Perspectivele securității globale pentru anul 2022

I. Aspecte generale

Anul 2021, în continuitatea proceselor istorice ale anilor precedenți, a preluat conglomeratul riscurilor și amenințărilor la adresa securității globale, persistente pe parcursul anului precedent, totul fiind influențat de intersectarea dinamică a spectrului de relații complexe dintre marile puteri globale. Interacțiunile principalilor actori ai relațiilor internaționale, decidenți ai destinului mondial și în anul 2021 nu au insuflat încrederea într-o ameliorare pozitivă de durată a problemelor de importantă strategică, iar perspectivele de securitate globală și regională ale anului 2022 vor fi generalizate pe același teren instabil. Marile puteri au continuat folosirea instrumentelor utilizate anterior, cu un conținut și măsuri de ordin politic, economic, diplomatic și militar, pentru a-și  ajusta cât mai favorabil poziția în competiția cu ceilalți pretendenți la controlul proceselor globale și regionale, care au modelat actualul mediu global de securitate.

Se menţin actuale ameninţările şi riscurile militare, inclusiv prin instrumentele îmbinate de tip hibrid – non militar, preponderent cu intimidări militare directe și indirecte (aplicații de mare anvergură, concentrări de trupe la hotare, noi acorduri militare, folosirea largă a patrulelor navale, aeriene și spațiale, dezvoltarea continuă a noilor tehnologii militare). Procesul de globalizare, luptele și războaiele hibride de influență geopolitică între marile puteri, riscurile de natură militară, precum şi o serie de ameninţări cu caracter asimetric pliate pe un palier economic, influenţează în mod direct stabilitatea şi securitatea statelor. Diferențele dezvoltării social-economice şi competiţia interstatală, sporesc riscul apariţiei conflictelor şi tensiunilor de diferite naturi. Pericolul declanşării sau izbucnirii conflictelor regionale şi locale persistă. În ultimii ani a fost subminată credibilitatea şi funcţionalitatea acordurilor privind dezarmarea şi controlul armelor. Riscul dezvoltării necontrolate a sistemelor noi de armament, accesul grupurilor teroriste/criminale la arme de distrugere de mare putere, sau chiar în masă şi tehnologiile noi, sau repornirea unei noi curse a înarmării, sînt îngrijorătoare pentru securitatea globală și regională. Acţiunile întreprinse de marele puteri, care depăşesc cadrul dreptului internaţional sau denotă o abordare selectivă a acestuia, determină implicaţii negative asupra sistemului de cooperare internaţională, subminează standardele coexistenţei paşnice, constituie surse de conflict şi tensiuni atît la nivel național, cît şi la nivel interstatal. Diverse forme de extremism motivate de raţiuni politice, religioase, social-economice interne și externe, generează și acestea consecinţe ce afectează mediul de securitate. Crucială, pentru securitatea internaţională, este sporirea participării statelor în consolidarea cooperării, în cadrul organismelor internaționale și regionale. Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale/de comunicaţii, a generat de rând cu pericolul războiului armat sau cel combinat hibrid și fenomene noi cum sunt crimă cibernetică, terorismul cibernetic, spionajul cibernetic, atacurile cibernetice asupra sistemelor informaționale, serviciilor și rețelelor de comunicații electronice, creșterea elementelor economiei digitale tenebre, dezvoltarea fără precedent a mijloacelor financiare paralele prin criptomonede ce implică atât actori neguvernamentali, cît și elemente guvernamentale. Aceasta perturbă funcționarea instituțiilor statelor și ai societății, generând procesele, care în anumite circumstanțe, pot degrada până la aplicarea într-o anumită formă a unor instrumente militare drept soluție. La acestea, ca rezultat al evoluţiilor socială, economică, demografică, dar şi al schimbărilor climatice, se înscriu tot mai evidențiat competiţia pentru accesul la resurse energetice, de materie primă, asigurarea cu produse alimentare, apă, și generează amenințări pentru stabilitatea întregului ansamblu al actualelor relații internaționale pe un fundal complex al competiției complexe a intereselor marilor puteri globale.

II. Procese și evoluții

În anul 2021, repetând cele din anul precedent, s-a perpetuat întregul conglomerat al divergențelor profunde între marile puteri, moștenit din trecut. Acestea sunt accentuate și marcate în continuare de conflicte cum sunt cele din Ucraina, Karabahul de Munte, Siria, problema nucleară a Iranului și Coreei de Nord, extinderea tot mai avansată a Chinei în vecinătatea sa cu intersectarea periculoasă cu interesele regionale și globale ale SUA, Marii Britanii/Australia, concurență geopolitică mult prea dură și competiția noilor tehnologii militare, revanșism și dispute teritoriale, concurență drastică pe piața energetică, amestec în afaceri interne ale statelor, încercarea disperată a regimurilor totalitare de se menține la putere, dar și mai nou pierderea fără precedent a lumii occidentale în fața forțelor opuse inferioare la toate capitolele din Afganistan. Pe lângă aceasta se menține pandemia de coronavirus, cu tot mai multe transformări prin apariția de noi tulpini mai nocive, toate acestea vor continua să mențină o amprentă negativă accentuată asupra securității, implicit celei economice ale statelor, mai ales ale celor cu o economie instabilă.

Lupta pentru resurse, cu un accent pe cele energetice, problemele de mediu, diferența perceperii radical opuse ale modelelor de construire a societăților umane, tot mai insistenta implicare în treburile interne ale altor state din partea celor care vor să-și aplice aici influența, conflictele locale și multe altele, continuă a persista în calitate de repere ale tendințelor globale de securitate, care reflectă adâncimea degradării periculoase a relațiilor dintre marile puteri și aliații acestora.

Dar, principalele riscuri la adresa securității regionale și globale, care pot degrada la un conflict direct dintre puterile regionale sau cele globale, continuă să fie conflictele existente cu implicații militare sau care folosesc forțele armate pentru intimidarea oponenților. Cu toate acestea, generatorii riscurilor asupra securității globale  o reprezintă actorii globali în concurența de întâietate și ale drepturilor pretinse asupra unor anumite zone, unde respectivii au interese majore în special economice, forța militară fiind un instrument eficient de fortificare a promovării acestor interese. Decidenții destinelor mondiale tind să-și demonstreze forța militară prin consolidarea alianțelor militare, prin elaborarea de noi tehnologii militare superioare celor concurente, prin intimidare și descurajare în cadrul unor aplicații de mare anvergură sau concentrări de forțe la hotar, alte forme cu conținut agresiv. Exercițiile militare de anvergură au devenit în ultimii ani cele mai des întâlnite modalități de exteriorizare/demonstrare a forței/noilor tehnologii militare, iar experiența acestora ușor poate fi folosită într-un eventual conflict. În contextul acestor circumstanțe s-a stabilit un profund deficit de încredere între marile puteri, care influențează toate procesele la scară globală. Din cauza polarizării excesive a viziunilor de dezvoltare și repartizării resurselor, lumea multipolară devine tot mai lipsită de o ”ordine internațională” respectată de toți cei implicați, anterior stabilizată între două poluri de putere ale lumii bipolare.

