţă cu cel mai înalt potenţial de luptă printre restul structuri de forță transnistrene. În 2019 activitatea armatei transnistrene a fost axată pe menţinerea nivelului înalt al pregătirii militare prin desfăşurarea unor diverse aplicaţii, exerciţii şi antrenamente militare. În 2019 au continuat activitățile de  perfecţionare a structurii organizaţionale, perfecţionarea bazei tehnico-materiale a forţelor armate, îmbunătăţirea procesului instructiv şi antrenament pentru militari. Consolidarea ideologiei militare – reprezintă una din priorităţile de dezvoltare ale armatei transnistrene.

În 2019 a fost observată ușor o creştere a intensităţii pregătirii profesionale în armata transnistreană. S-a observat o majorare a numărului tragerilor de luptă, a aplicaţiilor de comandament şi stat major şi celor practice cu trageri de luptă.

În perioada de iarnă s-a acordat o atenţie sporită controlului asupra alimentaţiei militarilor în termen, situaţiei legate de dotarea lor cu echipament,  îmbunătățirea condiţiilor de trai şi fondului de cazarmă din unităţi şi instituţii. De asemenea, în urma unor măsuri de eficientizare şi modernizare întreprinse, comandamentul militar transnistrean a reuşit să diversifice raţia alimentară pentru militari. A fost revizuită modalitatea de pregătire a alimentelor, fiind diversificat meniul militarilor.

La aspectul aprovizionării logistice sau desfăşurat lucrări de construcţie şi reparaţie la diferite obiecte, unde continuă lucrări de construcţie la mai multe obiecte ale statului major general şi unităţi militare. În tabăra curativă şi de odihnă „Dnestrovskie zori”, care se află în subordinea ”ministerului” transnistrean al apărării, continuă lucrările de reparaţie.

Activitatea de pregătire a rezerviştilor rămâne o prioritate pentru instituţia militară transnistreană, unde la 21 iunie 2019, s-au desfăşurat activități pentru conducerea de vârf transnistreană (pretinșii membri ai guvernului, deputaţi din sovietul suprem, reprezentanţii administraţiilor locale) care sunt consideraţi rezervişti, în total peste cam 100 de persoane. Activitatea respectivă a fost concentrată pe perfecţionarea cunoştinţelor şi deprinderilor militare ale conducătorilor legislativului, executivului şi administraţiilor locale. Participanţii au avut posibilitatea să-l audieze pe Obrucicov (așa numit ministru transnistrean al apărării) care a prezentat situaţia din armata transnistreană, direcţiile de bază ale activităţii militare cotidiene, disciplina militară, rezultatele activităţii de sporire a prestigiului serviciului militar, gradul de completare cu personal, problemele pregătirii militare şi activităţii cotidiene a unităților militare. În raportul său Obrucicov a relatat despre majorarea intensităţii pregătirii pentru luptă din ultima perioadă. Una din misiunile de bază pentru 2019 este trecerea de la cantitatea mare la calitatea măsurilor desfăşurate. S-a menţionat la acest capitol sporirea calităţii pregătirii trupelor aeropurtate transnistrene, dar şi intensitatea tragerilor de luptă din piese de artilerie.

Continuă procesul de instruire al elevilor şcolii militare suvoroviste, a studenţilor institutului militar, care de asemenea este în permanenţă optimizat şi ajustat pentru a fi în stare să asigure o instruire militară modernă. Are loc perfecţionarea procesului instructiv în unităţile militare şi instituţiile din subordinea pretinsului minister transnistrean al apărării. În urma iniţiativei legislative a conducerii transnistrene a devenit posibil ca 128 de militari să dețină posibilitatea să îmbine serviciul militar şi studiile universitare.

”Ministerul” transnistrean al apărării continuă să depună eforturi  în vederea sporirii prestigiului serviciului militar şi desfăşoară numeroase activităţi în acest sens, care urmăreşte educaţia spiritului de patriotism. Astfel de activităţi sunt legate de organizarea şi participarea la turneul republican „Patriot” de trageri din arma pneumatică, jocul militar-sportiv republican „Юный патриот Приднестровья”, forumul de tineret „Тирас-2019”, festivalul de cântic militar-patriotic „Песни Победной весны”, festivalul de muzică de fanfară „Музыка Победы”, turneul republican la minifotbal între echipele de copii, etc. În ultimii 2 ani, în cadrul pretinsului minister al apărării au fost revăzute abordările la desfăşurarea activităţii ideologice. Acest lucru a permis majorarea de 3 ori a numărului de măsuri desfăşurate. Un exemplu elocvent în acest sens este acţiunea „Armata împotriva drogurilor”, care este la  doua ediţie şi cuprinde întreg teritoriul regiunii transnistrene. La 2 iulie 2019, a fost făcut bilanţul acţiunii „Armata împotriva drogurilor” desfăşurată pe parcursul lunii iunie 2019, care s-a finalizat cu un concert în piaţa Suvorov din or. Tiraspol. Acţiunea este la a doua ediţie, fiind desfăşurate de pretinsul minister al apărării şi cel al educaţiei. În cadrul campaniei au fost desfăşurate 23 de măsuri cu caracter sportiv şi cultural ce au cuprins întreg teritoriul Regiunii Transnistrene. Scopul acţiunii a fost preîntâmpinarea consumului de droguri în rândul tinerilor şi promovarea modului sănătos de viaţă prin intermediul mijloacelor mass-media în rândul tinerilor din Transnistria, cultivarea dorinţei de a practica sportul, dezvoltarea în domeniul creativităţii şi intelectualităţii. 

Activitatea sportivă devine tot mai populară în rândul militarilor. Astfel în ultima perioadă organizaţia obştească republicană clubul sportiv al armatei continuă să desfăşoare numeroase evenimente sportive. Echipele militare s-au plasat printre primele la campionatele locale de tenis de masă, volei, ridicarea halterei, etc. Numărul activităţilor sportive se află într-o continuă creştere. Clubul sportiv al armatei a înregistrat o dinamică unde pentru 2019 – este preconizat un număr şi mai mare de acţiuni decît în anii precedenți.  

