Disputa Indo-Pakistaneză

Unul dintre cele mai periculoase conflicte cu potențială reflecție  globală este disputa Indo-Pakistaneză,  care a cunoscut câteva zeci de izbucniri minore și patru războaie din 1947, 1965, 1971 și 1999.

În ultimul timp asistăm la o nouă rivalitate care s-a reaprins dintre Republica India și Republica Islamică Pakistan asupra Kashmirului, având loc ciocniri violente și acțiuni militare. Disputa dintre Delhi și Islamabad asupra regiunii Kashmir durează deja de circa 70 de ani și menține activă una dintre cele mai militarizate zone din lume, Linia de Control, dintre cele două țări.

Istoricul conflictului

În anul 1947 India a fost împărțită în două dominioane, India și Pakistan, ambele devenind independente de Imperiul Britanic. Principatul Kashmir a avut de ales cărui stat dintre cele două să se alăture. Maharajahul Kashmirului, Hari Singh, liderul hindus al unui stat majoritar musulman prins între cele două țări, India și Pakistan, nu s-a putut decide definitiv, acesta fiind înclinat spre India. Dânsul a semnat un acord temporar de înghețare a situației existente la acel moment și de menținere a serviciilor de transport cu Pakistanul.

Concomitent, în octombrie 1947 membrii unor triburi pakistaneze au invadat Kashmirul, determinați de unele atacuri asupra musulmanilor, dar și de ezitarea lui Hari Singh de a lua o decizie în privința statutului regiunii. Maharajahul a solicitat asistență militară Indiei, care, prin guvernatorul său, generalul Lord Mountbatten, a susținut că pentru binele păcii cea mai potrivită opțiune este ca regiunea Kashmir să fie absorbită temporar la India. Ulterior, un vot trebuia să decidă statutul definitiv al acesteia. Singh a semnat Instrumentul de Accedere la India, cedându-i astfel acesteia controlul asupra politicii sale externe și de apărare.

Documentul menționat a încurajat disputa indo-pakistaneză, întrucât în timp ce Deli susține că a fost semnat înainte ca trupele sale să ocupe teritoriul, Islamabadul susține opusul, invocând faptul că astfel s-a încălcat acordul inițial de înghețare a status-ului Kashmirului.

Ca urmare, au fost războaiele, unul în 1947-1949 și altul în 1965. În urma primului conflict, India și Pakistan, prim medierea ONU, au semnat un acord de armistițiu și au stabilit o așa-numită Linie de Control care separă partea din Kashmir deținută de Pakistan de cea deținută de India. Astfel, Indiei i-au revenit două treimi din teritoriul disputat, iar restul, adică provinciile de nord i-au revenit Pakistanului. În anii 50 a secolului trecut și China și-a adjudecat o parte din Kashmir, în estul provinciei. După cel de-al doilea război indo-pakistanez din 1965, Linia de Control, cu o lungime de 750 de km, a rămas neschimbată. Cu toate acestea, au mai existat ciocniri armate, precum cele din 1999 – destul de aproape de declanșarea unui nou război – și din 2002.

Aspectul înzestrării militare și dinamica actuală a conflictului

În aspectul securității regionale și internaționale, este de menționat faptul că conflictele dintre aceste state au primit o conotație extrem de periculoasă începând cu anul 1974, când India a devenit stat nuclear (proiect „Smiling Buddha” –  surâsul lui Buda). În anul 1998 și Pakistanul a atins capabilități nucleare  (proiect “Chagai-I”).

Din punct de vedere politic și a susținerii politice, acest conflict este unul dintre cele mai ciudate din lume. Republica India, fiind o democrație cât de cât funcțională de la începuturile ei, a fost susținută politic și înarmată  de URSS, iar acum India este un mare consumator de tehnică militară din Federația Rusă.

Republica Islamică Pakistan, mai tot timpul un stat mai apropiat de dictatură, inclusiv militară,  în permanență a fost susținută de Statele Unite ale Americii și Republica Populară Chineză. Majoritatea armamentului pakistanez la moment este de proveniență americană și chineză, pe când cel indian este de fabricație rusă și israeliană. Experții în materie de tehnologii militare gustau din plin potențiala luptă aeriană dintre avioanele de vânătoare americance și cele rusești.

