”Izvorul Păcii” în confruntările din Siria

Situația din Republica Arabă Siriană sa deteriorat treptat, începând cu manifestațiile antiguvernamentale din ianuarie 2011, care ulterior au degradat într-un adevărat război de proporții extinse, care implică componentele războiului civil din acest stat, dar și lupta a mai multe state și coaliții contra rețelei teroriste ”Stat Islamic sau Daesh”extinse pe teritoriul mai multor state din regiune. Conflictul respectiv intern din Siria, inclusiv lupta mai multor mari puteri și state interesate de lichidarea grupărilor teroriste, continuă de mai mulți ani în întreaga regiune, inclusiv Siria, cu regret aceste conflicte deosebit de complexe sunt mult prea departe de careva finalități pozitive pentru securitatea globală.

Un rol aparte, în aceste complicate evoluții ale conflictului sirian și luptei contra rețelei teroriste ”Stat Islamic”, îl au etnicii kurzi, care locuiesc în statele regiunii, inclusiv în regiunea unde au loc multe evenimente ale acestor conflicte deosebit de dure. Etnicii kurzi sunt grupați în mai multe formațiuni de luptă, ele în mare parte fiind adepte ale creării propriului stat al poporului kurd, iar aceste aspirații fiind în contradicție complexe cu statele regiunii unde acest popor locuiește, deoarece vizează teritorii din componența statelor respective, inclusiv teritoriul Turciei. Istoricul luptei formațiunilor înarmate kurde, susținute de statele occidentale, cu rețelele teroriste ale ”Statului Islamic”, este complicată și nu a fost bine văzută de toți cei implicați în activitatea contracarării grupării ”Stat Islamic”.

Astfel,  rețeaua teroristă ”Statul Islamic”, care a fost fondată de Abu Musab al-Zarqawi ce avea legături cu Al Qaida, inclusiv gruparea jihadistă kurdă Ansar al-Islam  a trecut, de-a lungul timpului, prin diferite modificări ca Jama’a al Tawhid ua al-Jihad, Al Qaida în Mesopotamia, Statul Islamic din Irak, sub denumirile vizate, a purtat, începând cu 2003, o  campanie teroristă contra forțelor americane din Irak, autorităților statelor din regiune, comunitatea șiită și suniții denunțați drept colaboratori. Gruparea a părut înfrântă la sfârșitul anilor 2000 din cauza respingerii sale de către comunitatea sunnită. Nemulțumirile exprimate de sunniții irakieni în contextul Primăverii Arabe și un val de evadări în masă din închisorile irakiene au creat condițiile ideale pentru refacerea ”Statului Islamic” din Irak, care a trimis militanți și dincolo de hotar odată cu izbucnirea războiului civil din Siria. În ianuarie 2014, când gruparea deja redenumită în ”Statul Islamic” din Irak și Siria/Levant, își arătase capacitățile în Siria și ocupase în Irak orașul Fallujah, marile puteri încă o ignorau parțial, respectiv pericolul real ale acestei rețele sa realizat tocmai în vara-toamna 2014, când au fost publicate înregistrări cu decapitarea unor occidentali, iar gruparea a lansat două ofensive, în Siria și în Irak. În ambele state, kurzii au fost în prima linie a luptei cu ”Statul Islamic”. În Irak, câteva sute de teroriști au reușit să cucerească un teritoriu uriaș, iar forțele irakiene superioare  nu au avut o eficiență care se impunea, iar singura forță care mai stătea în calea ocupării întregului nord al Irakului era cea a luptătorilor peshmerga, care controlau Regiunea Autonomă Kurdă. Doar atunci a intervenit lumea occidentală, inițial cu livrări de armament pentru peshmerga și un efort de evacuare a miilor de yazidi care fugeau în munții Sinjar. În Siria, teroriștii din ”Stat Islamic” au ajuns până la orașul Kobane, în apropierea hotarului cu Turcia. Zona respectivă  a fost scena unei sângeroase lupte, care s-a finalizat în 2015 cu prima înfrângere importantă suferită de teroriști. În pofida faptului că luptătorii kurzi sirieni sau mai lovit și până atunci cu teroriștii, doar luptele de la Kobane au fost cele care au adus activitatea contra terorismului a kurzilor în atenția comunității internaționale. Odată cu mobilizarea împotriva ”Statului Islamic”, SUA a format o coaliție internațională, care a oferit sprijin logistic și a intervenit cu aviație militară și efective compuse mai ales din forțe speciale. În Irak, forțele guvernamentale, voluntari șiiți coordonați de Iran și luptători kurzi au reușit să elibereze teritoriile care