Un nou Tratat sau o nouă goană a înarmării?

Armele nucleare și purtătorii acestora în epoca modernă constituie unul din instrumentele importante sau chiar de bază în procesul complex al descurajării unui stat sau grup de state de către  deținătorii acestor tehnologii, vizavi de un alt stat sau grup de state care dețin sau nu aceste arme. Pe lângă rolul pe care îl are acest instrument la menținerea echilibrului securității globale, există și pericolul ca acest echilibru să fie destabilizat din diverse cauze care ar pune în pericol chiar și existența umană.

O problemă acută în relațiile dintre statele cu cel mai mare arsenal nuclear din lume, SUA și Federația Rusă (FR), care ia tot mai mare amploare în ultimul timp, este cea vizavi de respectarea prevederilor Tratatul forțelor nucleare intermediare (INF – Intermediate-Range Nuclear Forses Treaty), care mai este numit Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie (de la 1000 până la 5500 de km) și mică de acțiune (de la 500 km până la 5000 km) (ДРСМД – Договор о Ликвидации Ракет Средней и Малой Дальности), care a fost semnat pe 8 decembrie 1987 între SUA și Uniunea Sovietică la Washington pe un termen nelimitat. Atunci părțile au convenit să nimicească toate armele respective cu dispunere terestră, cu razele de acțiune sus-menționate, de asemenea, să nu fie produse, testate și să nu fie desfășurate în viitor. Conform termenelor indicate în Tratat, la data de 1 iunie 1991 au fost nimicite din ambele părți  2692 de rachete și complexe de lansare a rachetelor (URSS -1846; SUA – 846).

De menționat că până la semnarea Tratatului, în SUA, rachetele nucleare se divizau în intercontinentale (peste 5000 km), cu rază medie de acțiune (de la 500 până la 5000 km) și rază mică de acțiune de la 150 km până la 500 km. În URSS în perioada vizată se evidențiau și rachetele operativ-tactice cu raza de acțiune de la 1 km până la 500 km. În SUA rachetele operativ-tactice aveau o rază de acțiune de la 1 km până la 150 km

De mai mulți ani SUA și Federația Rusă se acuză reciproc de încălcarea prevederilor Tratatului forțelor nucleare intermediare. SUA susțin că FR dezvoltă o rachetă care deține caracteristici tehnice ce nu se încadrează în prevederile tratatului respectiv. Este vorba despre racheta 9M729 ”Novator” (SSC-X-8  conform clasificării NATO) din componența complexului de rachete operativ-tactic ”Iskander-M”. Poziția SUA este susținută și de Alianța Nord-Atlantică. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a relatat că Rusia a construit deja un nou sistem de rachete cu rază medie de acțiune în zona căruia se află orașele Berlin, Frankfurt și Munich. Acest sistem este unul mobil și este greu de descoperit de sistemele de monitorizare. Conform informației publicației The Woll Street Journal, în prezent Rusia are desfășurate 4 divizioane de complexe cu rachete 9M729 (https://www.wsj.com/articles/on-brink-of-arms-treaty-exit-u-s-finds-more-offending-russian-missiles-11548980645). 

Rusia respinge acuzațiile spunând că, conform caracteristicilor tehnice raza de acțiune maximală a rachetei 9M729 este de până la 490 km, iar alte argumente care ar confirma faptul că Rusia ar încălca prevederile Tratatului nu au fost prezentate de către SUA sau altcineva (https://function.mil.ru/news_page/country/more.htm?id=12213705@egNews). Prin urmare FR nu planifică să-și nimicească rachetele 9M729, care pe data de 23 ianuarie 2019 au fost prezentate de către ministerul rus al Apărării pentru reprezentanții militari străini acreditați la Moscova, ca aceștea să se convingă că racheta respectă prevederile tratatului și unde o parte din invitații respectivi au ignorat evenimentul (https://russian.rt.com/world/article/595897-ssha-brifing-9m729, https://russian.rt.com/world/news/595591-es-otkaz-brifing-9m729, https://www.youtube.com/watch?v=MiI6dr5LQnA ).