Modificări ale legislaţiei militare reprezintă o necesitatea şi prioritate al conducerii structurilor de forţă transnistrene. Prin operarea diferitor amendamente, are loc adaptarea cadrului legislativ militar la cerinţele vieţii cotidiene. Astfel, la 29 mai 2019, sovietul suprem a adoptat în lectură finală proiectul legislativ înaintat de Vadim Crasnoselischii, care prevede acordarea scutirii de la îndeplinirea serviciului militar în termen pentru studenţii la facultatea de medicină din Tiraspol în perioada îndeplinirii studiilor la facultate şi pe durata programului de rezidenţiat. Scopul acestui proiect legislativ este de a dezvolta consolida  potenţialul de cadre a instituţiilor medicale, oferindu-le astfel tinerilor specialişti posibilitatea de a realiza specializare şi practica de muncă neîntreruptă. Proiectul mai prevede acordarea de scutiri de la îndeplinirea serviciului militar obligatoriu pentru medici care activează în instituţiile medicale de stat  şi municipale. La 6 iunie 2019, Crasnoselischii a semnat un decret în care este prevăzută introducerea de scutiri de la îndeplinirea serviciului militar  pentru medicii care fac rezidenţiatul şi cei care lucrează permanent în instituţiile medicale finanţate de la buget. Scutirea va fi valabilă pe durata de activitatea a medicilor în posturile respective. Decizia a fost motivată de deficitul de cadre în aceste domenii, dar şi de specificul de instruire, care necesită a fi unul continuu. Anterior, proiectul respectiv a fost aprobat de sovietul suprem. La 26 iunie 2019, sovietul suprem a aprobat în primă lectură proiectul legislativ înaintat de V.Crasnoselischii, care prevede majorarea termenului de aflare în rezervă a rezerviştilor, la solicitare. Elaborarea proiectului a fost argumentată de numeroase adresări ale membrilor uniunii apărătorilor Transnistriei. El oferă posibilitatea persoanelor aflate în rezervă dreptul de a le prelungi termenul limită de aflare în rezervă, adică de a participa la diverse acţiuni cu caracter militar precum îndeplinirea serviciului în cadrul contingentului transnistrean al forţelor de menţinere a păcii. Totodată, proiectul va permite menţinerea la evidenţă a unui număr mai mare de rezervişti, care vor constituit resursa de mobilizare.

2. REGIUNEA TRANSNISTREANĂ ÎN ANUL 2019. Situaţia economică

În ultimii ani economia regiunii înregistrează o tendință ascendentă modestă. Astfel, în 2018 PIB-ul a crescut cu 3,6% în comparaţie cu anul 2017, volumul de producţie industrială a crescut cu 8,5%, investiţiile cu 42%, exportul de mărfuri – s-a majorat cu 30,3%, importul cu 23,6%. Inflaţia a fost redusă de 2 ori, până la 7%. Comerţul cu amănuntul s-a majorat cu 10,4%. Acest aspect s-a datorat măsurilor economice de stabilizare operate de „executivul„ transnistrean în anul 2018. Aici poate fi menţionat adoptarea noii legi cu privire la investiţii, ce oferă o serie de preferinţe şi facilităţi pentru noii investitori, dar şi măsurile de sprijin ale întreprinderilor transnistrene. Un aport semnificativ în operarea măsurilor de stabilizare a economiei regiunii a fost adus de experţii ruşi, dar şi a celor occidentali, în special celor de la compania de consultanţă germană „Berlin Economics”.

În 2019, totuși, economia regiunii a înregistrat o stare generală de stagnare din cauza sancţiunilor economice ucrainene la adresa uzinei metalurgice de la Râbniţa din primul trimestru, dar şi din cauza unor factori economici externi (cererile pe pieţele externe, fluctuaţia cursurilor de referinţă, etc.).

Schimbul comercial extern în primele 6 luni ale anului a constituit 908,2 milioane $, fiind cu 6,07% mai puţin ca în perioada similară din 2018. Importurile au constituit 604,5 milioane $ (în descreşte cu 1,97%), iar exporturile – 303,6 milioane $ (în descreştere cu 13,28%). Astfel, schimbul comercial a continuată să înregistreze o balanţă negativă de – 300,8 milioane $.

Sectorul industrial, în perioada respectivă a 2019, a înregistrat o reducere a volumului de producere  de 12%. La începutul lunii iunie 2019, întreprinderile industriale din Transnistria au produs mărfuri în valoare de 4 053,0 mlrd de ruble (250,2 mil. $), ceea ce este cu 12% mai puţin decât în anul 2018. Mai mult de o treime din producţia industrială a fost asigurată de electroenergetică – peste 1 291,5 mil. ruble (-2,1%). Aceasta este urmată de metalurgie – 966,8 mil. ruble (-37,5%), de industria uşoară – 674,08 mil. ruble (-6,5%), industria alimentară – 523,8 mil. rub (-0,8%). Din punct de vedere teritorial, producţia industrială s-a dezvoltat cel mai mult la Tiraspol – cu o creştere de 1,2%, până la 1 116,0 mil. ruble. Pe locul doi se află Dnestrovsk, cu un declin de 3,5%, până la 962,6 mil. ruble, urmat de Râbniţa, cu o scădere de aproape 32,5%, până la 1 166,0  mil. ruble. Cel mai puţin producţia industrială s-a dezvoltat în raionul Camenca, unde activează doar o fabrică de conserve – 7,7 mil. ruble (+5,7%).

La începutul lunii iulie 2019, ”guvernul” transnistrean a finalizat elaborarea documentului de bază privitor la estimarea activităților economice în anul curent şi viitor „Prognoza dezvoltării socio-economice a RMN pentru anul 2020”. La 9 iulie documentul a fost expediat spre examinare în sovietul suprem. El estimează o creştere de 0,6% a economiei transnistrene în anul 2019 (pentru 2020 este preconizată o creştere de 2,6%). Inflaţia în anul 2019 este estimată la nivel de 6-7%, iar pentru anul 2020 – de 6,5-7,5%. Creșterea producției industriale în 2020 se preconizează a fi la nivelul de 11,5%, dacă nu vor fi probleme majore externe și interne. În special, mult va depinde de cât de bine uzina metalurgică de la Râbniţa va reuşi să-și recâștige pozițiile pe direcția ucraineană, precum și dacă Republica Moldova va continua să procure energie electrică de la centrala electrică Kuciurgan. Se estimează o creştere a schimbului comercial extern al Transnistriei – cu 14%, inclusiv exporturile – cu 13%, importurile – cu 14,6%. Numărul mediu al angajaților în anul 2020 este estimat la nivel de  114,5 mii de persoane, ceea ce este mai puţin decât în 2016. Pentru anul 2020 se preconizează o creștere mică a salariilor și a pensiilor.