Aspectele vizate sunt ușor de observat prin evoluția fluctuantă a evenimentelor din anul 2021, care gradual au intensificat tensiunea privind stabilitatea securității globale și regionale, printre care ceva mai explicite ar fi:

anul 2021 s-a început cu o nouă strategie de Securitate cibernetică a UE ”The EU’s Cybersecurity Strategy for the Digital Decade”, parte a viitorului digital al Europei. Scopul acestei strategii este de a consolida UE la amenințările cibernetice și de a asigura servicii/instrumente digitale securizate. Strategia este însoțită de două propuneri legislative, respectiv, o propunere de actualizare pentru o mai bună protecție a rețelelor și a sistemelor informatice; o propunere de directivă privind entitățile critice. Strategia de securitate cibernetică urmărește asigurarea unui internet global deschis și prevede totodată garanții capabile să asigure nu numai securitatea, dar și protejarea valorilor occidentale al perceperii democrației și a drepturilor fundamentale ale omului, fiind structurată pe trei paliere, respectiv: reziliență, suveranitate tehnologică și poziția de lider a UE; consolidarea capacității operaționale de prevenire, descurajare și răspuns; promovarea unui spațiu cibernetic global deschis printr-o cooperare sporită;

a fost desfășurat Summitului NATO 2021, la care componentele NATO s-au reunit pentru a-și reafirma unitatea, solidaritatea și coeziunea, dar și pentru a deschide un nou capitol în relațiile transatlantice, într-un moment în care mediul de securitate cu care se confruntă este din ce în ce mai complex. Astfel, NATO rămâne fundamentul securității colective și platforma pentru consultări pe teme de securitate, cât și pentru decizii între aliați. NATO va continua să depună eforturi pentru asigurarea păcii, securității și stabilității întregului spațiu euro-atlantic, rămânând angajați în mod ferm față de Tratatul fondator de la Washington, inclusiv față de principiul potrivit căruia un atac împotriva unui aliat va fi considerat un atac împotriva tuturor. Va fi continuată promovarea abordării de tip 360 de grade, pentru a proteja și apăra securitatea indivizibilă, dar și pentru a îndeplini cele trei sarcini fundamentale privind apărarea colectivă, gestionarea crizelor și securitatea prin cooperare;

în 2021NATO a criticat eforturile de a crea o armată europeană, care se pretinde că va diviza Europa. Jens Stoltenberg, a criticat ţările care intenționează să consolideze apărarea europeană prin crearea unei instituții la nivel UE de genul armatei comune, subliniind că a crea structuri „concurente” cu NATO, înseamnă un risc de slăbire şi divizarea NATO. Ca un mesaj adresat celor 27 membri NATO, Stoltenberg a subliniat, că 80% din cheltuielile de apărare NATO au fost asigurate de ţări din afara UE. „Orice încercare de a slăbi legătura transatlantică prin crearea de structuri alternative, spunând că ne putem descurca singuri, nu numai că va slăbi NATO, dar va diviza şi Europa. Este prezentă de asemenea şi geografia, Turcia la Sud, Norvegia şi Islanda la Nord, iar la Vest – SUA, Canada şi Marea Britanie. Dacă vă uitaţi pe o hartă, acestea sînt importante pentru protecţia întregii Europe”, – a subliniat secretarul general NATO;

SUA s-a arătat îngrijorată de progresele pe care China, le-a înregistrat în domeniul armelor hipersonice. SUA a recunoscut că chinezii sunt foarte aproape de avea supremație la tema acestor tehnologii avansate. Realizarea Chinei la acest subiect a fost calificată drept uimitoare, existînd riscul ca statul chinez să depășească atât SUA cât și Federația Rusă în această privință. Rachetele hipersonice reprezintă subiectul central al noii curse a înarmărilor între SUA și China, iar progresele chineze în domeniul armelor hipersonice au surprins, după ce China a reușit să testeze o astfel de rachetă în luna august 2021. China ar fi lansat pe orbită terestră o astfel de rachetă, cu capacitate nucleară. Pentru SUA, China a devenit o țintă tot mai complexă, pe măsură ce sunt incerte intențiile Chinei pe fondul situației din jurul Taiwan-ului. Mai mulți oficiali occidentali au declarat că au fost surprinși de rapiditatea și agresivitatea cu care China și-a consolidat controlul asupra Hong Kong-ului, și-a afișat prezența militară în Marea Chinei de Sud, a limitat anchetele privind originile COVID-19 și se pretinde că a intensificat campaniile de atac cibernetice împotriva adversarilor. În ceea ce privește situația din Taiwan, aceasta este extrem de incertă, zona respectivă fiind un mare generator de incertitudine pentru securitatea regională și globală. Taiwanul deține tehnologii pentru a construi o flotă de submarine pe care o dorește ca apărare în fața unei eventuale invazii a Chinei. Companii din domeniul apărării și ingineri din cel puțin șapte țări riscă să provoace China, ajutând insula care este izolată din punct de vedere diplomatic. Timp de mai bine de două decenii, Taiwanul a încercat să procure submarine moderne convenționale, pentru a se apăra de o invazie, însă nu au existat ofertanți deschiși de teamă să nu supere excesiv liderii chinezi. Acum, în contextul în care Xi Jinping folosește tot mai mult intimidarea militară a Taiwanului, mai mulți producători străini de tehnologie pentru submarine contribuie, cu aprobarea guvernelor, la un program închis de construcție de astfel de nave în Taiwan. Ministerul apărării al Taiwanului a precizat că noile submarine sunt cruciale pentru „războiul asimetric al forțelor naționale de apărare”, referindu-se la lupta dusă cu un adversar superior din punct de vedere militar. Acesta a adăugat că diversele provocări cu care se confruntă programul au fost „eliminate” iar acesta este „implementat conform planului”. China dispune de cel puțin 58 de submarine, dintre care minim șase cu propulsie nucleară, echipate cu rachete balistice. Forțele Navale ale Taiwanului dețin doar patru submarine, două din ele fiind pentru antrenament, alte două  fiind din anul 1987;