Totodată, președintele rus Vladimir Putin a criticat în repetate rânduri inițiativa SUA de a desfășura elemente ale scutului antirachetă american, în cadrul NATO, în România și Polonia, considerând că instalațiile de lansare ale căruia pot fi ușor reutilate pentru rachete de atac cu rază medie de acțiune. Moscova consideră că desfășurarea scutului antirachetă reprezintă nu numai o amenințare în adresa Rusiei, dar și ruinează sistemul de securitate internațional, de asemenea, reprezintă o provocare menită să submineze potențialul nuclear al Rusiei. Federația Rusă a cerut cu insistență distrugerea scutului antirachetă de la Deveselu, România și stoparea celora care sunt planificate să fie desfășurate în Polonia și Japonia, din partea SUA se declară în repetate rânduri că la Deveselu sunt doar rachete de interceptare defensive nu de rachete de atac, iar scutul antirachetă nu aduce careva amenințări FR.

Toate acuzațiile reciproce au adus până în prezent la declarațiile făcute, pe deoparte, de SUA din care reiese că de la 2 februarie 2019 își suspendă obligațiile din cadrul Tratatului și că se va retrage definitiv din acord după 6 luni, adică la 2 august 2019, cu condiția, dacă Rusia nu-și va relua îndeplinirea obligațiunilor și, pe de altă parte, cu declarația Federației Ruse din care reiese că, în baza Legii federale din 3 iulie 2019 Rusia suspendă acțiunile tratatului respectiv.

Vizavi de aceste acțiuni ambele părți s-au avertizat reciproc că vor întreprinde acțiuni politice și militare adecvate situației. Conducerea de la Kremlin a declarat încă la începutul anului 2019 că după suspendarea Tratatului privind forțele nucleare intermediare Rusia va elabora și construi noi sisteme de rachete în următorii 2 ani: 2019 – 2020. Este vorba despre versiunea terestră a sistemului de rachete cu dislocare maritimă „Kalibr” cu rază mare de acțiune, unde acestea și-au arătat eficiența în timpul acțiunilor militare ale FR din Siria. Tot în această perioadă urmează să fie construit sistemul de rachete cu dispunere terestră cu rachete hipersonice cu rază lungă de acțiune.

Expunându-se la acest subiect secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat că, prin suspendarea oficială a Tratatului INF, Rusia a creat un pericol serios asupra securității în rezultatul care lumea va deveni mai puțin stabilă și că nu observă nici un semn care ar arăta că Rusia dorește să îndeplinească solicitările Occidentului pentru a salva Tratatul forțelor nucleare intermediare. Jens Stoltenberg a îndemnat statele membre ale Alianței Nord-Atlantice să se pregătească pentru „moartea” acestui tratat, relatând totodată, că NATO va continua să-și păstreze abordarea poziției echilibrată și de apărare în acțiunile sale.

Reieșind din situația existentă, când SUA a suspendat obligațiile sale din cadrul Tratatului urmat de răspunsul respectiv al Federația Rusă prin aceeași suspendare, iar după 2 august  2019 SUA urmează să se retragă definitiv din acest document, devine clară soarta acestuia, iar consecințele sunt îngrijorătoare pentru securitatea globală. Ca rezultat, reieșind din experiență istorică, există riscul apariției unei noi goane a înarmării. În paralel cu aceasta, pentru ași arăta superioritatea, SUA și FR vor încerca să se opună una alteia în unele state ale lumii în care se află în desfășurare conflicte armate, de exemplu, Ucraina și Siria, reanimarea unor conflicte latente sau chiar apariția unor noi focare armate.

Lipsa unui asemenea acord, inevitabil va aduce SUA și Federația Rusă la noi abordări de întrebuințare a armelor nucleare și sistemelor de rachete moderne și în elaborare, de exemplu, în spațiul cosmic. În acest context Alianța Nord Atlantică urmează să ia o decizie în cadrul summit-ului liderilor statelor membre NATO din 3-4 decembrie 2019, care se va desfășura la Londra, în care intenționează să recunoască oficial spațiul cosmic ca domeniu de luptă pe lângă cel terestru, aerian, naval și cibernetic.

Deși riscul unei confruntări directe dintre SUA și FR este puțin probabil, totuși acțiunile politice și militare, care vor fi întreprinse de către acestea, se vor reflecta negativ asupra securității tuturor statelor lumii în general, unde statele mici sunt ostaticii conflictelor dintre marile puteri.