Diferența între aceste două state este gigantică. India are circa 1,17 miliarde de locuitori, din ei 80% hindi și alți 13,5% musulmani și se situează pe locul 4 pe glob din punctul de vedere al personalului pe care îl are sub arme, în 2018 dispunând de  4.207.250 de militari, din care 1.362.500 activi și 2.844.750 în rezervă.

Pakistanul are circa 170 de milioane de locuitori, majoritatea lor fiind musulmani și este pe locul 17 pe glob, cu un total de 919.000 de militari, din care 637.000 activi și 282.000 în rezervă. Raport de forțe dintre India și Pakistan este de 4,57 / 1.

Este de menționat că, această lipsă de echilibru strategic a fost (într-un fel) recuperată de Pakistan prin patronajul acordat unor grupări ca  Lashkar-e-Toiba și Jaish-e-Mohammed, prin faptul că întrețin cumva conflictul din Afganistan, acordând sprijin și talibanilor și statelor occidentale (joc dublu, cap-coada).

Fără nici un dubiu, putem concluziona că Pakistanul este astăzi un focar de conflict din cele mai periculoase în lume. Din nefericire,  procesul social și guvernarea centrală de la Islamabad pot aduce regiunea în fața unui conflict care poate aluneca spre unul nuclear, având în vedere curentele islamiste din guvernarea Pakistaneză și lipsa de echilibru strategic dintre statele beligerante.

Practic, doctrina pakistaneză este cea a unui război hibrid ce implică grupuri extremiste, care atacă dincolo de linia de contact din Kashmir, lovind armata indiană și în caz de retragere, utilizarea armei nucleare comandată descentralizat, la nivelul unor șefi de grupuri tactice din teren, ce pot trage fără controlul Islamabadului.

Concluzii.

Strict numeric, raportul de forțe îi este favorabil Indiei. Dacă la nivel de capabilități terestre și aeriene există un oarecare echilibru (un raport generic de cca 1,5/1 până la 2/1 în favoarea Indiei) este evidentă dominația Indiei pe mare. Delhi dispune de un portavion și de un număr mare de nave de suprafață și  submarine care îi pot asigura supremația aeriană și maritimă.

Într-un conflict convențional cu Pakistanul și în cadrul existenței unei răbdări politice de a nu da înapoi combinate cu o toleranță potențială mare privind multiplele pierderi într-în astfel de conflict, șansele de succes ale Indiei sunt incontestabile. Totuși, din acest context nu poate fi exclusă China, care de altfel deține anumite controale pe anumite porțiuni din Kashmir. Este foarte probabil ca o bună parte din forțele indiene (până la o treime) să rămână concentrate în est, pentru a preveni o eventuală intervenție a Chinei, ceea ce ar echilibra raportul de forțe pe frontul de vest, ba chiar ar înclina balanța înspre Islamabad. În orice caz conflictul respectiv trebuie abordat mult mai în serios la scară de organizații  internaționale ca ONU, dar și de marile puteri decât la moment, deoarece actorii implicați în conflict sunt de pre mult în conflict fără a trage concluzii ce ar exclude definitiv folosirea forțelor. Părțile implicate sunt deținători de arsenale nucleare și utilizarea posibilă al acestora poate fi privită de actorii implicați drept o soluție de victorie viabilă, iar acest potențial conflict nuclear va afecta direct pe oricine indiferent de locație. Orice conflict cu implicarea forțelor armate și menținerea gândului că pentru atingerea scopurilor este admisă folosirea arsenalelor nucleare, reflectă aspectul că lumea modernă nu învață prea multe din experiența și jertfele colosale ale fostelor conflicte, iar orgoliile și interesele orbesc logica și nu permit să fie corect apreciate urmările, în fond decidenților fiind-ule dacă nu total atunci parțial la sigur indiferent de soarta maselor omenești care se omoară unul pe altul pentru scopurile foarte dubioase ale acestor decidenți, iar în acest context și se impune o creștere radicală a rolului și dreptului de veto asupra decidenților naționali al organizațiilor internaționale cum este ONU, inclusiv, în mod obligatoriu, cu acceptul mecanismelor de veto și impunere a deciziilor de către toți membrii ONU.

Materialele de pe platforma on-line stratviews.md/com sunt protejate de Legea nr.139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea informaţiei se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Institutul de Studii de Securitate Perspective Strategice

One comment