a fost creată alianța militară AUKUS între SUA, Marea Britanie și Australia. SUA și Marea Britanie vor susține Australia în dezvoltarea unor submarine cu propulsie nucleară, care se vor adăuga prezenței militare occidentale în regiunea Pacificului. Deși anunțul comun n-a menționat nicio altă țară pe nume, AUKUS a fost în mare parte conceput pentru a contracara influența Chinei în regiunea indo-pacifică. Acordul între cele trei state acoperă domenii cheie, cum ar fi inteligența artificială, războiul cibernetic, capabilitățile subacvatice și capabilitățile de atac la mare distanță. De asemenea, include o componentă nucleară, posibil limitată la SUA și Regatul Unit, pe infrastructură de apărare nucleară. Acordul se va concentra asupra capacităților militare, fiind separat de alianța Five Eyes de partajare a informațiilor, care include Noua Zeelandă și Canada, iar acest acord a dus la răcirea fără precedent a relațiilor dintre Franța și aliații săi principali din NATO, care a pierdut contractul de construcție a submarinelor Diesel-electrice pentru Australia;

în context, Grecia va investi suplimentar în consolidarea apărării și suveranității europene în jur de trei miliarde de euro,prin cumpărarea a trei fregate de la Franța. Astfel punând punct înainte de începerea unei noi potenţiale dispute Paris şi SUA, după semnarea acordului AUKUS în detrimentul Parisului. „Acordul eleno-francez este în vigoare şi va continua. Acesta a fost încheiat la cel mai înalt nivel posibil. Însuşi premierul elen l-a anunţat”, – a dat asigurări o sursă din cadrul Ministerului elen al Apărării, după declaraţii similare ale părții franceze. Preşedintele E. Macron şi premierul grec K. Mitsotakis, au încheiat un contract de circa trei miliarde de euro, menit să ilustreze consolidarea apărării şi a suveranităţii europene. Însă SUA au aruncat o umbră de îndoială, anunțând că au dat undă verde unei posibile vînzări a patru fregate Atenei, astfel concurând cu Parisul. Pentru scurt timp, acest anunţ a făcut să reapară spectrul unei noi crize între Paris şi Washington, după cea a submarinelor pentru Australia. Franţa a intervenit rapid şi a explicat că vînzarea fregatelor către Grecia este un fapt împlinit;

a fost ales noul președinte al Republicii Islamice Iran, Ebrahim Raisi. Prezența la vot a fost redusă, dar după retragerea opozanților Raisi a câștigat alegerile. Acesta este un cleric în sistemul judiciar, a fost favorizat de istem asupra candidaților și interesul scăzut al cetățenilor. Majoritatea celor care au dorit să candideze în aceste alegeri au fost blocați de către Consiliul de Gardă condus de Liderul Suprem Ayatollah Ali Khamenei, iar niciuna dintre cele 40 de femei care s-au înscris, nu au fost aprobate ca și candidați. În Republica Islamică Iran, președintele este al doilea cel mai important om din stat, după Liderul Suprem și are puteri decizionale asupra politicii interne și externe, dar Liderul Suprem este cel căruia îi aparțin deciziile finale. SUA, Regatul Unit, Republica Federativă Germană şi Republica Franceză,s-au declarat îngrijorate de activităţile nucleare ale Republicii Islamice Iran, ele cerând guvernului de la Teheran să revină la masa negocierilor cu comunitatea internaţională. La summitul G20 de la Roma, preşedinții celor patru state s-au întâlnit pentru a discuta despre strategia viitoare în tratativele cu Teheranul privind programul său nuclear. „Sîntem convinşi că este în continuare posibil să se ajungă rapid la un acord pentru revenirea la respectarea acordurilor pentru a garanta pe termen lung că programul nuclear iranian este destinat exclusiv unor scopuri paşnice şi pentru a avea în vedere o ridicare a sancţiunilor. Contăm pe o revenire a Teheranului la masa negocierilor. Dar timpul expiră, iar în această țară are loc îmbogăţirea uraniului şi acest lucru ne îngrijorează profund”, – au indicat cei patru lideri. În anul 2015, marile puteri mondiale şi RII au încheiat un acord istoric, intitulat Planul de acţiune global comun (PAGC), menit să împiedice dotarea Teheranului cu arme nucleare. SUA au părăsit unilateral acordul în anul 2018, în mandatul preşedintelui de la acea vreme Donald Trump. Drept răspuns, Iranul s-a declarat pregătit să reia negocierile pentru salvarea PAGC;

sau împlinit 10 ani de la începerea revoluției siriene, devenită război cu implicare internațională. După 120 de luni de război au urmat în jur de 594.000 de victime, dintre care 22.000 copii. Alți 2,1 milioane de civili au fost răniți și au rămas mutilați pe viață, iar 80.000 de civili au murit torturați în închisorile regimului Assad. Totul a început cu demonstrații anti-guvernamentale la Damasc, împotriva dictaturii familiei lui Bashar al-Assad, împotriva guvernului, a conducerii armatei și a organelor de securitate, dar și împotriva șomajului, corupției, încălcării drepturilor omului. Încurajați de victoria tunisienilor și egiptenilor, sirienii au sperat că vor putea și ei înlătura de la putere pe Assad. Numai că manifestațiile au fost reprimate sîngeros de regimul Assad și s-au transformat treptat în război civil. La 10 ani de la izbucnirea conflictului este clar că războiul sa întreținut de regimul aflat la putere și de aliații săi din Iran, Federația Rusă, organizația Hezbollah, iar rebelii, respectiv Armata Siriană Liberă și Forțele Siriene Democratice Kurde susținute de SUA și statele membre NATO, grupările precum Frontul al-Nusra și Statul Islamic al Irakului și Siriei, precum și alte grupări susținute și ele din extern de vecini;

în Republica Federativă Germană, social-democrații SPD au obținut o victorie la limită, asupra blocului conservator CDU/CSU în alegerile parlamentare, scrutin care a decis cine îl va înlocui pe Angela Merkel, ca lider al celei mai mari economii europene. Atît SPD, cît și CDU/CSU au revendicat mandatul de a forma următorul guvern, rezultatele preliminare sugerând negocieri îndelungate. Așa cum nicio formațiune nu a obținut majoritatea, o coaliție de guvernare formată din trei partide a fost scenariul cel mai probabil, verzii și liberal-democrații jucând un rol cheie, dar stabilitatea politică a Germaniei fiind încă destul de incertă De fapt se cunoaște că victoria social-democraţilor germani a fost mai mult a lui Scholz noul cancelar social-democrat, care se va implica în trasarea cursului politicii externe germane, împreună cu ministra de externe, ecologista A. Baerbock. Principiile de bază ale politicii externe comune se află în contractul de guvernare, semnat de cele trei formațiuni partenere. Cancelarul Ol. Scholz, care pînă a fi ales se afla la final de mandat de ministru de finanțe și de vicecancelar, a declarat că alegerile au oferit „un mandat foarte clar pentru a ne asigura că am pus la punct un guvern bun și pragmatic pentru Germania”;

