Perspectivele conflictelor nesoluționate din fostele teritorii sovietice

Mediul de securitate actual, în care se află statele independente rezultate în urma căderii URSS, este în continuare deteriorat, fiind sub influența directă a diferite conflicte nesoluționate latente, cum este diferendul transnistrean din Republica Moldova, conflictul dintre Armenia și Azerbaijan privind Karabahul de Munte, separatismul din regiunile Georgiei cum sunt Osetia de Sud și Abhazia. Conflictele menționate sau perpetuat fără rezolvare de la independența acestor state și până la actualitatea de azi, iar numărul lor a sporit odată cu apariția conflictelor dintre Ucraina și Federația Rusă (FR) privind Crimeea, cu derularea activă concomitentă al conflictelor armate din regiunile Lugansk și Donețk ale Ucrainei. Situația conflictelor respective la general este că, acestea  sunt departe de a fi soluționate definitiv, iar cele din Ucraina nici măcar nu au depășit faza activă a confruntărilor armate, iar formatul de tratative de la Minsk nu aduce rezultate pozitive.

Toate aceste conflicte, indiferent de aspectul că sunt latente sau active, mențin departe, pentru statele respective, bunăstarea, stabilitatea și securitatea, fiind  un generator direct și indirect de probleme multilaterale de securitate ce afectează grav prosperitatea și dezvoltarea, iar aceste conflicte pot ușor infecta și alte regiuni cu multiple vulnerabilități (exemplul Ucrainei este deosebit de vorbitor), iar cel mai grav este că, existența îndelungată al conflictelor nesoluționate impregnează o stagnarea gravă a dezvoltării și induc o incertitudine, care a depășit limitele răbdării, privind viitorul prosper al statelor afectate, cu impunerea generației tinere, într-un număr mult prea mare, să caute altă ”patrie”, care oferă terenul adecvat pentru construirea unui viitor civilizat în noțiunea modernă al acestuia.

Conflictele vizate au o geneza comună provenită direct din căderea subită a URSS și respectiv sau format rapid pe terenul fertil al frustrărilor interetnice, nivelului scăzut de trai al populației, preluarea controversată de către noile elite politico-economice, apărute dintre nomenclatura administrativă și de partid comunist al URSS (care au perceput democrația ca pe ceva care permite orice fără limite legale și morale, molipsind de aceste atitudini netratate parțial și astăzi, populația din statele independente) al tuturor pârghiile de control al proceselor din noile state, toate impulsionate de prezența abordărilor radicaliste în rezolvarea problemelor pe fundalul lipsei de luare în calcul al compromisului și ridicării drapelului că doar ”noi avem dreptate și dreptate putem avea doar noi”, iar toate acestea inevitabil au răbufnit în confruntări armate și astăzi nesoluționate.

Este evident că în aceste conflicte vinovați sunt toate părțile implicate, inclusiv marile puteri care nu au uzat de pârghiile deținute pentru a nu admite aceste conflicte inutile, iar căutarea vinovaților cu lipsa acceptării compromisului necesar a și permis persistența acestora din 1991 încoace, situația fiind agravată prin faptul că lecțiile însușite ale acestor conflicte nu au fost luate în seamă la evitarea problemelor interne și externe, astfel în Ucraina, odată cu căderea președintelui Ianucovici, sa admis repetarea la o scară și mai avansată a tuturor greșelilor din conflictele demult inițiate și amplu studiate din Republica Moldova, Georgia,  Armenia și Azerbaijan, iar aceste greșeli cu ignorarea experienței statelor menționate au permis reconfigurarea externă a hărții politice a Ucrainei cu lansarea conflictelor armate din regiunile Lugansk și Donețk și deteriorarea deosebit de gravă a relațiilor ruso-ucrainene care au îmbolnăvit toate relațiile dintre marile puteri.

Astfel, aceste conflicte nu au o reflecția doar asupra statelor post-sovietice vizate, dar afectează direct și mediul de securitate global, astfel evoluția conflictelor din Ucraina și reconfigurarea externă a teritoriului Ucrainei de către Federația Rusă a dus la degradarea periculoasă pentru securitatea globală a relațiilor dintre FR și statele occidentale, fiind lansată pedepsirea reciprocă prin embargouri economice, cu reinițierea goanei înarmărilor grav avansată de renunțarea de către SUA și a FR a menținerii tratatului pentru forțele nucleare intermediare, iar multe surse, în loc să fie canalizate pe segmentul social, sunt îndreptate către sporirea bugetelor militare.

Toate formatele de negocieri privind rezolvarea acestor conflicte latente și active, cu implicarea actorilor externi și a organizațiilor internaționale au avut numite rezultate pozitive, care au permis ca aceste conflicte cel puțin să nu se dezghețe prea tare sau să sporească scara de răspândire al acestora, totodată este de menționat că, toate aceste formate de negocieri nici nu au rezolvat conflictele și nici nu au impus o certitudine sigură privind rezolvarea definitivă a lor.