La începutul lunii iunie 2019, activele nete totale ale sistemului bancar al Transnistriei au constituit peste 9,596 mlrd. ruble (596 mil. $) şi s-au majorat de la începutul anului cu 12,6% (1,074 mlrd. ruble). Capitalul propriu al băncilor comerciale s-a redus timp de 5 luni de la 1,487 mlrd. ruble până la 1,466 mlrd. ruble (cu 1,4%). Obligaţiunile totale s-au majorat cu 14,6% şi au depăşit 7,964 mlrd. ruble (494,6 mil. $). Depozitele populaţiei în băncile regiunii au crescut cu 6,4%, până la 2,711 mlrd. ruble, iar creditele acordate sectorului real al economiei (datoriile) au constituit 3,370 mlrd. ruble (+0,6%). Creditele de consum acordate persoanelor fizice au însumat 986,9 mil. ruble (+6,6%). La începutul lunii mai 2018, activele nete totale ale băncilor regiunii constituiau 8,493 mlrd. ruble, obligațiile totale – 6,977 mlrd. ruble, capitalul propriu – 1,415 mlrd. ruble.

Conducerea regiunii intenţionează să impulsioneze dezvoltarea sectorului de tehnologii informaţionale, care este unul de perspectivă. Astfel, la 7 iulie 2019, la Tiraspol s-a desfăşurat conferinţa în domeniul IT „D-day”, organizată de filiala transnistreană a companiei ruse DexTechnology. Această companie se ocupă cu elaborarea de programe şi intră în topul a 50 de companii de profil din Rusia. Evenimentul s-a desfăşurat în incinta palatului republicii şi la el au participat circa 500 de reprezentanţi ai comunităţii IT din regiunea transnistreană şi de peste hotare (Яндекс, Microsoft, parcul tehnologic „Сколково”, Avito, Tagline, Globus, etc.).

Regiunea Transnistreană continuă să beneficieze de gaze naturale livrate de concernul rus „Gazprom”, fără ca să achite pentru ele, acumulând în continuare datorii substanţiale, circa 7 miliarde dolari SUA. La 30 ianuarie 2019, Valeri Golubev (vicepreşedintele comitetului de conducere „Gazprom”) s-a întâlnit la Tiraspol cu V.Crasnoselischii, ei au discutat problema asigurării regiunii transnistrene cu gaze naturale, organizarea şi tranzitul gazelor în contextul modificării mai multor norme legislative. Subiectul aprovizionării regiunii cu gaze devine unul extrem de important în contextul în care este posibilă sistarea tranzitului de gaze naturale ruse prin teritoriul ucrainean începând cu ianuarie 2020. La sfârşitul lunii iunie 2019, Crasnoselischii a declarat într-un interviu pentru mass-media rusă, că este sigur că tranzitul de gaze va continua şi după 1 ianuarie 2020, iar subiectul urmează a fi soluţionat de preşedintele rus şi cel ucrainean, iar la moment întreprinderea transnistreană responsabilă de gestionarea infrastructurii de transportare a gazelor naturale funcţionează la parametrii normali, onorând obligațiile în volum deplin.

Atragerea de investiţii ruseşti reprezintă un subiect important în relaţiile regiunii transnistrene cu Federaţia Rusă. După ce în perioada anilor precedenți conducere de la Tiraspol a lui Crasnoselischii a reuşit să stopeze criza economico-financiară, inclusiv cu ajutorul experţilor ruşi, în anul 2019 reprezentanţii săi depun eforturi considerabile în atragerea de investitori ruşi în regiune. Activitatea este gestionată de ”guvernul” transnistrean, responsabil nemijlocit fiind Betanov (directorul agenţiei transnistrene pentru investiţii), care participă activ la numeroase forumuri şi reuniuni desfăşurate în Federaţia Rusă. Argumentul principal utilizat de transnistreni în dialogul cu potenţiali investitori este noua legislaţie investiţională, adoptată în anul 2018. Eforturile respective s-au soldat cu anumite succese, unde până la moment, regiunea transnistreană a semnat 4 acorduri investiţionale cu investitori din România, Ucraina, Republica Moldova, Italia în sumă totală de 4,7 miliarde Euro și 3 acorduri de intenție cu reprezentanți ai Austriei, Bulgariei și Estoniei. La 8 iulie 2019, a fost semnat un nou contract de investiţii cu omul de afaceri bulgar Stanislav Todorov (director executiv al SA „Ecoresurs engineering”). Acordul presupune iniţierea unui proiect de prelucrare a deşeurilor de la uzina metalurgică din Râbniţa. În acest context, se poate de spus că, la moment sa montat şi testat utilajul necesar, urmând ca să înceapă activitatea. Procesul tehnologic respectiv este unul nou pentru regiunea transnistreană. În prezent agenţia transnistreană pentru investiţii examinează alte 13 proiecte investiţionale în valoare de 45 milioane de euro, ce urmează a fi implementare.

1. Regiunea Transnistreană în anul 2019. SITUAŢIA POLITICĂ

Conflictul înghețat de pe Nistru persistă peste ani în pofida faptului că sau întreprins interminabile încercări de a rezolva acest diferend de la independența Republicii Moldova și pînă în zilele noastre. În anii de existență al acestei părți separate a Republicii Moldova, numită diferit, de la raioanele de est și pînă la Regiunea Transnistreană a Republicii Moldova, situația sa dezvoltate fluctuant, dar este cert că reintegrarea nu a fost realizată, iar conducerea pretinsă a regiunii vizate a dezvoltat așa numite ”instituții de stat” prin care controlează procesele economice, teritoriul și populația. Economia transnistreană a rezistat peste ani și chiar a luat unele nuanțe a dezvoltării pe anumite sectoare, au fost dezvoltate structurile de forță, acestea devenind rapid unul din principalii piloni pe care se bazează liderii respectivi pentru a menține controlul regiunii, concomitent anii de existență al acestei regiuni separate de restul Republicii Moldova, au demonstrat pe deplin că, existența acesteia, în mare parte, a fost posibilă grație susținerii multilaterale externe din Federația Rusă (FR), inclusiv prin injecții financiare consistente, menținerea trupelor sale pe acest teritoriu, aspect care încurajează liderii regiunii să se simtă mai siguri în cadrul tratativelor. Între timp, pe ambele maluri ale Nistrului, au apărut generații de tineri care sau născut după anul 1991 și respectiv nu mai cunosc personal o RSSM sau Republică Moldova integră, unde Tiraspolul era unul dintre cele mai frumoase orașe moldovenești, iar raioanele din stânga Nistrului erau mîndria industrială moldovenească. Cel mai grav este că aceste generații, de pe ambele maluri ale Nistrului, au crescut separat și au dezvoltat perceperea celuilalt prin ”vizorul dispozitivelor de ochire”, sau prin prisma frustrărilor, catalogărilor și anumite frici reciproce, astfel fiind diminuată destul de mult dorința, cel puțin al malului stîng, să se unească în mod firesc cu malul drept.