Coreea de Nord a prezentat rachetele noi, la o expoziție de armament din Phenian, unde Kim Jong Un a susținut dreptul țării sale la autoapărare, plus sa înscris în ”clubul” deținătorilor de tehnologii și modele practice funcționale de noi armament hipersonic. Cea mai mare rachetă intercontinentală nord-coreeană, Hwasong-16, și noua rachetă supersonică testată pentru prima dată cu cîteva săptămîni în urmă, Hwasong-16, văzută prima dată la parada militară, a fost expusă pe  platformă mobilă de lansare, iar la expoziție o prezenta sub denumirea de Hwasong-17. Imaginile difuzate au arătat din diferite unghiuri și Hwasong-8, noua rachetă hipersonică care până în prezent era cunoscută doar dintr-o fotografie. Pe lângă alte rachete de ultimă generație Hwasong-15, KN-23, KN-24 și KN-25, a fost prezentată și o rachetă Pukguksong, care funcționează cu combustibil solid. SUA a propus în ultimele luni Phenianului să se întâlnească fără condiții prealabile, pentru a reactiva dialogul asupra denuclearizării peninsulei coreene, blocat din anul 2019, dar regimul nord-coreean încă nu a acceptat invitația americană;

SUA a intensificat finanțarea programelor de apărare din Ucraina, fapt confirmat de secretarul apărării, Lloyd Austin și ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov. Aceștia au purtat discuții, în urma cărora au ajuns la un acord privind consolidarea potențialului ucrainean de apărare, ca parte a acordurilor strategice de apărare semnate la 31 august 2021. Unul dintre acordurile prioritare se referă la construirea unui parteneriat strategic pe termen lung în domeniul științei și tehnologiei, ce privește situația de securitate viitoare, precum și concentrarea lor contra amenințărilor militare din partea Federației Ruse. Reuniunea instituțiilor de apărare din SUA și Ucraina, a urmat la mai puțin de o lună de la întîlnirea lui Austin cu Zelenski și ministrul apărării. Austin a sosit la Kiev de la  Tbilisi, unde s-a întîlnit și cu ministrul apărării Dzhuansher Burchuladze, și a semnat Inițiativa pentru Republica Georgia, privind consolidarea măsurilor de apărare și descurajare;

trezoreria americană a sporit sancţiunile financiare vizând băncile şi companiile energetice din Rusia, din cauza implicării Federației Ruse în Ucraina. Aceste măsuri au ca scop să facă mai dificil, pentru principalele instituţii financiare ruse şi companii de carburanți, să obţină împrumuturi pe termen lung. Trezoreria a redus astfel scadenţa obligaţiunilor emise de aceste companii, pe care persoanele fizice şi instituţiile le pot schimba. Cu începere de la 28 noiembrie, băncile ruse şi alte instituţii financiare înscrise pe lista sancţiunilor, nu mai pot schimba obligaţiuni mai extinse de termenul de 14 zile, unde anterior, scadenţa autorizată era de 30 de zile. Pentru companiile petroliere şi de gaze sancţionate, scadenţa unei datorii autorizate a fost redusă de la 90 la 60 de zile. Această iniţiativă loveşte principalele bănci din Federația Rusă precum şi marile companii din domeniul energiei, inclusiv sa reiterat interdicţia de a negocia noi emisiuni de capital lansate de companii sancţionate. De la introducerea sancţiunilor legate de situația din Ucraina, în anul 2014, privind emisiunile de titluri de creanţă şi de acţiuni de către autorităţile americane şi europene, companiile ruse sunt limitate în accesul lor la împrumuturi în valută;

în a doua jumătate a anului 2021, în mediile interesate de securitatea globală și regională sa tot discutat intens că Federația Rusă poate iniția o invazie militară la finele lui 2021 sau în primul trimestru al anului 2022, la ce Moscova vehement neagă orice intenție agresivă, atribuindu-si doar dreptul la apărare și de mișcare a trupelor militare cum dorește în cadrul propriilor hotare, iar toate discuțiile din Occident privind presupusa viitoare invazie a Ucrainei ar fi doar învinuiri nefondate și propagandă.La tema vizată sa discutat, în afară de presupusa invazie a Moscovei în Ucraina și despre un război hibrid în regiune, de pe urma căruia Moscova ar putea avea cel puţin la fel de mult de câștigat ca în cazul unui conflict direct cu instrumente militare. Concentrând trupe la hotarul ruso-ucrainean Federaţia Rusă, transmite cel mai probabil, un dublu semnal prin care vrea ca occidentul să perceapă realitatea unui atac armat deschis a forțelor rusești modernizate, în presă fiind vehiculată cifra de 175.000 de militari la hotar, dar concomitent Moscova peste tot spune că  nu vrea un război și că este dispusă la negocieri privind delimitarea hotarelor până unde va mai permite pașnic Occidentului/NATO să avanseze în fostele teritorii URSS. Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a confirmat că Federația Rusă are trupe la hotar cu Ucraina şi e posibil să declanşeze o ofensivă militară la scară largă la finele lunii ianuarie. „Analizele noastre de informaţii iau în calcul fiecare scenariu, inclusiv pe cel mai rău posibil. Probabilitatea unui conflict militar la scară mare cu Federația Rusă există”, – a menționat Reznikov. Opinia sa este argumentată și de manevre militare în cadrul exercițiului „Zapad-21”, organizat de Federația Rusă și Republica Belarusi în luna septembrie 2021. „Sînt convins că Federația Rusă nu e interesată să ocupe Ucraina în întregime. Ea are nevoie doar de două regiuni pentru a face legătura cu Crimeea şi sînt sigur că, oricând va avea o posibilitate reală să pună mîna pe acele două regiuni, Vladimir Putin o va face şi asta e miza unui eventual conflict hibrid în luna ianuarie”, – a explicat Reznikov. În caz de reuşită, s-ar putea bloca orice ieşire a Kievului la marea Azov. În plus, un astfel de eveniment ar avea consecinţe politice directe, care ar duce la prăbuşirea încrederii în autorităţi şi clasa politică din Ucraina;