În alte cazuri considerate rezolvate sau parțial rezolvate, cum ar fi Kosovo, rezolvarea, la general vorbind, sa produs prin recunoașterea independenței acestui teritoriu sârb de către unii actori ai relațiilor internaționale, iar alții nu au recunoscut și astfel de ”rezolvări” nu sunt un bun exemplu,  respectiv situația din Kosovo este departe de a fi rezolvată, fiind prezentă posibilitatea de conflict armat în cazul respectiv, aspect demonstrat de ultimele evoluții dintre părțile implicate ce riscă să regenereze în lupte armate dintre Serbia și Kosovo.

Toate conflictele menționate mai sus, au fost și sunt influențate de interesele marilor puteri și relațiilor dintre acestea, în cazul statelor post-sovietice, FR ca mare putere globală cu multiple interese economice,  politice și de securitate în statele vecine, permanent va fi puterea care va fi principalul centru de influență pentru cei vizați, iar alte mari puteri nu vor reuși să substituie aici FR grație circumstanțelor obiective interetnice, economice, culturale, religioase, apropiere teritorială, alte interconexiuni de interes reciproc, și asta trebuie abordat calm prin prisma intereselor naționale ale statelor mai mici, care dacă vor deteriora balanța dintre interesele proprii și ale marilor puteri, încercând a ”cocheta” prea tare cu o mare putere în detrimentul alteia, atunci riscă ca divergențele dintre aceste mari puteri să se reflecte prin conflicte armate pe teritoriul satelor respective mai mici (spre exemplu statele baltice în pofida situației că sunt membre UE și NATO  nu pot ignora, chiar dacă ignoră de multe ori vecinătatea directă a intereselor FR, nu pot ignora populația masivă de etnici ruși sau ruso-lingvi, inclusiv nu pot ignora obiectivitatea situației economice unde piața occidentală nu a reușit să rezolve toate problemele de ordin economic al acestor state afectate de embargourile reciproce cu FR, iar persistența ignorării celor menționate cu persistența abordărilor prea radicale uneori, vor putea pe viitor să lipsească aceste state de beneficiile de securitate, care încă mai sunt oferite de calitatea lor de  membru al NATO și UE, pentru că nimic nu poate dura veșnic).

Perspectivele rezolvării definitive ale acestor conflicte nesoluționate latente și în derulare trebuie identificate în lecțiile însușite prin renunțarea la soluții radicale, renunțarea la supărările trecute și prezente indiferent de cauza acestora, prin căutarea compromisului în relații și abordări, renunțarea la ignorarea intereselor minorităților etnice, religioase, etc, renunțarea la ignorarea radicală a intereselor unor mari puteri în favoarea altor mari puteri, alte aspecte radicale și de ignorare (exemplul Germaniei, care a luptat cu toată lumea în două conflicte mondiale, a fost dezbinată de învingători în două tabere diametral opuse, este bine de luat ca și călăuză în reușita de restabilire a relațiilor internaționale, de refacere economică, de recunoaștere a greșelilor, de reintegrare a statului, de reușita în promovarea valorilor democratice și umane, iar Germania, care cu brio a trecut peste conflicte și dezbinări a devenind astăzi unul din principalii lideri ai lumii moderne civilizate). Istoria conflictelor menționate, evoluția proceselor de rezolvare al acestora, medierea acestora de către alți actori și organizații internaționale, elucidează ferm aspectul că soluția rezolvării conflictelor nu este în afara statelor respective și aceste chei a rezolvării sunt exclusiv în interior prin așezarea la masa tratativelor a părților direct implicate în conflict și edificării condițiilor de încredere pentru a se auzi reciproc fără a mai lua în calcul supărările trecute și prezente cu anularea abordărilor prin interese unilaterale, totul pentru a construi un viitor nou în care prosperitatea și pacea să devină o geneză a reintegrării societăților dezbinate de conflictele îndelungate. Altfel, persistența peste ani al conflictelor cu interminabile tratative, ignorarea lecțiilor însușite și experienței altora, ignorarea intereselor populațiilor din ambele tabere, crează impresia că existența acestor conflicte este foarte benefică pentru interesele anumitor elite politico-economice în detrimentul populației devenite ostatecii acestor conflicte, se crează impresia că aceste conflicte sunt artificial menținute în interesele celor pe care nu-i interesează soarta oamenilor din teritoriile vizate. O soluție cu perspective realiste de rezolvare definitivă a conflictului, ce poate fi preluată și de alte state afectate de conflicte, o poate oferi chiar Republica Moldova, soluția respectivă fiind inițiată de către conducerea Republicii Moldova, care a inițiat tratative de reintegrare directe cu partea opusă, tratative bazate pe compromis și renunțarea la ignorare a intereselor altei părți, iar istoria arată că în final oricum cineva va învinge, iar soluția oferită de Președintele Republicii Moldova oferă șansa ca învingători să fie toți.