Pe parcursul anilor succesul reintegrării a fost unul mai mult modest decît realizat la modul practic, iar schimbul de generații, care personal nu au luptat unul cu altul cu arma în mână, oferă șansa reală că ambele maluri ale Nistrului să se reunească trecînd civilizat și fără utilizarea forței de la separare la reintegrare, iar fila neagră a conflictului de pe Nistru să rămână ca o amintire viitoarelor generații și o lecție însușită, pentru a exclude forța în rezolvarea conflictelor, iar dialogul și auzirea reciprocă să înlocuiască recurgerea la arme.

Bineînțeles că rezolvarea acestui conflict înghețat nu poate fi realizată fără luarea în calcul a intereselor marilor puteri, mai ales că Moscova neîntrerupt susține această regiune separată de restul statului moldovenesc, dar care pînă în prezent nu au recunoscut independența regiunii respective, după cum a procedat în cazul regiunilor separatiste din Georgia, afirmând concomitent că Moscova susține Republica Moldova, iar lipsa recunoașterii independenței de către Federația Rusă totuși oferă terenul pentru a reintegra cândva pașnic Republica Moldova, care fiind susținută de partenerii externi de dezvoltare, inclusiv cei occidentali, va reuși să devină mult mai atractivă pentru malul stîng în procesul complex de reintegrare. Sunt multe opinii cum de rezolvat acest conflict, de la soluții radicale și pînă la renunțarea la raioanele de est, toate proiectate peste dorința de pretinsă independență transnistreană cu o potențială unire al acesteia cu FR, dar este clar că istoricul acestui conflict, care există și astăzi, permite a spune cu un grad înalt de încredere că, soluțiile radicale, de cedare sau de dorință a independenței transnistrene, nu prea au o realizare practică și doar dialogul asistat de o susținere internațională va permite identificarea reintegrării adevărate. Realizarea reintegrării trebuie efectuată prin studierea cît mai amplă a situației și proceselor de pe malul stîng al Nistrului, pentru a ști problemele acestei regiuni, problemele cotidiene ale populației și astfel de ajustat procesul reintegrării realităților, care să faciliteze procesul complex al reintegrării atît de necesară ambelor maluri ale Nistrului, astfel analiza situației din regiune vine să ajute la acest proces.

În acest context, situația din regiune, în prima parte a anului 2019, continuă să demonstreze că conflictul transnistrean se păstrează drept o zonă unde populația de pe ambele maluri continuă să sufere de pe urma conflictului latent, unde Transnistria mai este un generator al unor pericole de securitate deoarece are forțe înarmate aflate în afara controlului statului moldovenesc, pe acest teritoriu sunt forțe militare externe fără acordul Republicii Moldova, și în general acest conflict continuă peste ani a rămîne un izvor de incertitudine multilaterală pe harta Republicii Moldova. Chiar dacă este angajată în procesul de negocieri în formatul 5+2 (OSCE, Ucraina, Federaţia Rusă, SUA, UE şi Republica Moldova şi Regiunea Transnistreană), conducerea de la Tiraspol continuă să promoveze o politică de separare în raport cu Chişinăul, optând pentru independenţă şi recunoaştere internaţională. Acest lucru a fost confirmat de reprezentanţii conducerii regiunii pe parcursul anului 2019, chiar dacă la ultima reuniune ministerială a OSCE din 5-7 decembrie 2018 de la Milano, a fost adoptată declaraţia finală în care s-a reafirmat poziția fermă a statelor membre de identificare a unei soluții de rezolvare pașnice și durabile a conflictului transnistrean, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internațional, cu determinarea unui statut special pentru Regiunea Transnistreană, în măsură să garanteze respectarea drepturilor populației din regiunea separată.

 Liderii transnistreani arată că sunt interesați în dialogul cu Republica Moldova axat doar pe soluţionarea problemelor de ordin social-economic precum telecomunicaţii, dosarele penale motivate politic, cooperarea în domeniul bancar, lărgirea posibilităţilor de circulaţie pentru mijloacele auto transnistrene cu numere neutre, reluarea traficului de mărfuri peste podul de la Gura Bîcului, etc. 

