Viitor teatru de operații militare deschise ale marilor puteri sau o nouă treaptă spre ajustarea coexistenței pașnice a intereselor opuse?

I. Păreri generale

Situația actuală în jurul problemelor de securitate din Ucraina este o temă deosebit de îngrijorătoare pentru stabilitatea regiunii Mării Negre.

Totul se amplifică și mai periculos din cauza presupuselor pregătiri ale Federației Ruse de a interveni militar direct în Ucraina, a învinuirilor Moscovei precum că Ucraina ar renunța definitiv la formatul de tratative și intenționează doar prin forță să readucă în componența sa regiunile rebele, că Occidentul și NATO prea mult au avansat să se apropie cu capacități militare de atac de hotarele ruse și a aliaților săi, ori că orice aplicație militară sau concentrare de trupe al uneia din părți deja ar însemna începerea unei aplicări a forței de una din părțile implicate.

Toate aceste învinuiri reciproce, jocurile incerte cu aplicațiile militare/concentrările de trupe la hotare în actualele circumstanțe ale decăderii/instabilității economice mondiale, a persistenței pandemiei de COVID, interdependenței circuitelor economico-energetice, mai mult seamănă cu încercarea marilor actori ai relațiilor internaționale și celor care geografic se află între aceștea, de a permite actorilor implicați să se poziționeze ceva mai confortabile în cadrul promovării intereselor economice și a tratativelor cu oponenții, inclusiv obținerii de avantaje economice în lumea globalizată tot mai dependentă de resurse și pieți de desfacere.

În ultimul trimestru al anului 2021 mai multe surse pretind, că Moscova ar pregăti capacități militare de invazie militară directă a Ucrainei. La rândul său Moscova neagă vehement astfel de pregătiri și invers acuză Ucraina că aceasta concentrează trupe, care se pretinde că ar cuprinde în jur de jumătate din totalul de forțe ucrainene, la hotarul de contact cu regiunile ucrainene separatiste, pentru a rezolva militar divergențele cu aceste entități secesioniste.

Trebuie de înțeles, că problemele de securitate legate de Ucraina, sunt și probleme pentru toate statele din bazinul Mării Negre și nimeni nu dorește un război bilateral dintre Moscova și Kiev, care ușor poate să se extindă la o scară regională sau chiar globală.

Este evident, că factorul de bază care a influențat negativ securitatea din regiunea Mării Negre, continuă să fie competiția dintre marile puteri pentru extinderea și menținerea supremației în zonele unde acestea au multiple interese de ordin economic, politic, militar.

II. Constatări și presupuneri

În prezent principalii pretendenți la poziția dominantă în regiunea Mării Negre sunt pe de o parte Federația Rusă, iar de cealaltă parte SUA, UE și blocul politico-militar NATO. Federația Rusă, ca pretins succesor al fostului  colos sovietic, are intenții serioase de a păstra/recâștiga teritoriile ce le revin în special Georgiei, Ucrainei și Republicii Moldova, inspirând, susținând și generând direct sau indirect, în perioada celor 30 ani de independență, pe teritoriile acestora entități separatiste. SUA, UE și NATO, ghidate de propriile interese, majoritar comune, dar uneori și diferite, întreprind multiple măsuri să extragă aceste state de sub influența Moscovei, generând în viziunea Moscovei extinderea NATO și intrînd în teritoriile considerate de Moscova ca pe un areal propriu de drept istoric, unde alții nu ar avea acest drept să extindă influența/controlul său. Federația Rusă, cel mai mare stat ca și teritoriu din lume, cu trecut îndelungat de mare putere regională și globală sub diferite forme, cu capacități militare ce o situează în rînd cu marile puteri globale ca SUA și China, nu vrea să accepte, în teritoriile pe care cândva le deținea în componența sa, niciun alt concurent, nu vrea să permită ca fostele republici unionale ale URSS să se desprindă definitiv de influența sa și să între sub influența Occidentului, sau chiar să între ca și membri în alianța NATO, sau să permită deschiderea unor baze militare NATO, sau al oricărui stat în general. Altfel, probabil Moscova consideră, că va pierde imaginea externă și internă de mare putere, fapt ce ar duce la erodarea treptată a actualei Federații Ruse și dezmembrarea acesteia în mai multe entități separate și ostile. În aceste condiții, Moscova întreprinde de mult timp diverse măsuri pentru a nu se admite concurenții în arealul său de interes deosebit, mai ales în fostele componente ale URSS, or lecția învățată cu statele baltice deja membre ale UE și NATO, au fost o palmă dureroasă pentru orgoliile de mare putere globală ale Moscovei, aceasta acum fiind în deplin proces să nu admită în alte ”teritorii ale sale” o repetare a scenariului cu statele baltice. Este foarte periculoasă o astfel de concurență între marile puteri, dar totuși Occidentul, cu capacitățile sale economice globalizate și mult mai puternice ca cele ale Moscovei, este mai atractiv ca și partener de dezvoltare decît Moscova aflata permanent în urma concurenților cel puțin la capitolul economic și bunăstare generală a societății, or nu este mare descoperire că și URSS a eșuat în mare parte datorită incapacității/inferiorității economice.