Trebuie de menționat că Tratatul INF semnat dintre SUA și URSS în anul 1987 a putut permite reducerea substanțială a pericolului apariției unui conflict nuclear pe teritoriul continentului european, totodată acesta a constituit un document de reducere a ambițiilor SUA și FR, care impunea anumite restricții privind crearea noilor tipuri de armament. Pe lângă aceasta Tratatul îndeplinea rolul de model pentru celelalte state ale lumii, prin care se arăta că puterile globale au ajuns la un acord privind folosirea armamentului nuclear și crearea noilor tipuri de rachete moderne. Îndată ce Tratatul nu va mai fi valabil, acest fapt va înceta să mai stopeze alte state, care de asemenea, vor începe să-și sporească forțele și să creeze noi tipuri de rachete, ca exemplu pot servi Coreea de Nord și Iranul unde înflorește industria militară al diverselor rachete, inclusiv nucleare ale nord-coreenilor, capabile să atingă ținte din alte state îndepărtate. Aici se impune de menționat că Republica Populară Chineză nu a fost parte al acestui tratat, iar în iulie 2019, reprezentanta Ministerului Afacerilor Externe al Chinei, Hua Chunying, a declarat că de fapt SUA vrea să părăsească tratatul pentru a nu mai avea împiedimentele respective, concomitent menționînd că SUA învinuiește într-un fel China că aceasta dezvoltă astfel de arme fiind în afara tratatului în timp ce SUA are mîinile legate, plus China nu este de acord cu lărgirea tratatului după cum a propus ministrul de Externe japonez Taro Kono, astfel partea chineză fiind contra desființării actualului tratat sau modificării prin lărgire al acestuia.

Este îngrijorătoare ultima declarație a lui John Robert Bolton II, consilier al președintelui SUA pentru securitate, care a menționat la 30 iulie 2019 (https://en.trend.az/world/us/3098447.html,  https://www.youtube.com/watch?v=MHOwCV4xFg8) că  SUA va părăsi tratatul pe data de 2 august 2019 și probabilă că odată cu expirarea în anul 2021 al tratatului ”Treaty between the United States of America and the Russian Federation on Measures for the Further Reduction and Limitation of Strategic Offensive Arms, New START” acesta nu va mai fi prelungit.

În paralel cu aceasta există și o variantă optimistă, în pofida faptului că tratatul vizat cel mai probabil va fi stopat oficial de către SUA la 2.08.2019, care, de obicei, se manifestă după diminuarea tensiunilor în relațiile dintre state. Nu este exclus că SUA sau FR,  sau o parte terță, precum este China, care dispune de rachete cu rază medie și mică de acțiune interzise de Tratatul INF la care China nu este parte, totuși ar putea ceda opunerii lărgirii tratatului și propune atingerea unui nou acord în viitor. La acest acord ar putea să ia parte și celelalte state nucleare, pe lângă SUA, FR, cum ar fi China și altele recunoscute oficial prin Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, precum sunt Marea Britanie și Franța sau alte state deținătoare de arsenale nucleare. SUA au declarat încă la începutul anului 2019 că ar fi salutat un nou acord, care ar include toate statele ce dispun de rachete balistice care încalcă Tratatul INF. Este optimistă ultima declarație a Președintelui SUA  https://www.c-span.org/video/?463089-1/interview-president-donald-trump, unde se menționează că SUA are intenții de a ajunge la un acord cu FR privind controlul asupra armamentului în pofida aspectului că SUA se pare că va părăsi totuși pe 2 august 2019 Tratatul privind forțele nucleare intermediare, dar și apelurilor Uuniunii Europene către FR de a păstra acest tratat, inclusiv declarațiile vicepreședintelui Parlamentului european Fabio Massimo Castaldo despre aspectul că anularea Tratatului INF este o noutate proastă pentru toți și în primul rînd pentru europeni (https://iz.ru/901897/ekaterina-postnikova/razval-drsmd-plokhaia-novost-dlia-vsekh-i-prezhde-vsego-dlia-evropeitcev).