V. Putin a denunţat în convorbirea cu Joe Biden, potenţialul militar în creştere al NATO la frontierele Federației Ruse, în legătură cu sprijinul său acordat Ucrainei şi a cerut garanţii că NATO nu se va extinde spre Est. „NATO a făcut tentative periculoase de a utiliza teritoriul ucrainean şi a dezvolta potenţialul său militar la frontierele noastre, de aceea Federația Rusă are un interes serios pentru garanţii juridice viabile, care să excludă o extindere a NATO spre Est”, – au subliniat reprezentanții Kremlinului, după întrevederea caracterizată drept „deschisă şi profesionistă” între preşedinţii rus şi american. Preşedintele rus i-a propus omologului său american ridicarea tuturor măsurilor restrictive vizând misiunile diplomatice ale celor două ţări, luate în ultimele luni pe fondul tensiunilor între SUA şi Federația Rusă. Conform comunicatului Kremlinului, cei doi şefi de stat au convenit ca responsabili ai celor două ţări, să înceapă consultări cu privire la „problemele sensibile” legate de Ucraina. „Este o eroare de a atribui doar Federației Ruse întreaga responsabilitate pentru tensiunile actuale în jurul Ucrainei”, – a spus V. Putin lui J. Biden;

Federația Rusă a cerut NATO, că în ”interesul fundamental al securităţii europene”, să anuleze promisiunea anterioară de aderare a Ucrainei şi Georgiei la NATO. De asemenea, să promită Moscovei că nu va desfăşura în ţările din apropiere sisteme de atac, care pot ameninţa securitatea acesteia. Aceste cereri au fost enunţate de S. Lavrov, în declaraţia privind garanţiile de securitate pe care Moscova doreşte să le obţină din partea SUA/NATO, în contextul tensiunilor generate de tot discutata presupusă invazie a Moscovei în Ucraina. „În interesul fundamental al securităţii europene, este necesară o dezavuare formală a deciziei de la summitul NATO din 2008 de la Bucureşti, că Ucraina şi Georgia vor deveni membre NATO”, – se arată în declaraţia de la Moscova. Partea rusă propune o serie de paşi pentru diminuarea tensiunilor, inclusiv încetarea exerciţiilor militare în apropierea frontierelor ruse şi convenirea unei distanţe sigure între navele şi avioanele militare ale Federației Ruse şi NATO, mai ales în Marea Neagră şi în Marea Baltică. La fel, Moscova cere reluarea dialogului cu SUA şi NATO asupra apărării, şi îndeamnă SUA să accepte un moratoriu asupra desfăşurării de rachete cu rază intermediară în Europa;

preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că  agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei ar avea un preţ. Aceasta a refuzat să spună direct dacă o asemenea acţiune a Moscovei, ar declanşa sancţiuni UE contra gazoductului rusesc Nord Stream 2. Ursula von der Leyen a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă comună, cu noul cancelar al Republicii Federative Germane, Olaf Scholz, ca răspuns la o întrebare dacă întreruperea Nord Stream 2 ar face parte dintr-o intensificare a sancţiunilor împotriva Moscovei, în cazul în care aceasta ar ataca Ucraina. „În calitate de Comisie Europeană, Consiliul European ne-a însărcinat în iunie să dezvoltăm opţiuni în privinţa Federației Ruse şi am făcut acest lucru. Orice agresiune trebuie să aibă un preţ, de aceea vom comunica aceste puncte Moscovei, dar nu le vom face publice”, – a explicat Von der Leyen. „În termeni generali, este important să spunem că energia nu poate să fie un mijloc de a exercita presiuni şi securitatea energetică europeană trebuie asigurată”, – a adăugat ea. La rândul său, Ol. Scholz a refuzat să spună care ar fi consecinţele exacte, ale unei invazii ruse a Ucrainei;

cele mai dezvoltate și puternice state, membre G7, au discutat despre relația Federația Rusă – Ucraina, pentru a demonstra unitatea împotriva agresorilor globali şi a discuta în special despre Federația Rusă, ale cărei activități la hotarul cu Ucraina sînt îngrijorătoare. Ministrul britanic de externe Liz Truss, a cărei ţară deţine preşedinţia G7, intenţionează să arate că există un front unit împotriva agresorilor globali, ea va îndemna G7 să facă front comun împotriva comportamentelor rău intenţionate – inclusiv poziţiile ruse faţă de Ucraina şi să se angajeze în materie de securitate şi susţinere economică, pentru a apăra graniţele libertăţii în lume. Pe lîngă acest subiect s-au discuta crizele actuale, în special cea din Myanmar, unde a avut loc o lovitură militară şi unde fostul lider Aung San Suu Kyi a fost condamnată la închisoare. De asemenea, miniştrii de externe ar urma să solicite Iranului să revină la respectarea acordului de la Viena;

UE a impus sancțiuni împotriva grupului paramilitar, armata privată numită ”Wagner”. UE a anunțat sancțiuni împotriva grupului paramilitar Wagner, ca răspuns la presupusele încălcări ale drepturilor omului, comise în Ucraina, Siria, Libia. UE consideră că Moscova se folosește de acest grup, despre care se spune că are legături financiare strânse cu un prieten al președintelui rus Vladimir Putin, pentru a-i oferi o influență, pe care să o poată nega, în conflicte din străinătate. Sancțiunile UE împotriva Wagner includ interdicția de a călători în UE și înghețarea tuturor activelor. Decizia vine după ce UE a impus sancțiuni împotriva presupusului susținător Wagner, Evgheni Prigojin. Măsurile restrictive vor complica legăturile și acordurile financiare ale UE cu guvernele care angajează Wagner. UE a amenințat cu retragerea sprijinului pentru Mali, după ce guvernul țării a declarat că ia în considerare angajarea mercenarilor Wagner, pentru a-l ajuta la oprirea insurgenței jihadiste;

ministerul sirian de externe a condamnat decizia Turciei, de a prelungi cu încă doi ani desfăşurarea trupelor sale în Siriaşi Irak, declarând că astfel de practici ameninţă pacea şi securitatea internaţională. Ministerul a subliniat că nu poate tolera practicile guvernului turc care lansează atacuri militare pe teritoriu sirian, ce contravin rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU de respectare a suveranităţii şi independenţei teritoriilor siriene. De asemenea, a fost făcut apel la comunitatea internaţională să tragă Turcia la răspundere pentru crimele de război şi agresiunea, pe care le-a comis împotriva Siriei. S-au cerut despăgubiri pentru toate pierderile cauzate de operaţiunile militare turce, care au lăsat o povară grea asupra civililor, infrastructurii ţării, proprietăţilor private şi publice, resurselor naturale şi moştenirii istorice siriene. Începând cu anul 2016, mai multe operaţiuni transfrontaliere turce au avut loc în nordul sirian, vizând zone controlate de kurzi. Forţele turce au stabilit de asemenea baze militare şi puncte de observaţie în mediul rural din provincia nordică Alep şi provincia nord-vestică Idlib, cu ajutorul rebelilor armaţi locali.