Pe măsură ce interesul actorilor menționați mai sus în această regiune crește, de rînd cu aceasta sporește și tensiunea suprapusă peste pierderea răbdării în a găsi o rezolvare satisfăcătoare a cercului vicios de interminabile probleme, care poate genera situații periculoase de confruntare, inclusiv pe motiv de neatenție, greșeală sau intenții criminale ascunse. Moscova, prin prisma celui mai mare și puternic actor al relațiilor internaționale din regiunea Mării Negre, demonstrând ambițiile sale globale și regionale, a promovat și continuă să promoveze o politică activă, care s-a manifestat mai intens după anul 2014, când a intrat în posesia teritoriului ucrainean și a susținut de partea separatiștilor un conflict militar în regiunile de est ale Ucrainei, pe care continuă să-l mențină activ până în prezent. Deținerea peninsulei Crimeea ia permis Moscovei să desfășoare ușor controlul asupra Mării Negre, de unde iarăși controlează, sau poate proiecta controlul și asupra altor zone de interes, inclusiv își poate facilita accesul la zone unde are interes din Siria, Nordul Africii, Balcani, Marea Mediterană, etc.

La rândul său, Ucraina, pentru a-și soluționa problemele de securitate, în paralel cu încercările de a ieși de sub influența politică și economică a Rusiei, continuă să-și consolideze  relațiile cu NATO, SUA și UE. În acest context Ucraina în anul 2020 a obținut statutul de Partener cu Oportunități Extinse al NATO și planifică să obțină un planul de acțiuni pentru aderare la NATO. Ucraina desfășoară pe teritoriul său o serie de exerciții  comune cu statele membre și partenere ale NATO, cum ar fi exercițiile multinaționale Sea Breeze din anul 2021, aceste aplicații devenind cele mai de amploare din ultimii circa 20 ani. Concomitent, Ucraina, pentru consolidarea forțelor armate, desfășoară ample modernizări, beneficiază de o asistență  multilaterală din partea SUA, UE și NATO.

Scenariul militar de rezolvare a intereselor Moscovei în Ucraina nu poate fi exclus, iar avînd în vedere modernizările profunde ale forțelor armate ruse, existența bagajului amplu al aplicării forțelor în teatre de operații interne ca cel din Cecenia, extern cum este Siria, operații combinate acoperite  în diverse părți ale lumii, cum au fost cele din Crimeea soldate cu o ulterioară desprindere al acestui teritoriu de Ucraina, alte teatre de acțiuni și operații, inclusiv de menținere a păcii, dar și analiza aplicațiilor de anvergură strategică cu implicarea întregului potențial militar al statului rus, induce convingerea, că la decizia de a rezolva militar anumite interese externe, Rusia va atinge scopurile trasate în direcția statelor, alianțelor de state, care sunt inferioare ca și capacități militare convenționale, or în privința Ucrainei, o posibilă decizie de intervenție militară directă a Rusiei, va fi un scenariu realizabil, dar care cel mai probabil nu va acoperi prin cele atinse pierderile economice și de imagine mult mai dureroase.