fuseseră ocupate de ”Statul Islamic”. Imediat după înfrângerea grupării teroriste, forțele care se luptase cu aceasta au fost pe punctul de a intra în conflict ca urmare a unui demers al kurzilor de a obține independența. Kurzii au încercat să își formeze propriul stat din Regiunea Autonomă Kurdă, care se guverna singură de la începutul anilor 90 și teritoriile din zona Sinjar și Kirkuk, ocupate după atacul ”Statului Islamic”. Irak și-a trimis forțele împotriva kurzilor, însă decisivă s-a arătat a fi intervenția Iranului, prin comandantul forței Quds, Qassem Soleimani, care a determinat una dintre cele două mari formațiuni kurde, Uniunea Patriotică din Kurdistan, să își retragă forțele. Liderul regiunii kurde, Massoud Barzani, care era totodată lider al celei de-a doua formațiuni, Partidul Democratic din Kurdistan, nu a avut de ales și a renunțat la demersul său. SUA care susținut unitatea Irakului, nu au intervenit, ceea ce a fost perceput de kurzi ca o anumită trădare, în condițiile în care, de aproape 25 de ani, erau principalii aliați irakieni ai SUA, care au garantat securitatea regiunii kurde prin interdicția aeriană impusă în perioada respectivă forțelor regimului Saddam Hussein, iar kurzii considerau că ei trebuie să fie sprijiniți și pentru eforturile considerabile depuse în lupta lor contra ”Statului Islamic”, mai ales că în Siria, formațiunile înarmate kurde YPG (Unitățile de Apărare Populară) au devenit principala forță care se lupta cu ”Statul Islamic”. Formațiunile respective, susținute de către SUA cu armament și implicări de forțe proprii, nu s-au limitat la eliberarea teritoriilor cu populatie kurdă și apărarea acestora, dar au purtat lupte mai extinse contra teroriștilor. Forțele YPG, din 2015, activează susținute de Forțele Democratice Siriene, create pentru a se transmite mesajul că este vorba de o coaliție pan-siriană, nu strict kurdă – au eliberat întreg estul și nordul Siriei, inclusiv capitala ”Statului Islamic” Raqqa și terenurile petrolifere Deir Ezzour, unde mii de luptători kurzi și-au pierdut viața, fiind astfel evident aportul important al formațiunilor kurde în procesul de nimicire a rețelei teroriste ”Stat Islamic”.

Cu privire la relațiile kurzilor cu Turcia, aici situația este deosebit de complexă, și respectiv Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PMK), poartă din 1984 o campanie armată, soldată cu mii de morți, împotriva statului turc. Inițial scopul declarat al campaniei a fost obținerea independenței regiunii locuite compact de etnicii kurzi, ulterior adepții Partidul Muncitorilor din Kurdistan au optat pentru o autonomie lărgită. Metodele violente de obținere sau promovare ale intereselor sale, care s-au soldat cu mii de morți, a rezultat în includerea Partidului Muncitorilor din Kurdistan în lista organizațiilor teroriste de către SUA și alte state, iar pentru Turcia, PMK, este percepută drept o amenințare deosebit de periculoasă. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a arătat, inițial, deschidere către kurzi, iar în 2013 chiar s-a ajuns la un armistițiu cu PMK și existau perspective de pace. Dar incursiunea ”Statului Islamic” din 2014 a avansat criza odată cu luptele de la Kobane, unde forțele turce nu sau implicat deosebit și unde partea turcă nu le-a permis kurzilor turci să treacă hotarul și să lupte alături de kurzii sirieni, ceea ce a dus la proteste violente soldate cu morți în zonele din Turcia unde erau comunități kurde importante. În timp ce Turcia refuza să îi ajute pe kurzii irakieni și sirieni, chiar și cu prețul unor tulburări pe propriul său teritoriu, partea turcă era învinuită de cei implicați în proces că respingea și apelurile de a interveni împotriva ”Statului Islamic”, fiind chear învinuită că ar fi tolerantă cu acesta, pentru că se presupunea că a permis tranzitarea teritoriului său de către luptători străini, ar fi închis ochii la traficul de frontieră, inclusiv cu petrol, prin care ”Statul Islamic” s-a finanțat, i-a lăsat pe jihadiști să își formeze o rețea logistică de susținere a operațiunilor din Siria (https://foreignpolicy.com/2018/04/12/turkeys-double-isis-standard/). Ulterior Turcia a declanșat o companie militară  împotriva PMK și a ”Statului Islamic”, iar mai tîrziu operațiile au fost extins și în Siria. Iar