Evident că până se va detensiona situația în relațiile dintre Occident și FR va fi nevoie de mai mult timp, poate chiar de mai mulți ani și aceasta, în primul rând, din cauza persistenței tensiunilor Occidentului cu FR după evenimentele din Ucraina, unde FR este învinuită de anexări de teritorii ucrainene și implicări în luptele din Donbas, alte imixtiuni pretinse sau reale ale FR în arealul de interes occidental și viceversa. Totodată, istoria cum sa ajuns la încă existentul Tratat privind forțele nucleare intermediare, suprapus peste faptul că instrumentul militar reprezintă unul din principalele mijloace folosite de marile puteri pentru atingerea scopurilor pe arena globală, ne sugerează că, spre un nou tratat sau acord se va ajunge treptat, începutul fiind trecut cu regret prin ignorarea istoriei și lecțiilor însușite de către toți actorii implicați, care nu vor să se audă reciproc în detrimentul securității globale, și cu o creștere treptată a tensiunilor legate de tema respectivă, unde deja NATO și FR au declarat că la căderea tratatului se vor lua sau deja se iau măsurile care se impun și cel mai probabil aceste declarații se vor materializa prin crearea de noi arme de intimidare-descurajare, prin instalarea complexelor de rachete capabile să poarte arme nucleare în zonele vulnerabile pentru oponenți, alte măsuri de ordin politic, economic și militar, care vor tensiona situația pînă aceasta va crea perspective de a impune marile puteri să revină asupra unui nou tratat.

Perspectivele serviciului militar prin contract

Tema modalității de completare a Forțelor Armate a fost și va mai fi încă o perioadă îndelungată subiect de mare atenție în societățile umane, dar și de discuții ale celor care sunt pro și contra serviciului militar în termen.

Completarea structurii militare a unui stat, în diferite perioade istorice, a fost foarte diferită, de la armate care nu aveau statut regulat, acestea fiind formate la necesitate și completate prin intermediul mercenarilor, voluntarilor și a recrutării obligatorii, până la instituirea armatelor regulate completate prin aceleași metode mixte, proporțiile modalităților de completare oscilând în dependență de situație sau perioadă istorică respectivă. În general, dacă să privim asupra modalității de completare a unei armate cu resurse umane, indiferent de perioada istorică, se poate constata că, completarea respectivă niciodată nu a fost exclusiv una sau alta, preponderent dominând completarea combinată. Această completare mixtă a fost și este prezentă în armatele considerate drept completate cu militari recrutați obligatoriu, deoarece militarii în aceste armate sunt atât militarii în termen recrutați obligatoriu (soldații), cât și militarii prin contract, care benevol se angajează în serviciul militar (aici fiind mai mult vorba de ofițeri, subofițeri). Dar dacă este să ne referim la completarea cu militari în termen recrutați obligatoriu și unde aceștia ca număr sunt cei mai numeroși dintre categoriile de militari, atunci acest mod de completare a fost inventat în perioada Revoluției Franceze, când în 1793 Conventul a ordonat recrutarea obligatorie a unui număr impunător de militari în termen, fiind ulterior trecută armata franceză la completarea permanentă cu militari în termen, modalitatea respectivă fiind numită Levee en masse. Acest nou principiu de completare cu militari în termen, prin  instituirea serviciului militar obligatoriu, sub lozinca ”fiecare francez este soldat și are obligația de a apăra națiunea”, a permis crearea armatei lui Napoleon, pe care acesta o numea ”națiune înarmată”, armată care a luptat foarte eficient cu toate restul, completate pe alte principii, astfel demonstrând eficacitatea noii modalități de completare prin intermediul serviciului militar obligatoriu, model preluat de mulți alții.

Astăzi, armatele continuă a fi completate cu soldați în mod diferit, dar tendința generală este de a se trece treptat la serviciul militar prin contract, renunțând la serviciul militar obligatoriu. Există cam 99 de state unde sa renunțat la completarea cu militari în termen în favoarea variantei profesioniste prin contract, restul păstrează un mod combinat, unde concomitent, dacă vorbim doar de soldați, sunt soldați în termen și prin contract. Există foarte multe discuții care armată este mai eficientă, cea completată doar cu profesioniști prin contract sau una combinată ce păstrează militarii în termen recrutați obligatoriu. Toate taberele au argumentele sale bazate pe situații și exemple diferite, unde o formulă sau alta de completare sa demonstrat practic mai viabilă sau mai puțin eficientă, dar indiferent de modalitatea completării pe timp de pace a unei armate, obligativitatea cetățenilor de a apăra statul în condițiile unui conflict militar cu pericol asupra existenței statului, ori este prevăzută de legislația militară sau această obligativitate poate fi introdusă la necesitate.