Moscova, grație capacităților sale militare impunătoare, în cazul intervenției militare directe, fie în regiunile deja separatiste sau în altele din vecinătate, fie în scop de a ocupa toată Ucraina, în timp relativ scurt va putea realiza acest obiectiv cu pierderi acceptabile pentru ei. Motivele incapacității forțelor ucrainene de stopa o posibilă intervenție militară de succes al Moscovei fiind evidente – nu poate o armată relativ mică a Ucrainei să reziste contra experimentului colos militar rus tehnologic și numeric multiplu superior. Dar în afară de însăși inferioritatea tecnico/numerică a forțelor ucrainene, mai exista și alte multiple motive care facilitează direct și indirect succesul unei invazii militare a Moscovei. Aici se poate de inclus aspectul că, în pofida modernizărilor și dotărilor cu armament, tehnică militară ceva mai performante, sporirea gradului de instruire a trupelor, desfășurarea mai multor mobilizări a rezerviștilor, deținerii anumitor deprinderi practice acumulate în luptele cu forțele separatiste, inclusiv cu insurgenții din Rusia și din alte părți, deținerea unui număr impunător de rezerviști cu experiență de luptă, toate sunt insuficiente. Nu sunt destule ca număr și capacități oportune de suplinire, mentenanță, producere, iar capacitățile antiaeriene și antirachetă ale trupelor ucrainene de acoperire a centrelor industriale, militare, alte puncte strategic vitale, sunt, comparativ cu capacitățile de atac aerian ruse, aproape de ineficiență. Componenta navală a forțelor ucrainene și apărare de coastă sunt deosebit de vulnerabile, și se poate de constatat, că în orice sector de apărare contra unui inamic cum este Rusia, partea ucraineană este complet vulnerabilă și respectiv nu poate stopa realizarea unor planuri de cucerire externă din Rusia, dacă ultima totuși va decide un astfel de scenariu. Toate problemele fiind multiplu amplificate de o capacitate economică slabă a statului ucrainean, un complex industrial-militar cu mult inferior celui advers, de un personal din structurile de forță încă insuficient de motivat financiar și patriotic, exista o populație destul de adânc polarizată politic, economic, etnic, alte multe probleme la nivel economic și de integritate a societății, iar toate aceste aspecte facilitează succesul unei potențiale intervenții externe sau o insurgență internă/externă extinsă și asupra altor regiuni încă stabile.

Posibil că Rusia va întâmpina probleme serioase post-intervenție de a menține și subordona complet Ucraina, dar asta nu se va referi la toate teritoriile ucrainene și evident că dacă Rusia va avea destulă motivare să acționeze militar, atunci și subordonarea totală va fi doar o problemă de timp, care va avea succes total sau va fi un insucces doar datorită poziției partenerilor Ucrainei cum sunt NATO, SUA și UE, opunerii rezisten’ei de c[tre popula’ia care nu mai are preferin’ele din 2014, or dacă NATO, SUA și UE vor fi neutre, sau foarte pasive, atunci nimic nu poate încurca succesului total al unei intervenții militare cu ulterioara subordonare completă a Ucrainei după modelul în derulare gen Belarus sau ca și teritoriu federal al Federației Ruse.

Avînd în vedere toate vulnerabilitățile Ucrainei, inclusiv dezbinarea populației, a regiunilor, patriotismul erodat al populației sărăcite cu tot mai multe tendințe ale tineretului de emigrare și cuprindere a unei autoperceperi de cetățean al lumii globalizate fără hotare și apartenență exactă la un anume stat, teritoriu, etnie, o depopulare a entităților rurale cu plecarea masivă în entități urbane ușor de nimicit prin atacuri masive cu rachete, incertitudinea unor ajutoare practice externe combinate cu evidenta lipsă a dorinței de implicare reală cu forțe militare proprii ale partenerilor externi în caz de conflict deschis a Ucrainei cu Rusia, etc,  toate acestea permit Rusiei să aplice cu succes forța militară pentru subordonarea Ucrainei din mai multe direcții de atac.