formațiunile YPG fiind asociate cu PMK considerat formațiune teroristă. Chiar dacă forțele YPG nu au lansat atacuri împotriva Turciei, aceasta a încercat să le lichideze și respectiv a lansat operațiuni militare în Siria în 2016, cînd i-a împiedicat pe kurzi să unească diferitele teritorii pe care le controlau și au izolat enclava Afrin a acestora, ulterior în 2018, cînd au ocupat enclava și au  exclus din regiune forțele YPG, concomitent forțele YPG colaborau atunci cu cele ale SUA în alte părți ale Siriei. Președintele Turciei a amenințat cu regularitate, în discursurile publice, că va urma și o a treia ofensivă majoră, de data aceasta la est de Eufrat și în direcția Manbij. În contextul relațiilor complicate dintre Turcia și mișcările/forțele kurde, Turcia a lansat, pe 9 octombrie o operațiune militară în nord-estul Siriei, pentru a elimina forțele kurde din zona de frontieră și pentru a crea o „zonă sigură” de relocare a milioane de refugiați arabi. Ofensiva a fost anunțată chiar de președintele Recep Tayyip Erdogan într-un mesaj postat pe Twitter – forțele armate turce, împreună cu armata națională siriană, au lansat operațiunea Izvorul Păcii împotriva teroriștilor PMK/YPG și Daesh din nordul Siriei. Misiunea noastră este să prevenim crearea unui coridor de teroare peste hotarul nostru de sud și să aducem pacea în zonă. Turcia declara de mai mult timp că va interveni militar în nordul Siriei administrat de forțele kurde, pe care Turcia le califică afiliate PMK, considerată organizație teroristă. Această acțiune a avut loc după ce SUA au anunțat că își retrag trupele din regiune, abandonând Forțele Democrate Siriene principalul său aliat în lupta împotriva ”Statului Islamic”. Administrația președintelui SUA a făcut anunțul după care președintele american a vorbit cu președintele turc la telefon, iar forțele SUA au început să părăsească regiunea, respectiv Forțele Democrate Siriene și YPG au denunțat acțiunile SUA și le-au calificat ca pe o “lovitură în spate”. Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană și-au exprimat îngrijorarea cu privire la planul Turciei, avertizând că orice acțiune militară ar putea agrava suferința sirienilor, deja afectați de opt ani de conflict, iar președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut Turciei să stopeze operațiunea militară și a avertizat că Uniunea Europeană nu va ajuta la finanțarea creării vreunei „zone sigure” în nord-estul Siriei.
După începerea operațiunilor, președintele turc a declarat că, scopul nu este de a controla zona Manbij și că nu are importanță cine se află acolo, important fiind ca să nu existe teroriști, iar ulterior acest teritoriu va fi transmis sirienilor, deoarece Turcia nu pretinde la teritoriile siriene. Forțele Federației Ruse au efectuat patrularea zonei respective, iar ulterior după retragerea forțelor SUA zona a intrat sub controlul trupelor siriene guvernamentale. Președintele SUA, a fost criticat dur de politicieni americani, dar și la nivel internațional, deoarece a retras trupele americane din nordul Siriei, aspect care a permis Turciei să lanseze o operațiune militară împotriva forțelor kurde, care erau aliate cu SUA, ulterior SUA a somat Turcia să înceteze ofensiva militara din Siria, iar președintele SUA a atras atenția că poate “distruge” economia Turciei prin diverse sancțiuni. Operațiunile militare turce, prin lansarea de atacuri terestre și aeriene, au trezit reacții negative și din partea Siriei, care a calificat acțiunile militare turce drept invazie ilegală a teritoriului său suveran și respectiv trupele guvernamentale siriene au început redislocarea pentru a se desfășura în zona de conflict, unde a început colaborări cu forțele kurde anterior inamice. Președintele turc pentru a nu admite confruntarea cu forțele siriene susținute de Federația Rusă, respectiv la contactat pe președintele rus, iar în urma acestei discuții părțile au convenit să nu se admită confruntări dintre forțele turce și cele guvernamentale siriene, iar Turcia va garanta integritatea teritorială a Siriei, suplimentar cei doi șefi de stat au convenit să petreacă o întrevedere de lucru în Rusia, pentru a discuta mai avansat situația din nordul Siriei, care să prevadă identificarea soluțiilor politice de rezolvare a situației complicate.