În perioada respectivă, Tiraspolul a fost activ pe plan extern, continuând să-şi intensifice contactele cu instituţiile din Federaţia Rusă, să menţină relaţii de cooperare cu regiunile separatiste din spaţiul ex-sovietic, să contacteze cu reprezentanţii statelor UE, SUA, altele. Profitând de procesul electoral din Moldova (alegerile parlamentare din 24 februarie) şi pauza în procesul de negocieri de reglementare a conflictului transnistrean (ultima reuniune în formatul 5+2 a avut loc în mai 2018 la Roma), Tiraspolul a preluat iniţiativa diplomatică angajându-se într-o campanie de organizare a unei noi runde de negocieri în formatul oficial 5+2, la care să poată aborda alte subiecte sensibile de ordin social-economic ce ţin de relaţiile moldo-transnistrene. În acelaşi timp, conducerea regiunii separatiste a întreprins o serie de acţiuni ce pot fi percepute ca și provocatoare la adresa autorităţilor Republicii Moldova, exploatând astfel perioada complexă de la Chişinău. Printre ele s-a numărat deschiderea la Moscova, pe 22 ianuarie 2019, a unei reprezentanţe transnistrene, iar în viziunea Tiraspolului astfel de reprezentanţe ar putea fi deschise inclusiv la Kiev și Bruxelles. Pe parcursul anului 2019, reprezentanţa transnistreană de la Moscova a fost activă în promovarea Transnistriei pe plan extern. Acest aspect a vizat relaţiile ruso-transnistrene, cu reprezentanţele Abhaziei şi Osetiei de Sud de la Moscova, dar şi pe platforme internaţionale precum ONU. Ultima acţiune în acest sens a avut loc la 10 iulie 2019, când Leonid Manakov, care este reprezentantul transnistrean la Moscova, a participat la cea de-a 41-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, de la Geneva, în componenţa delegației Consiliului internațional al compatrioților ruşi. El a învinuit Chișinăul de violarea drepturilor cetățenești ale transnistrenilor – cel de liberă circulație, securitate și integritate personală, dreptul la muncă, inițiativă antreprenorială, educație și alegerea profesiei, activitate economică externă și comunicare cu lumea externă și a cerut pentru Transnistria statut de observator pe lângă ONU. El a prezentat în cadrul sesiunii un raport intitulat „Drepturile omului ca bază a dezvoltării cooperării dintre Transnistria și ONU”, unde a îndemnat ONU să extindă şi mai mult contactele cu Transnistria. Anterior, în cadrul celei de a 40-a sesiune, Manakov a ținut un discurs cu tema „statalitatea Transnistriei – garant al respectării drepturilor și libertăților omului”, afirmând că Transnistria și-a asumat unilateral obligațiunea de a respecta mai multe acorduri internaționale în domeniul drepturilor omului, inclusiv Declarația pentru Drepturile Omului, pacte internaționale privind drepturile cetățenești și politice, economice, sociale și culturale, inclusiv Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Federaţia Rusă continuă să fie partenerul de bază al Tiraspolului, menţinând legăturile active cu acesta. Dialogul politic de bază ruso-transnistrean s-a purtat la nivel de lider a regiunii transnistrene V.Crasnoselischii şi vice-premierul rus D.Kozak, desemnat încă la 13 iulie 2018 drept reprezentant special al Preşedintelui Federaţiei Ruse pentru dezvoltarea relaţiilor comercial-economice cu Moldova. În perioada examinată, V.Crasnoselischii a întreprins mai multe vizite la Moscova, în cadrul cărora s-a discutat preponderent cooperarea ruso-transnistreană în domeniul economic, în special suplinirea ajutorului rus pentru regiunea transnistreană. Vizita de cel mai înalt nivel efectuată de demnitari ruşi în regiune a avut loc în iunie curent, unde la 4 iunie vice-premierul rus Dmitrii Kozak s-a întâlnit la Tiraspol cu V.Crasnoselischii, unde cei doi au discutat problemele reglementării conflictului transnistrean, reluarea negocierilor în formatul 5+2, ce nu au mai avut loc din toamna anului 2018, precum și chestiuni legate de cooperarea comercial-economică cu regiunea. La finalul întrevederii Crasnoselischii a declarat că transnistria se află într-o situaţie dificilă din cauza statutului ei şi are nevoie de ajutor. S-a ajuns la un compromis privitor la funcţionalitatea economiei, sectorului social, acordarea de către FR la ajutorului, inclusiv organizaţional şi material. Ulterior, la 25 iunie, Dmitrii Kozak a vizitat din nou regiunea transnistreană, iar din componenţa delegaţiei ruse au mai făcut parte Dmitrii Patruşev (ministru rus al agriculturii), Grigorii Karasin (vice-ministrul rus de externe), alţi reprezentanţi ai ministerului rus al agriculturii şi finanţelor. Scopul vizitei a fost continuarea discuţiilor problemelor actuale de pe agenda relaţiilor ruso-transnistrene, cât şi problemele agendei de negocieri în soluţionarea conflictului transnistrean.

Relaţiile Tiraspol şi Kiev din 2019 s-au păstrat în linii generale complicate, fiind în linii generale rezervate, afectate de prezenţa trupelor militare ruse în Transnistria percepute de Kiev drept o ameninţare. Astfel, partea ucraineană continuă să menţină anumite trupe la frontiera cu regiunea transnistreană, pregătite să reacţioneze în caz de eventuale provocări din partea transnistreană şi a contingentului rus dislocat aici.

În 2019 relaţiile Tiraspolului cu celelalte regiuni separatiste din spaţiul post-sovietic s-a menţinut la un nivel moderat, ele fiind caracterizate de un interes reciproc axat preponderent pe domeniul diplomatic, istorico-cultural, mai puţin pe dimensiunea economică şi practic fără conţinut pe dimensiunea militară. În regiunea transnistreană continuă să funcţioneze reprezentanţele Abhaziei şi Osetiei de Sud.

Evoluţia situaţiei de pe scena politică transnistreană poate fi caracterizată drept stabilă, cu elemente de monopol instituit de formaţiunea politică de la guvernare. Situaţia respectivă s-a creat după alegerea lui Vadim Crasnoselischii în funcţia de preşedinte transnistrean în decembrie 2016, funcţie ce reprezintă vârful puterii executive în regiune. Astfel, după alegerea sa şi constituirea noilor organe executive în Transnistria s-a instituit un monopol politic, reprezentat de partidul „Obnovlenie”, majoritar în legislativul şi executivul transnistrean. Stabilitatea politică este asigurată de cooperarea eficientă dintre executiv şi legislativ, care şi-au concentrat eforturile pe stoparea crizei economice interne declanşată la sfârşitul mandatului lui Evghenii Şevciuc. Eforturile respective sau finalizat cu elaborarea unei noi strategii de dezvoltare a regiunii pentru următorii 8 ani – „Strategia de dezvoltare a Transnistriei pentru anii 2019-2026”, care se bazează pe trei principii de bază: stabilitatea politică, auto-îndestularea economică şi echitatea socială. Ea a fost adoptată la 12 decembrie 2018 de Crasnoselischii şi determină direcţiile și mijloacele de asigurare pe termen lung a îmbunătățirii durabile a bunăstării locuitorilor regiunii, securității, dezvoltării economice dinamice și consolidării poziției Transnistriei în comunitatea mondială. Strategia, elaborată la inițiativa lui Crasnoselischii, este principalul document de planificare strategică, care definește interesele și prioritățile ”naționale” ale Transnistriei, obiectivele și măsurile în domeniul politicii interne și externe, concepută să dezvolte ”țara” pe termen lung. Documentul este alcătuit din 5 compartimente: „Situația actuală, riscuri şi provocări”, „Stabilitatea politică”, „Autonomia economică”, „Echitatea socială”, „Politica regională: orașele și raioanele Transnistriei – teritoriul confortului și dezvoltării umane”, iar prevederile documentului sunt fără termene limită, misiuni specifice, etc. Printre obiectivele strategice ale Transnistriei se numără şi construirea unor relații ”interstatale” de bună vecinătate cu Republica Moldova. În plan militar, principalele scopuri și obiective ale edificării forțelor armate ale Transnistriei sunt crearea și dezvoltarea trupelor capabile să apere regiunea, suveranitatea, independența și integritatea sa teritorială, siguranța cetățenilor și a altor interese vitale ale societății și „statului” prin aducerea structurii, componenţei și numărului lor în conformitate cu amenințările militare prognozate, luând în calcul necesităţile și capacitățile reale ale „statului” de a asigura securitatea militară, de misiunile actuale și viitoare pe timp de pace, în perioada de amenințare directă de agresiune și pe timp de război.