statele europene colaborează pentru a deschide împreună o misiune diplomatică în Afganistan.Misiunea diplomatică va permite ambasadorilor acestor state să revină la Kabul și astfel se încearcă să se găsească un mod de a contacta cu talibanii, după ce gruparea a preluat puterea în Afganistan în luna august, în timp ce forţele externe se retrăgeau din ţară. SUA şi alte ţări  şi-au închis ambasadele,  iar talibanii au anunţat un guvern interimar, ai cărui membri se află sub sancţiuni SUA şi ONU. „Ne gândim la o organizaţie a câtorva ţări europene, care va permite ambasadorilor noştri să fie prezenţi”, – a declarat Emmanuel Macron. SUA, UE şi altele ezită să recunoască oficial talibanii, acuzandu-i că nu respectă drepturile cetățenilor, drepturile femeilor şi minorităţilor, etc. Acesta este un demers diferit de recunoaşterea politică sau dialogul politic cu talibanii. Într-un comunicat emis după discuţii cu talibanii, UE a sugerat că ar putea deschide în curând o misiune. Separat, Parisul a anunţat că a întreprins o misiune de evacuare în Afganistan cu ajutorul Qatarului. Retragerea Occidentului din Afganistan și situația prost-retragere fiind una din principalele probleme de securitate actuale și de viitor pe termen mediu. Cea mai mare problemă a retragerii vizate fiind o lovitură aproape irecuperabilă pentru imaginea lumii occidentale de apărător sigur al celor care și-au pus toată încrederea în Occident și valorile acestuia contra unor mișcări/state/entități cu valori departe de cele occidentale, deoarece înfrângerea Occidentului, care depășește categoric la toate capitolele talibanii și pe toți care-i susțin pe aceștia, este ceva care cu greu se poate percepe ca pe ceva real întâmplat și asta sporește deosebit de periculos încrederea forțelor teroriste, criminale, antidemocratice, antiumane și radicale, că prin tragerea timpului/testarea răbdării/cheltuirea irațională a  resurselor umane și materiale occidentale, împreună cu lipsa rezultatelor rapide și temeinice pentru Occident în aceste zone de operații, vor eroda în final scopurile și unele realizări ale Occidentului, iar forțele opuse vor putea astfel învinge după modelul celor întâmplate în Afganistan.

III. Prognoze

Analiza proceselor și evenimentelor din anul 2021, care au vizat securitatea multidimensională la nivel global și regional, menține și pentru anul 2022 încrederea, că se vor păstra destule surse ale riscurilor şi ameninţărilor în stare să dinamizeze pericolul unei confruntări de proporții cu implicații militare, dar și să mențină incertitudinea stabilității economice a societăților umane moderne. Actorii implicați în procesele menționate, vor înclina tot mai mult spre reconfigurarea structurilor de securitate și vor opta pentru generarea unor noi zone de influenţă. În aceste condiții, se poate de constatat, că aspectele problematice pentru securitatea globală și regională, inclusiv pericolul terorist, migrația necontrolată, pandemia de COVID, alte probleme grave, prezente pe parcursul anului 2021, nu au fost eliminate de liderii puterilor mondiale și respectiv problemele  privind securitatea globală/regională se vor perpetua în anul 2022.

Anul 2021 a continuat tendințele periculoase înregistrate în ultimi ani, unde latura militară a interacțiunilor dintre marii actori ai relațiilor internaționale, a fost manifestată prin desfășurarea unor aplicații de proporții deosebit de mari, cu implicarea aliaților și demonstrarea noilor tehnologii militare, ultimile fiind și pentru a facilita vânzările de armament în cadrul concurenței deosebite de pe piața respectivă. Toate aceste activități militare de proporții mari și deosebit de mari ale marilor puteri rivale, cu demonstrarea practică a capacităților sale militar-economice, potențialului științific și de producere al complexului industrial-militar, interoperabilității și coeziunii aliaților/partenerilor în operații comune pentru contracararea unor pericole și amenințări reale sau potențiale, vin să repete cele deja cândva menționate în analizele precedente – că toate cele petrecute se organizează și se desfășoară în scopul transmiterii practice de răspunsuri/semnale reciproce de descurajare strategică ale marilor puteri în perioada noului „război rece” în derulare, descurajării pornirillor agresive, să modifice comportamentul rivalilor în albia dorită de interesele proprii, dar și să diminueze încercările de a destabiliza alianțele și parteneriatele dintre aceste puteri. Se conturează situația cînd marile puteri și partenerii acestora, fără a lua prea mult în calcul interesele oponenților, sau repartizat și mai pronunțat în tabere ostile, cum ar fi extinderea în continuare a NATO, iar la polul opus fiind situată Federația Rusă cu partenerii acestora și Republica Populară Chineză, iar în dependență de interesele sale și alte state pot fi adepte sau mai puțin adepte ale unei părți sau alteia. Concomitent, interacțiunile dintre state, unde se contrazic interesele și apar viziuni opuse asupra unor procese/instrumente care pot fi aplicate, demonstrează că aceste parteneriate și alianțe nu sînt o unitate absolută,  care să excludă căderea sau reconfigurarea lor, sau altor aspecte de inducere a instabilității din interiorul alianțelor (exemplu pot fi AUKUS, diferite abordări pe tema gazoductului Nord 2, abordarea altor probleme).

În acest context, pericolul unei invazii ale Moscovei în Ucraina, extinderea UE, dar mai ales a NATO, percepute drept pericol de către Rusia, noi acorduri gen AUKUS generatoare de fisuri între partenerii occidentali, retragerea din Afganistan, care a indus o percepere de eșec complet al misiunii de remodelare pro-occidentală al acestui stat și eliminarea pericolului extremist, lipsa unei comunicări eficiente dintre marile puteri, pot conduce la crearea unor percepţii eronate ale părților opuse privind acțiunile și intențiile acestora, care pot folosi aceste percepții incorecte pentru a rezolva problemele în afara cadrului diplomatic, inclusiv prin instrumente militare. Va avea o nouă dezvoltare periculoasă tema divergenţelor aplicării valorilor şi principiilor adoptate în comun în cadrul instituţiilor suprastatale, privind evenimentele ce vizează securitatea regională, precum şi de arhitectură de securitate.