Situația cu implicarea militară a Turciei, a dus la deteriorarea bruscă și periculoasă a relațiilor pe axa Turcia-SUA, inclusiv UE (unde un grup de deputați francezi solicită să fie întroduse sanscțiuni contra Turciei pentru operațiunea militară vizată și respectiv deputații consideră că Turcia ar trebui exclusă din NATO și din procesul integrării europenehttps://www.lefigaro.fr/vox/monde/l-appel-de-59-deputes-la-france-doit-demander-que-la-turquie-soit-suspendue-de-l-otan-20191018 ) și a generat o implicare mai activă a SUA pentru aplanarea situației, și a împăca onorabil toate părțile implicate. Astfel, vicepreședintele SUA, Mike Pence, aflat în Turcia la o întrevedere urgentă cu președintele Erdogan, a anunțat pe 17 octombrie, că autoritățile turce au acceptat o încetare a focului în nordul Siriei, pentru a permite retragerea formațiunilor înarmate kurde. Mike Pence a expus că a vorbit cu președintele Donald Trump și respectiv liderul american îi „este foarte recunoscător” președintelui Recep Tayyip Erdogan pentru că a facilitat o încetare a focului, pe de altă parte, Pence a menționat că operațiunea turcă va înceta când forțele YPG vor încheia retragerea.  Mike Pence a mai spus că SUA vor continua să se implice în Siria, dar nu militar, el a adăugat că președintele Trump l-a trimis în regiune pentru „a stopa violența”. „Am realizat asta. Am avut totodată și ocazia de a conlucra cu YPG pentru a degaja zone și pentru a aduce mai multă pace, securitate și stabilitate în acea zonă tampon”, a mai precizat Pence, exprimându-și speranța că asta se poate realiza în următoarele zile, după care încetarea focului să devină permanentă. Mike Pence a menționat suplimentar că, în acest caz, SUA nu vor extinde sancţiunile împotriva Turciei, iar  Donald Trump, a salutat decizia lui Recep Tayyip Erdogan. Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a declarat că acordul dintre SUA și Turcia de suspendare a operațiunile militare în Siria nu reprezintă un armistițiu. „Vom face o pauză cu operațiunea, pentru 120 de ore, pentru a le da teroriștilor posibilitatea să plece. Vom stopa operațiunea numai când vor fi întrunite condițiile noastre”, a spus Cavusoglu. El a mai precizat că „zona sigură” va trebui stabilită la cel puțin 32 km est de râul Eufrat până la hotarul cu Irakul și o lungime de 444 km. Conducerea  Turciei ulterior a mai precizat că va relua operaţiunile în nordul Siriei în perioada următoare, în cazul în care grupurile kurde nu se retrag din zona frontierei, aceste declarații venind în urmă unor învinuri reciproce turco-kurde de lipsă a respectării înțelegerilor Turcia-SUA, iar președintele turc a punctat – „Dacă promisiunile sunt respectate până marţi seară (22 octombrie), vom rezolva cu instituirea zonei de securitate. Dacă nu, operaţiunea va fi reluată imediat după trecerea termenului de 120 de ore”. La general scopul Turciei fiind de a crea o zonă de securitate de-a lungul frontierei Siriei cu Turcia, pe partea siriană și edificarea a 12 puncte de observare la hotar, iar activitatea antiteroristă pe teritoriul sirian, fiind conform părții turce, în final o obligativitate a conducerii statului sirian.