Începutul anului 2019 a fost marcat de decizia majorităţii sovietului suprem de demitere la 23 ianuarie a lui Alexandr Şerba (așa numit președinte al sovietului suprem), iniţiativa a fost înaintată de 36 de deputaţi printr-o adresare colectivă. Ea a fost motivată de refuzul lui Şerba de a susţine iniţiativa lui V. Crasnoselischii de reducere cu o treime a numărului de deputaţi în sovietul suprem şi consiliile locale de deputaţi (aceasta era fost una din promisiunile lui electorale). La 6 februarie 2019, sovietul suprem transnistrean a ales un nou președinte al așa numitului legislativ Alexandr Corşunov, care anterior exercita funcţia de preşedinte al comitetului sovietului suprem pentru buget şi finanţe, Corșunov face parte din grupul de deputaţi din formaţiunea „Obovlenie”. La scurt timp, la 20 februarie comitetul sovietului suprem transnistrean pentru legislație, apărare, securitate şi menținerea păcii a propus o iniţiativă legislative ce prevede reducerea cu 23% a numărului de deputaţi de la 43 la 33, dar şi a numărului de deputaţi în consiliile raionale (cu 77 deputaţilor locali din totalul de 1 155 sau 15%). Argumentarea acestei iniţiative a ţinut de utilizarea rațională a mijloacelor bugetare pentru funcționarea organelor legislativ și reprezentativ, precum și maximizarea eficienței și operativităţii activității acestora. Ea presupune şi modificarea circumscripţiilor electorale. Se estimează că iniţiativa va permite o sporire a eficienţei procesului de conducere şi o reducere a cheltuielilor de întreţinere a organelor puterii. Doar la viitorul scrutin ”parlamentar”, preconizat pentru anul 2020, cheltuielile se vor reduce cu 20% (2 mil. rub). La 12 iunie 2019, sovietul suprem a adoptat în lectura a doua proiectul legislativ care prevede reducerea numărului de deputaţi. Pentru ca modificările să fie implementate, proiectul urmează a fi adoptat și în a treia lectură. Proiectul mai prevede reducerea numărului de deputaţi locali (raionali şi orăşeneşti), cu circa 77 persoane, unde la moment sunt cam 1 155 deputaţi de toate nivelele.  

În a doua jumătate a lunii mai, Tiraspolul a lansat o nouă iniţiativă legată de modificare a numelui regiunii. Astfel în loc de „Transnistria”, se propune utilizarea termenului de „Pridnestrovie”. Iniţiativa aparţine lui Vadim Crasnoselischii, ea fiind axată pe promovarea unei imagini externe noi a regiunii, diferită de cea percepută la moment ca parte componentă a Republicii Moldova. 

Principalul partid politic transnistrean „Obnovlenie” a continuat să menţină monopolul politic în condiţiile lipsei unei opoziţii politice reale. Obiectivele politice promovate de partidul dat vizează intensificarea relaţiilor de cooperare cu partidul de guvernământ din Federaţia Rusă „Rusia Unită”. În  2019 conducerea partidului transnistrean, marea parte a căruia este reprezentantă în ”legislativul” de la Tiraspol, a menţinut relaţii strânse de cooperare cu partidul rus. Șeful sovietului suprem transnistrean Corşunov a vizitat de două ori Federaţia Rusă în prima jumătate a anului 2019. Şi reprezentanţii legislativului din Federaţia Rusă au întreprins în perioada respectivă vizite în Regiunea Transnistreană, axate pe cooperarea bilaterală. Astfel, la 16-17 mai, Artiom Turov şi Alexandr Iaroşciuk (deputaţi în Duma de Stat) s-au aflat în vizită la Tiraspol la invitaţia ”guvernului” transnistrean pentru a participa la forumul tineretului „Tiras-2019”. Partidul „Obnovlenie”, tutelează şi o organizaţie de tineret cu aceeași denumire pe care o promovează intens. La 19-20 aprilie 2019, la Tiraspol a avut loc forumul tineretului din cadrul partidului Obnovlenie – „Lider-2019”. La ele au participat reprezentanţi ai filialelor teritoriale „Obnovlenie” de pe întreg teritoriul regiunii. Printre participanţi la eveniment s-au numărat Crasnoselischii şi Martînov (așa numit prem-ministru transnistrean), care au răspuns la întrebările tinerilor. Forumul este la a zecea ediţie şi are drept obiectiv educarea viitorilor conducători de perspectivă. Activitatea militar-patriotică reprezintă o altă preocupare a principalei formaţiuni politice de guvernământ din regiune, unde cu sprijinul conducerii politice transnistrene, este desfăşurat în două etape concursul republican „Tânărul patriot al Transnistriei”, care reprezintă o platformă importantă de promovare a sentimentelor patriotice şi a viitorilor lideri locali.

Lupta cu forțele politice de opoziție reprezintă un alt aspect ce a caracterizat situaţia politică internă transnistreană în anul 2019. Acest aspect vizează în primul rând fostul lider al partidului comunist transnistrean Oleg Horjn, condamnat la sfârşitul anului 2018 la detenţie. La 23 ianuarie 2019, deputaţii din sovietul suprem i-au retras mandatul de deputat lui Oleg Horjan, ca urmare a adresării procuraturii transnistrene. Anterior, curtea supremă de justiţie l-a condamnat pe Horjan la detenţie, el fiind învinuit de uz de violenţă şi insultarea reprezentanţilor organelor de interne.