O parte din potențialul destabilizator se conține și în actualele procesele de centralizare și globalizare, unde entități suprastatale cum sunt UE, NATO, CSI/ODKB, etc, tot mai mult reconfigurează rolul şi responsabilitatea statelor în domeniul politicii interne/externe  şi de securitate, unde statele au, sau pot avea anumite perceperi de pierdere mai puțin acceptabilă a independenței/particularitățile etnico-culturale (aici putem să vedem aspecte opuse apărute între Marea Britanie și UE soldate cu brexit, animozitățile dintre UE și Polonia, Ungaria, etc, divergențele dintre Franța și semnatarele AUKUS, alte exemple). Aceste remodelări pot treptat să transmită complet aceste responsabilități către entități suprastatale, iar orice greșeală aici, îmbinată cu o comunicare ineficientă dintre părți, poate genera tot mai mult curente de opinie, care să promoveze ideea, că entităţile statale îşi pierd suveranitatea/particularitățile etnoco-culturale în favoarea celui mai puternic, or în orice entitate multidimensională una din părți va avea tentația de a deține rolul de lider, creând inconveniențe celorlalte părți, ceea ce ar putea duce la tensiuni politice interne şi la o creștere a elementelor naţionaliste/extremiste, generatoare de o instabilitate internă cu extindere externă în orice alianță economico/politico/militară actuală. Din acest motiv, se impune o atenție deosebită asupra repartizării în interiorul acestor entități a rolurilor și responsabilităților, unde ar fi important să predomine tot mai accentuat mai ales modelul de rotație la poziția de lider al organizației, păstrînd identitatea și particularitățile fiecărui membru.

În 2022 securitatea globală și în particular cea europeană va rămâne influențată inclusiv de factori ce vizează capacităţile economice şi instituţionale ale UE,  capacităţile de apărare ale NATO în contextul tot mai insistentei dorințe a UE de a avea o alternativă proprie la NATO, de coeziunea politică internă în cadrul UE şi NATO (unde lumea occidentală sa cam împărțit în tabere încă aflate în colaborarea strânsă, unde pe de-o parte este tot mai delimitată lumea anglo-vorbitoare cu Brexit, AUKUS, etc, și alții din UE, NATO, etc, care nu prea văd bine aceste procese de integrare a lumii anglo-vorbitoare și care la rândul său au tendințe de a se emancipa și ei spre rol de lider absolut în jurul Franței sau a Germaniei), rolul SUA prezent militar cu baze în UE, relaţia UE/NATO cu Federaţia Rusă, implicit cu structurile de nivel regional sau bilateral. Procesele în derulare nu demonstrează perspective sigure ale securității economico-politico-militare în limitele continentului european, unde persistă destule focare interne în state și la nivel de membri UE, de instabilitate de ordin politic, teritorial, tensiuni etnice, religioase, care în anumite circumstanțe nefericite pot degrada pînă la conflicte cu tentația de implicări militare. Conflictele latente din Caucaz, din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, situația în jurul Crimeii şi conflictul din sud-estul Ucrainei afectează grav mediul regional de securitate, ce se va reflecta și asupra securității europene. Suplimentar, drept surse de tensiuni deosebit de periculoase, se vor remarca în 2022  tot ce se referă la Kosovo, Ciprul de Nord, situația din Bosnia și Herzegovina, relațiile eleno-turce, problema tot mai complicată cu migrația umană necontrolată din Africa/Asia, pericolul terorist, persistența pandemiei COVID, alte probleme multidimensionale de ordin politico-economic-militar. Se va menține o anumită diminuare a regimului de control al armelor în Europa, degradat  prin suspendarea de către Federaţia Rusă a implementării Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale în Europa. Se vor dezvolta evoluţii incerte ale capabilităților militare a unor puteri regionale, o creştere a bugetelor militare ce alimentează  nouă eră a goanei neanunțate a înarmărilor, precum şi dislocarea mai puțin transparentă a forţelor armate în proximitatea imediată de hotarele părților opuse. În cadrul competiţiei geopolitice regionale, vor avea continuitate deosebit de periculoasă tensiunile privind abordarea diferită a protecției mediului/dezvoltării noilor tehnologii energetice bazate pe alte componente decât resursele energetice fosile, tranzitul şi distribuirea resurselor, siguranţa aprovizionării cu resurse, mai ales a celor energetice, unde se va amplifica folosirea instrumentelor de implicare politică, informaţională, obstrucţionarea comerţului, aplicarea tratamentului diferenţiat faţă de părţi, iar procesele economice globale vor avea controverse în urma dezvoltării ”industriei” criptomonedelor cu implicarea actorilor statali.

Prognoza pentru anul 2022, în pofida multiplilor factori negativi, totuși este înclinată preponderent spre scenarii optimiste în privința abținerii de la aplicarea instrumentelor militare ca o continuitate a politicii externe a marilor puteri în cadrul interacțiunilor dintre acestea. Instrumentele militare fiind folosite mai mult ca o intimidare, totuși fiind permanent pe masa liderilor respectivi ca ultima soluție:

– în ce privește cea mai gravă amenințare din bazinul Mării Negre și anume presupusa invazie directă a Moscovei în Ucraina,  aici nu se conturează un scenariu realistic de invazie a Moscovei. La acest subiect poate fi menționat, că toate circumstanțele actuale și tendințele, care se observă la această amenințare bazată pe concentrarea masivă a trupelor ruse la hotarul cu Ucraina, demonstrează că toate acțiunile se vor desfășura pe un teren diplomatic, principalul motiv fiind incapacitatea de durată a părților să dezvolte un conflict armat deschis în actualele circumstanțe economice/pandemice/situații politico-economice interne și a lipsei complete a pre dispunerii populației din Occident și Rusia către un conflict armat direct, iar asta diminuează drastic orice pornire agresivă practică la subiect al anumitor cercuri politice interesate  a rezolva radical orice problemă persistentă. Totuși, este necesar de conștientizat, că niciuna din marile puteri cu interese în Ucraina nu va ceda în perspectiva apropiată și respectiv nu vor asigura garanțiile unei securități regionale și implicit globale până nu vor avea asupra sa un pericol existențial iminent de genul crizei din Caraibe din anii 60 ai secolului 20. Istoria a demonstrat permanent că este respectat în relațiile internaționale complexe doar cel puternic, iar lipsa respectului vizavi de interesele părții opuse poate ușor aduce la instrumente militare în aplicarea soluțiilor practice de rezolvare a problemelor internaționale. Aici, dacă să ne referim la situația actuală a relațiilor  dintre SUA și Federația Rusă, atunci aceste relații sunt aproape de lipsa completă a luării în calcul a intereselor uneia sau altei părți, cu vădită lipsă a disponibilității  părților pentru identificarea unor compromisuri reciproc acceptabile și doar pericolul existențial al nimicirii inevitabile va face una din părți să ia măcar parțial în calcul și interesele părții opuse, iar aici anumite concentrări de trupe și alte jocuri cu implicări ale componentelor militare doar fortifică părerea că părțile măresc baremul în cadrul poziționării la tratative. În cazul, totuși, al aplicării instrumentelor militare ruse în Ucraina, este clar, că SUA și mai ales UE nu vor interveni direct cu forțele sale armate în apărarea acestui stat, care nu va putea etern să iasă de sub interesele Rusiei în virtutea conexiunilor complexe a spațiilor teritoriale vecine-umane-culturale-economice-istorice, strîns legate de perceperea în Rusia a Ucrainei ca pe un teritoriu al său istoric, de unde se trage însăși proveniența Rusiei actuale și unde Kievul este văzut ca mama orașelor rusești, toate interlegate cu alte perceperi ale Moscovei ce contestă dreptul la existența unui stat ucrainean în afara Rusiei sau controlului acesteia, suprapus peste disponibilitatea moderată a Kievului spre un careva dialog cu Moscova calificată pe drept ca un stat agresor, susținător al rebeliunilor și ocupant al teritoriilor naționale. În lipsa implicării armate directe, SUA, UE, vor recurge la cele mai drastice restricții pe care le pot impune Moscovei, suprapuse peste sporirea contingentelor militare SUA/NATO în statele aliate din bazinele Mărilor Baltice și Neagră, dar, toate restricțiile și ignorarea completă a intereselor Rusiei nu va face ca aceste interese ale Moscovei să dispară, invers asta va duce inevitabil la o alianță mult mai strînsă cu China, iar o apropiere mult prea integrată a Rusiei de China este puțin probabil să fie printre scopurile și interesele SUA/NATO și UE. Se pare, că pentru SUA, este ceva mai valoros să nu admită avansarea în calitate de pericol iminent de securitate a Chinei deținătoare de arme nucleare, economie puternică globală și o populație deosebit de mare, iar crearea unor alianțe gen AUKUS, chiar prin răcirea relațiilor cu Franța, vin să fortifice această părere, că neadmiterea unei alianțe puternice a Rusiei cu China este mai importantă decît un război direct cu Moscova pentru Ucraina. Tatonarea terenului cît de ferm este liderul de la Moscova în menținerea pozițiilor privind ”liniile roșii” anunțate oponenților externi, nu poate avea o continuitate de durată mare, iar masarea trupelor la hotarul ruso-ucrainenan se pare că nu exclude definitiv instrumentele militare în cazul eșuării tratativelor, dar cel mai probabil că aceste tratative au scopul de a vedea seriozitatea intențiilor părților și dacă se va constata, că Moscova nu trișează privind traversarea ”liniilor roșii”, iar războiul cu potențial de escaladare este foarte real, atunci, pentru a evita războiul cu pericol existențial, în final se va opta pentru lungile tratative, care vor identifica compromisurile ce vor satisface măcar și parțial oponenții.

– evoluția de securitate din anul 2021, în pofida la toate interacțiunile negative dintre oponenții globali, demonstrează totuși că, un conflict major între marile puteri nucleare, prin declanșarea unui război direct dintre acestea, cu folosirea armamentului strategic nuclear, care să aducă inevitabil la distrugerea omenirii, este diminuat, mai ales că ultimele acțiuni ale principalilor puteri globale, arată existența disponibilității liderilor marilor puteri de a avea  anumite discuții directe în format de dialog, sau alte forme de contact, fie ele și cu puține deschideri spre compromisuri largi, totuși contactele vizate vin să mențină încrederea, că va fi exclusă din lista soluțiilor finale partea de aplicare directă a forțelor armate pentru rezolvarea intereselor, fiind oricum încă pentru mult timp ”păstrate” zonele de conflict existente ce permit actorilor implicați să dețină poziții ceva mai confortabile pe fundalul intimidărilor militare în cadrul tratativelor cu oponenții .

– la general, perspectiva strategică a securității globale, care se conturează pentru anul 2022, menține mult prea activă instabilitatea complexă a securității militare globale/regionale, care se va manifesta prin persistența tensiunilor în derulare, cu apariția de noi crize multidimensionale, cu implicarea capacităților de intimidare militară ale oponenților, inclusiv nu pot fi complet excluse anumite confruntări convenționale armate de proporții între puterile regionale sau locale, Toate aceste aspecte, induc certitudinea că și pentru anul 2022 perspectivele stabilității de securitate globală vor rămâne sub influența majoră al activităților de intimidare/descurajare reciprocă ale oponenților globali, deținători ai principalelor arsenale nucleare și capacități economice transnaționale avansate. La modul practic, în 2022, aceste procese vor continua a se manifesta prin confruntări economice dure, amplificate de sancțiuni politico-economice reciproce tot mai drastice, aplicații militare de proporții mari și dotarea consistentă a părților cu noi tipuri de armament, iar demonstrarea practică a forțelor militare și abilităților diplomatico/economice, cum sunt arealele de conflicte și alte zone de intersecție periculoasă a intereselor marilor puteri globale, vor menține competiția foarte aproape de nivelul pericolului critic pentru securitatea militară globală și regională. Practica anilor precedenți, aduce încrederea, că și în anul 2022, omenirea va rămîne încă la mare distanță de conștientizarea lecțiilor sângeroase ale trecutului și respectiv de renunțarea la instrumentele armate ca unealtă a promovării intereselor, dar în lipsa conflictelor armate deschise, forțele interesate se vor concentra pe ”războaie” în spațiul cibernetic și economic, iar capacitățile militare, aflate într-o permanentă modernizare, vor fi un eficient instrument de intimidare în cadrul fortificării războaielor informaționale, de propagandă și poziționare favorizată în cadrul tratativelor.

– diminuarea simțitoare a riscurilor unei confruntări cu instrumente militare se va realiza în 2022 în baza principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, deoarece alte soluții alternative sunt extrem de puțin probabile să satisfacă la nivel acceptabil interesele diametral opuse ale actorilor implicați în procesele de nivel global și regional.