Exemplul pentru toți al unei armate moderne cu eficacitate demonstrată, bazată pe modalitatea de completare cu soldați prin contract, astăzi este armata SUA, aceasta fiind generatorul inspirației pentru toți cei care doresc edificarea unei armate profesioniste. Drept exemplu de armată modernă cu eficacitate demonstrată, bazată pe completare cu soldați în termen, este armata Israelului, unde serviciul militar obligatoriu este o condiție vitală pentru existența statului și poporului, iar prestigiul serviciului militar obligatoriu este foarte ridicat în societate, acesta fiind considerat drept o adevărată onoare, facilitată de condiții bune pentru militari și o dotare tehnică ultramodernă. Aceste exemple pot servi ca și argumente bune pentru adepții uneia sau alteia modalități de completare cu soldați ai armatelor, dar aceste exemple nu pot fi obligatoriu preluate ca și model pentru o altă armată, deoarece fiecare din cele două state menționate, au experiența sa și motivul său de ce se menține o formă sau alta de completare. Formula lui Napoleon de ”națiune înarmată” perfect se încadrează peste armata din Israel, deoarece situația privind apărarea acestui stat, aflat permanent sub pericol de nimicire, necesită obligatoriu implicarea întregului popor, aspecte care nu sunt prezente ca și situație cotidiană în alte state, și respectiv nici populația nu percepe ca și în Israel necesarul vital al existenței armatei cu o obligativitate totală a serviciului militar, unde această obligativitate încă nu poate fi substituită prin tehnologiile militare actuale și doar cu un număr mic de profesioniști.

În tabăra susținătorilor armatelor cu soldați în termen, sunt multe argumente pro, cum ar fi că prin renunțarea obligativității serviciului militar poate avea loc erodarea noțiunii de  patriotism, se contribuie la degradarea noțiunii sacre de obligativitate a apărării statului de către cetățeni acestuia, numărul mic de profesioniști nu poate crea o bază suficientă al rezerviștilor cu nivel suficient, fie și rudimentar, al pregătirii militare în caz de pericol existențial asupra statului sau agresiune externă, care vor impune mobilizarea generală a cetățenilor pentru serviciul militar, că armata profesionistă este mult mai pretențioasă la condițiile de trai și serviciu ale efectivului prin contract, că în caz real de acțiuni militare în teren, militarii prin contract nu vor face față la condițiile complicate de asigurare logistică și financiară, deoarece serviciul militar la contractanți nu se bazează pe patriotism dar exclusiv pe interese financiare personale, că armatele profesioniste sunt mai mult armate de coaliții și de acțiuni în extern, fără a fi specializate pe apărarea nemijlocită a statului, lipsa numărului necesar de doritori pentru a se încadra benevol în serviciul militar prin contract nu poate asigura un număr constant de efectiv militar în condițiile când tineretul tot mai mult optează pentru alte domenii considerate mai ușor de suportat, etc. Mai pot apărea contestații privind menținerea unei armate profesionale în condițiile când societatea percepe lipsa unor pericole militare pe un termen îndelungat, iar situația de securitate regională este una departe de a degrada până la un conflict militar de proporții și în aceste condiții, posibil să se vadă puțin justificată menținerea unei armate de profesioniști bine antrenați și dotați, pentru care se cheltuie multe surse, și unde perspectiva utilizării acestora în operații militare de apărare este percepută ca pe ceva foarte puțin probabil sau chiar inexistentă.

În ultimii ani, odată cu relansarea divergenților dintre marile puteri, au fost diferite încercări de reîntoarcere a serviciului militar obligatoriu, cum a fost în Franța, Germania, sau de a se reveni practic la serviciu militar obligatoriu, cum sa întâmplat în Ucraina, parțial în Suedia, Lituania,  Georgia, altele. Relațiile tensionate dintre marile puteri tot mai mult aduc în discuție  revenirea la serviciul militar obligatoriu, aici fiind probabil luat ca argumentare de bază că, în caz de război, pentru apărarea integrității și suveranității, liderii militari pot aduce victorii în anumite confruntări, dar în războaie înving popoarele cu patriotismul în calitate de valoare fundamentală.