Foştii reprezentanţi ai administraţiei din perioada lui Şevciuc de asemenea continuă să fie urmăriţi penal, mulţi din ei fiind deja condamnaţi de instanţa de judecată transnistreană. La 26 aprilie 2019, Ghenadii Cuzmiciov (fost ministru de interne transnistrean) a fost condamnat la 13 ani de detenţie, fiind găsit vinovat de crearea unei grupări criminale care lua mită pentru a facilita trecerea mărfurilor de contrabandă. Decizia de condamnare prevede executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, fiind dispusă și achitarea unei amenzi de circa 1700 de dolari. De asemenea, lui Cuzmiciov i-au fost retrase titlurile și ordinile pe care le deținea. La 25 mai 2019, instanţa de judecată a oraşului Tiraspol a finalizat examinarea dosarelor penale ale foştilor angajaţi ai executivului transnistrean din perioada lui Şevciuc. Astfel, instanţa le-a găsit vinovate pe Turanscaia (fost prim-ministru transnistrean), Ghirjul (fost ministru al finanţelor, Parnas (fost vice-premier) şi Bulanova (fostă şefă al fondului protecţie socială), toate fiind condamnate la privaţiune de libertate pe un termen de 8 ani. La moment nici una din acuzate nu se află pe teritoriul regiunii transnistrene. La 22 mai a avut loc un alt incident legat de foştii reprezentanţi ai conducerii din perioada lui Ev.Şevciuc. Astfel, la 22 mai 2019, Andrei Bezbabcenko (fostul primar al orașului Tiraspol), a fost găsit decedat pe o stradă din oraşul Odessa, acesta a fost anunţat dispărut pe 21 mai de către soția sa. Din 1990, Bezbabcenko a condus o companie de construcții din Tiraspol, iar în perioada 2012-2016 a fost şef al administraţiei oraşului Tiraspol. La 28 septembrie 2016, a demisionat și a participat în campania electorală în favoarea lui Evgheni Șevciuc. După înfrângerea acestuia din urmă, Bezbabcenko a fugit în Ucraina.

Organizaţiile obşteşti transnistrene rămân a fi un instrument docil în mâna liderilor de la Tiraspol, fără o activitate politică reală. Ele reprezintă mai curând un decor pentru actuala conducere care oferă imaginea de pluralism politic intern şi reprezentarea societăţii civile în procesele politice, care au loc în stânga Nistrului. Începând cu anul 2018 organizaţiile respective au fost reunite într-o platformă social-politică unică denumită „Общеприднестровский народный форум – ОНФ”. Organizaţia în cauză reprezintă un proiect controlat de conducerea transnistreană, care conferă opiniei publice sentimentul de sprijin deplin din partea societăţii civile transnistrene pentru acţiunile actualei conduceri transnistrene – în special efortul de obţinere a recunoaşterii internaţionale.  La 12 martie 2019, s-a desfăşurat şedinţa lărgită a consiliului coordonator al organizaţiei obşteşti transnistrene „Общеприднестровский народный форум – ОНФ”, la care s-a acceptat aderarea la organizaţie a uniunii moldovenilor din Transnistria şi a uniunii găgăuzilor din Transnistria.

Perspectivele conflictelor nesoluționate din fostele teritorii sovietice

Mediul de securitate actual, în care se află statele independente rezultate în urma căderii URSS, este în continuare deteriorat, fiind sub influența directă a diferite conflicte nesoluționate latente, cum este diferendul transnistrean din Republica Moldova, conflictul dintre Armenia și Azerbaijan privind Karabahul de Munte, separatismul din regiunile Georgiei cum sunt Osetia de Sud și Abhazia. Conflictele menționate sau perpetuat fără rezolvare de la independența acestor state și până la actualitatea de azi, iar numărul lor a sporit odată cu apariția conflictelor dintre Ucraina și Federația Rusă (FR) privind Crimeea, cu derularea activă concomitentă al conflictelor armate din regiunile Lugansk și Donețk ale Ucrainei. Situația conflictelor respective la general este că, acestea  sunt departe de a fi soluționate definitiv, iar cele din Ucraina nici măcar nu au depășit faza activă a confruntărilor armate, iar formatul de tratative de la Minsk nu aduce rezultate pozitive.

Toate aceste conflicte, indiferent de aspectul că sunt latente sau active, mențin departe, pentru statele respective, bunăstarea, stabilitatea și securitatea, fiind  un generator direct și indirect de probleme multilaterale de securitate ce afectează grav prosperitatea și dezvoltarea, iar aceste conflicte pot ușor infecta și alte regiuni cu multiple vulnerabilități (exemplul Ucrainei este deosebit de vorbitor), iar cel mai grav este că, existența îndelungată al conflictelor nesoluționate impregnează o stagnarea gravă a dezvoltării și induc o incertitudine, care a depășit limitele răbdării, privind viitorul prosper al statelor afectate, cu impunerea generației tinere, într-un număr mult prea mare, să caute altă ”patrie”, care oferă terenul adecvat pentru construirea unui viitor civilizat în noțiunea modernă al acestuia.

Conflictele vizate au o geneza comună provenită direct din căderea subită a URSS și respectiv sau format rapid pe terenul fertil al frustrărilor interetnice, nivelului scăzut de trai al populației, preluarea controversată de către noile elite politico-economice, apărute dintre nomenclatura administrativă și de partid comunist al URSS (care au perceput democrația ca pe ceva care permite orice fără limite legale și morale, molipsind de aceste atitudini netratate parțial și astăzi, populația din statele independente) al tuturor pârghiile de control al proceselor din noile state, toate impulsionate de prezența abordărilor radicaliste în rezolvarea problemelor pe fundalul lipsei de luare în calcul al compromisului și ridicării drapelului că doar ”noi avem dreptate și dreptate putem avea doar noi”, iar toate acestea inevitabil au răbufnit în confruntări armate și astăzi nesoluționate.

Este evident că în aceste conflicte vinovați sunt toate părțile implicate, inclusiv marile puteri care nu au uzat de pârghiile deținute pentru a nu admite aceste conflicte inutile, iar căutarea vinovaților cu lipsa acceptării compromisului necesar a și permis persistența acestora din 1991 încoace, situația fiind agravată prin faptul că lecțiile însușite ale acestor conflicte nu au fost luate în seamă la evitarea problemelor interne și externe, astfel în Ucraina, odată cu căderea președintelui Ianucovici, sa admis repetarea la o scară și mai avansată a tuturor greșelilor din conflictele demult inițiate și amplu studiate din Republica Moldova, Georgia,  Armenia și Azerbaijan, iar aceste greșeli cu ignorarea experienței statelor menționate au permis reconfigurarea externă a hărții politice a Ucrainei cu lansarea conflictelor armate din regiunile Lugansk și Donețk și deteriorarea deosebit de gravă a relațiilor ruso-ucrainene care au îmbolnăvit toate relațiile dintre marile puteri.