            Operațiunea Turciei în nordul Siriei a elucidat divergențele profunde dintre toate părțile implicate în situația din regiune, iar interesele părților sau dovedit a fi în mare parte mai superioare decît păstrarea păcii și stabilirea unei securități de durată. Cel mai periculos, este că, acțiunile Turciei și lipsa unei comunicări adecvate între partenerii ghidați de propriile interese în detrimentul altuia,  au creat situația cînd fisurile dintre aliații NATO sau dovedit a fi unele extrem de periculoase, care la degradarea relațiilor în cadrul războiului de interese, poate duce la conflicte chiar între membrii alianței, fiind astfel pusă sub incertitudine obligativitatea apărării comune în condițiile diferitor viziuni și interese, inclusiv situația fiind agravată de disponibilitatea părților de a impune partenerilor NATO sancțiuni politico-economice, sau alte sancțiuni mai dure, sau incertitudinea dacă vei fi sau nu părăsit subit de partener în condiții care nu convin partenerului mai puternic, ca în cazul forțelor kurde, care sau simțit abandonați de SUA, iar conducerea SUA a fost învinuită de cercurile politice proprii și de parteneri de abandonarea aliaților. Astfel de situații periculoase, cum au fost cele dintre trupele SUA în retragere și cele turce în ascensiune, apoape că au creat condițiile cînd doi membri NATO să se lupte reciproc, mai ales că trupele americane se pare că au și fost parțial lovite de cele turce fie din greșală sau intenționat (https://www.newsweek.com/us-troops-syria-turkey-1464727, https://www.washingtonpost.com/national-security/2019/10/12/us-forces-say-turkey-was-deliberately-bracketing-american-forces-with-artillery-fire-syria/). Indiferent de ce sa întîmplat, această situație de criză între partenerii NATO efectiv nu poate fi calificată drept una care contribue la edificarea stabilității în regiune, mai ales că Turcia este un partener deosebit de important în regiune pentru alianță și unde se impune de luat în calcul arsenalul nuclear al SUA stocat la baza militară a SUA Incirlik din Turcia, dislocată destul de aproape de hotarul cu Siria, care în anumite circumstanțe poate fi ținta teroriștilor, sau al unor alte situații, care să încurce SUA controlul asupra arsenalului vizat pe fundalul relațiilor complicate dintre SUA și Turcia (https://www.nytimes.com/2019/10/14/world/middleeast/trump-turkey-syria.html).

Implicarea masivă a marilor puteri globale ca Federația Rusă, SUA, UE, puterilor regionale ca Iran, Turcia, Israel, etc,  în conflictul sirian și în lupta contra rețelelor teroriste, au generat o competiție periculoasă dintre cei implicați privind cine este mai campion în nimicirea terorismului internațional în zona vizată, dar și cine este cel mai corect sau nu în susținerea sau lupta contra încă actualului lider al Siriei, Bashar Hafez al-Assad. Aceste aspecte foarte generalizate, au creat situația cînd toate părțile implicate cu interese în regiunea vizată, urmăresc preponderent doar interesele sale, fără a lua în considerație prea mult și interesele altor parteneri, aliați sau concurenți din lupta contra terorismului sau interesele statelor din regiune, inclusiv ale kurzilor, teritoriile locuite de aceștia fiind în continuare arena de confruntare a intereselor dintre   puterile implicate, care lasă răni adânci asupra populației care suferă.

Avînd în vedere că, conducerea SUA și a Turciei au dat dovadă de luciditate diplomatică și politică, soldată cu identificarea unor soluții de compromis, care au dus totuși la stoparea operațiunilor militare, există speranța bazată pe această luciditate că, totuși, soluțiile pașnice bazate pe un veridic izvor al păcii, vor predomina în abordarea acestei crize complexe, greu de rezolvat, în vederea satisfacerii tuturor intereselor, iar situația explozibilă să nu degradeze în catastrofă fără posibilități pașnice de aplanare pe fundalul care nu prea inspiră optimism reieșind din refuzul tuturor statelor din regiune de a accepta un stat kurd, iar diferitele grupări kurde este puțin probabil că vor renunța la edificarea autonomiei largi și chiar al independenței, iar asta însemnând pe termen lung că teritoriile respective vor fi în continuare unul dintre focarele fierbinți de instabilitate globală.