Totuși, tendința actuală generală este de a trece treptat la modul de completare cu militari prin contract. Acest aspect este dictat de mai multe circumstanțe din societatea modernă, unde progresul tehnologic are amprenta cea mai directă asupra construcției și dotării unei armate care se vrea modernă și eficientă, iar noile tehnologii complicate nu mai pot fi încadrate de persoane fără studii în domeniu, astfel profesioniștii cu studii și calificați fiind preferați în calitate de operatori ai acestor noi tehnologii militare în locul militarilor în termen necalificați.

Dezvoltarea noilor tehnologii militare, care inevitabil vor deveni elementul principal al capacităților militare de viitor, vor impune modificarea cerințelor de angajare a militarilor prin contract din categoria soldaților, astăzi percepuți ca pe angajați fără calificare profesională, sau cu una neînsemnată, astfel, soldatul fiind transformat într-un profesionist calificat în cunoașterea și exploatarea noilor tehnologii militare, cu studii tehnice superioare, sau alte studii superioare necesare noilor atribuții complexe. La această necesitate firească, de servanți profesioniști ai noilor tehnologii militare, se înscrie și aspectul că, pregătirea de luptă al militarilor în termen nu poate fi una comparabilă cu pregătirea profesioniștilor, chiar din simplul motiv că termenul de serviciu al celor recrutați obligatoriu este limitat, aspect care nu permite realizarea în acest termen limitat a unui nivel satisfăcător  de pregătire pentru un astfel de soldat nici pentru sectoarele militare mai puțin tehnologizate (un alergător profesionist tot timpul va întrece o masă de neprofesioniști, etc). Suplimentar, impactul financiar al menținerii unei armate numeroase completate cu soldați în termen, poate fi mai sporit decât în cazul unei armate mult mai mici, dar completată cu profesioniști. Există o problemă de bază care afectează cel mai grav capacitatea de luptă al unei armate obligatorii (preponderent în condiții de pace) și aceasta este o simbioză a reticenței firești a corpului de ofițeri și subofițeri pentru a depune eforturi la instruirea soldaților în termen, deoarece eforturile respective, indiferent de cât de mari nu vor fi, se vor anihila prin schimbul periodic (12 luni în cazul Republicii Moldova) prea rapid al soldaților în termen și dezinteresului aproape total al soldaților recrutați forțat pentru însușirea adecvată a obligațiilor și deprinderilor practice, necesare unei pregătiri de luptă eficiente.

În Republica Moldova, de când a fost creată Armata Națională, se tot discută fără întrerupere despre renunțarea sau menținerea serviciului militar obligatoriu, inclusiv și despre necesitatea existenței armatei în general.  Cu existența armatei sperăm că discuțiile au fost finalizate prin conștientizarea că, un stat nu poate funcționa adecvat fără atributele caracteristice unui organism complex cum este statul, armata fiind un atribut indispensabil însăși noțiunii de stat, or în condițiile când un anumit stat nu deține armată proprie acesta oricum închiriază capacitatea vizată de la alții (fiind incert dacă acești alții vor apăra cu adevărat statul sau vor fi un element al descurajării agresiunii).

Odată cu globalizarea tuturor proceselor, tehnologizarea tot mai avansată,  interdependență în ascensiune a statelor, libera comunicare la distanță și posibilitățile largi de circulație a populației peste hotare, prioritatea intereselor personale către un nivel de trai mai avansat în fața intereselor statului, multiple cetățenii deținute, alte aspecte, au dus treptat la scăderea disponibilității tineretului pentru a renunța benevol la viața sa cotidiană în favoarea unei perioade de serviciu militar obligatoriu, iar ca rezultat al cumulării acestor reticențe față de serviciul militar obligatoriu, ca și față de tot ce este forțat, sa ajuns la faptul că serviciul militar obligatoriu nu este ceva la care visează toți tinerii supuși recrutării obligatorii, și nu mai este perceput ca pe ceva onorific, sau care să aducă anumite facilități, astfel majoritatea tineretului caută soluții ca să evite pe toate căile serviciul militar obligatoriu, iar ca rezultat general, în cazul Republicii Moldova, nu putem vorbi despre o armată eficientă bazată pe militari în termen.