Astfel, aceste conflicte nu au o reflecția doar asupra statelor post-sovietice vizate, dar afectează direct și mediul de securitate global, astfel evoluția conflictelor din Ucraina și reconfigurarea externă a teritoriului Ucrainei de către Federația Rusă a dus la degradarea periculoasă pentru securitatea globală a relațiilor dintre FR și statele occidentale, fiind lansată pedepsirea reciprocă prin embargouri economice, cu reinițierea goanei înarmărilor grav avansată de renunțarea de către SUA și a FR a menținerii tratatului pentru forțele nucleare intermediare, iar multe surse, în loc să fie canalizate pe segmentul social, sunt îndreptate către sporirea bugetelor militare.

Toate formatele de negocieri privind rezolvarea acestor conflicte latente și active, cu implicarea actorilor externi și a organizațiilor internaționale au avut numite rezultate pozitive, care au permis ca aceste conflicte cel puțin să nu se dezghețe prea tare sau să sporească scara de răspândire al acestora, totodată este de menționat că, toate aceste formate de negocieri nici nu au rezolvat conflictele și nici nu au impus o certitudine sigură privind rezolvarea definitivă a lor.

În alte cazuri considerate rezolvate sau parțial rezolvate, cum ar fi Kosovo, rezolvarea, la general vorbind, sa produs prin recunoașterea independenței acestui teritoriu sârb de către unii actori ai relațiilor internaționale, iar alții nu au recunoscut și astfel de ”rezolvări” nu sunt un bun exemplu,  respectiv situația din Kosovo este departe de a fi rezolvată, fiind prezentă posibilitatea de conflict armat în cazul respectiv, aspect demonstrat de ultimele evoluții dintre părțile implicate ce riscă să regenereze în lupte armate dintre Serbia și Kosovo.

Toate conflictele menționate mai sus, au fost și sunt influențate de interesele marilor puteri și relațiilor dintre acestea, în cazul statelor post-sovietice, FR ca mare putere globală cu multiple interese economice,  politice și de securitate în statele vecine, permanent va fi puterea care va fi principalul centru de influență pentru cei vizați, iar alte mari puteri nu vor reuși să substituie aici FR grație circumstanțelor obiective interetnice, economice, culturale, religioase, apropiere teritorială, alte interconexiuni de interes reciproc, și asta trebuie abordat calm prin prisma intereselor naționale ale statelor mai mici, care dacă vor deteriora balanța dintre interesele proprii și ale marilor puteri, încercând a ”cocheta” prea tare cu o mare putere în detrimentul alteia, atunci riscă ca divergențele dintre aceste mari puteri să se reflecte prin conflicte armate pe teritoriul satelor respective mai mici (spre exemplu statele baltice în pofida situației că sunt membre UE și NATO  nu pot ignora, chiar dacă ignoră de multe ori vecinătatea directă a intereselor FR, nu pot ignora populația masivă de etnici ruși sau ruso-lingvi, inclusiv nu pot ignora obiectivitatea situației economice unde piața occidentală nu a reușit să rezolve toate problemele de ordin economic al acestor state afectate de embargourile reciproce cu FR, iar persistența ignorării celor menționate cu persistența abordărilor prea radicale uneori, vor putea pe viitor să lipsească aceste state de beneficiile de securitate, care încă mai sunt oferite de calitatea lor de  membru al NATO și UE, pentru că nimic nu poate dura veșnic).

Perspectivele rezolvării definitive ale acestor conflicte nesoluționate latente și în derulare trebuie identificate în lecțiile însușite prin renunțarea la soluții radicale, renunțarea la supărările trecute și prezente indiferent de cauza acestora, prin căutarea compromisului în relații și abordări, renunțarea la ignorarea intereselor minorităților etnice, religioase, etc, renunțarea la ignorarea radicală a intereselor unor mari puteri în favoarea altor mari puteri, alte aspecte radicale și de ignorare (exemplul Germaniei, care a luptat cu toată lumea în două conflicte mondiale, a fost dezbinată de învingători în două tabere diametral opuse, este bine de luat ca și călăuză în reușita de restabilire a relațiilor internaționale, de refacere economică, de recunoaștere a greșelilor, de reintegrare a statului, de reușita în promovarea valorilor democratice și umane, iar Germania, care cu brio a trecut peste conflicte și dezbinări a devenind astăzi unul din principalii lideri ai lumii moderne civilizate). Istoria conflictelor menționate, evoluția proceselor de rezolvare al acestora, medierea acestora de către alți actori și organizații internaționale, elucidează ferm aspectul că soluția rezolvării conflictelor nu este în afara statelor respective și aceste chei a rezolvării sunt exclusiv în interior prin așezarea la masa tratativelor a părților direct implicate în conflict și edificării condițiilor de încredere pentru a se auzi reciproc fără a mai lua în calcul supărările trecute și prezente cu anularea abordărilor prin interese unilaterale, totul pentru a construi un viitor nou în care prosperitatea și pacea să devină o geneză a reintegrării societăților dezbinate de conflictele îndelungate. Altfel, persistența peste ani al conflictelor cu interminabile tratative, ignorarea lecțiilor însușite și experienței altora, ignorarea intereselor populațiilor din ambele tabere, crează impresia că existența acestor conflicte este foarte benefică pentru interesele anumitor elite politico-economice în detrimentul populației devenite ostatecii acestor conflicte, se crează impresia că aceste conflicte sunt artificial menținute în interesele celor pe care nu-i interesează soarta oamenilor din teritoriile vizate. O soluție cu perspective realiste de rezolvare definitivă a conflictului, ce poate fi preluată și de alte state afectate de conflicte, o poate oferi chiar Republica Moldova, soluția respectivă fiind inițiată de către conducerea Republicii Moldova, care a inițiat tratative de reintegrare directe cu partea opusă, tratative bazate pe compromis și renunțarea la ignorare a intereselor altei părți, iar istoria arată că în final oricum cineva va învinge, iar soluția oferită de Președintele Republicii Moldova oferă șansa ca învingători să fie toți.