Conștientizarea treptată a acestor aspecte, a dus la faptul că, în anul 2018, Guvernul Republicii Moldova a aprobat Programul „Armata Profesionistă 2018-2021”, care are drept scop prioritizarea domeniilor de dezvoltare a sectorului de apărare. Aici sunt stabilite obiectivele de bază, etapele profesionalizării armatei și procedurile de monitorizare a implementării măsurilor planificate. Procesul de transformare a Armatei Naționale se va axa pe două aspecte cum ar fi îmbunatățirea calității resurselor umane și restructurarea armatei, pentru transformarea acesteia într-o instituție de apărare atractivă pentru potențialii militari. Acest program prevede trecerea la serviciul militar prin contract, care se va realiza treptat în perioada 2018-2021. Astfel, numărul militarilor în termen va scădea treptat, până se va ajunge la eliminarea completă a serviciului militar obligatoriu. Totodată, programul prevede completarea funcțiilor vacante din unități prin contractarea militarilor, asigurarea cu echipament nou, modernizarea infrastructurii militare prin renovarea și construcția unei infrastructuri moderne pentru necesitățile instituției militare a statului. De asemenea, pentru a spori nivelul de motivare, urmează a fi îmbunătățit pachetului social pentru militari. Se așteaptă că profesionalizarea armatei va contribui la intensificarea cooperării cu forțele armate ale altor state și creșterea contribuției Republicii Moldova la misiunile internaționale de consolidare a păcii și va servi drept mecanism important în procesul implementării documentelor strategice din sectorul de apărare.

Aceste perspective ambițioase sunt salutabile în contextul că Armata Republicii Moldova nu poate fi în urma instituțiilor similare ale altor state, iar practicile performante sunt categoric binevenite pentru transformarea instituției militare într-un atribut al statului capabil să asigure pe deplin securitatea militară, dar nu să imite doar această capacitate afectată drastic de efectivul în termen reticent față de serviciul militar, suprapus peste capacitățile limitate ale tehnicii militare și de infrastructură depășite.

Toate argumentele privind un mod sau altul de completare al Forțelor Armate au drept la existență, iar ceva de compromis pare o soluție de perspectivă acceptabilă, fiind de către mulți practicat și considerat optimal sistemul mixt de completare a Forțelor Armate, dar atâta timp cât Republica Moldova nu este în circumstanțe egale cu cele din Israel, o armată completată  pe principii de obligativitate nu va fi printre atracțiile dorite de cetățenii supuși recrutării și rudele acestora.

 Republica Moldova are necesitate de o armată cu un număr mic de personal, dar acest personal trebuie să fie unul profesionist, benevol angajat, bine salarizat, cu largi facilități sociale garantate, foarte bine dotat cu utilaj militar modern și avansat tehnic, cu infrastructură militară modernă. Militarii profesioniști trebuie să dețină abilitățile necesare activității în diferite circumstanțe și în diferite teatre de acțiune, pregătirea de luptă practică să devină principala activitatea cotidiană al militarilor profesioniști absolviți de problemele logistice, astfel ca finalitate Armata Națională să devină un instrument eficient în procesul de asigurare a apărării statului și subiect de mândrie al populației, iar calitatea de militar să fie una de invidiat. Succesul acestor planificări poate fi atins doar prin menținerea cursului spre profesionalizare totală, identificarea unor capacități, inclusiv financiare stabile pentru a asigura implementarea profesionalizării respective.

Perspectivele adoptării mondiale a modului de completare al armatelor doar cu militari profesioniști prin contract vor spori odată cu tehnologizarea tot mai avansată a sectorului militar, noile tehnologii combinate cu revizuirea conceptelor de utilizare a forțelor în condițiile viitoarelor conflicte militare, vor impune inevitabil existența doar a militarilor profesioniști capabili eficient să opereze tehnica militară complicată și costisitoare, iar completarea mixtă, cu reîntoarcerea la obligativitatea temporară  a serviciului militar, fiind redusă doar la posibilitatea de fortificare a Forțelor Armate exclusiv în cazul unui conflict cu pericol existențial pentru un stat.