Luând în calcul starea tehnologică actuală a armatei ruse în general și în special capacitățile de lovire cu arme de înaltă precizie de la distanțe mari, capacitățile impunătoare ale complexului industrial-militar, starea instruirii practice, capacitățile și experiența colosale de mobilizare și proiectare a forțelor de arme întrunite la distanțe deosebit de mari, deținerea experienței practice în teatre de luptă reale, capacități de cercetare și acumulare a informațiilor despre inamic aproape nelimitate din toate mediile posibile, inclusiv uman, spațial, război electronic, capacități de atac cibernetice, induc posibilitatea ca în general Moscova să aplice doar lovituri cu rachete de genul Kalibr de la mare distanță pentru nimicirea grupărilor de forțe și a principalelor centre de asigurare și infrastructură de importanță strategică pentru Ucraina, urmate imediat la necesitate cu atacuri terestre concomitente din toate direcțiile unde Rusia are hotar nemijlocit cu Ucraina.

Aplicarea directă a forței de către Rusia în Ucraina poate avea loc conform mai multor scenarii, dar mai realiste pot fi acelea care ar presupune, că vor fi nimicite doar forțele ucrainene, care vor fi implicate în atacul asupra regiunilor separatiste, cu o posibilă nimicire a restul trupe concentrate în apropierea zonei de conflict și imediata ocupare a regiunilor vecine pentru a crea o zonă securizată comodă Rusiei. Un alt scenariu ar fi ocuparea totală a Ucrainei cu schimbarea puterii centrale pe una complet pro Moscova și posibila ulterioară alipire prin referendum, decizii a unei mari adunări naționale, vot în parlament, etc., a întregii Ucraine sau doar a regiunilor deja enumerate mai sus în componența Rusiei, pentru a realiza în practică un stat comun Rusia-Belorusia-Ucraina sub conducerea centralizată din Moscova.

Pe lîngă aceste scenarii, se mai poate lua decizia la Moscova, de a recunoaște unilateral independența regiunilor rebele ucrainene, care imediat vor ”solicita”, în contextul asigurării independenței, întroducerea ”oficială” a trupelor ruse.

Astfel, la capitolul rezultatelor unei invazii militare directe a Moscovei asupra Ucrainei,  se poate cu siguranță de spus, că Ucraina are toate șansele să fie înfrîntă cu potențial să se transforme în teritoriu federal al Rusiei, iar populația sarcina, ar putea parțial să nu se împotrivească invadatorilor, deși această populație nu mai este cea din 2014 care avea o anumită disponibilitate de a se alătura părții ruse. Mai este și aspectul că în trecut, istoria nu odată a demonstrat ușurința relativă a ocupării și menținerii îndelungate a teritoriului actualei Ucraine în componența Imperiului Rus sau a URSS și la moment nu se vede niciun motiv de crezut, că la intenții serioase ale Moscovei, de a ocupa militar Ucraina, acest obiectiv nu va fi realizat ca în secolele trecute. Astfel, din punct de vedere militar, al infrastructurii militare actuale, capacităților generale de apărare a statului ucrainean, a complexului industrial-militar ucrainean de producere/suplinire/mentenanță, Ucraina nu are prea multe șanse de succes în fața invaziei militare directe a Federației Ruse, unica șansă de a salva Ucraina  în acest caz, fiind incapacitatea Moscovei de a realiza operație fulger de anvergură majoră, de a menține îndelungat teritoriile ocupate acolo unde populația se va opune vehement invaziei, plus ajutor occidental cu echipament militar combinat cu restricții deosebit de dure în măsură să izoleze complet Rusia și aliații acesteia.

III. Concluzii și prognoze

Rusia, prin exerciții militare de mare anvergură, cum a fost Zapad 2021, se poziționează tot mai ferm că, teritoriile din vecinătatea imediată, cum este Ucraina, sunt ”linii roșii” în ”răbdarea Rusiei” în contextul apărării intereselor sale strategice militare și economice, respectiv se poate ușor de estimat continuarea susținerii regiunilor separatiste din Ucraina, inclusiv din Georgia, Republica Moldova, etc.  În acest context al ”marcării liniilor roșii”, Moscova operează periodic concentrări de trupe la hotarul cu Ucraina, astfel alimentând cu succes în Ucraina și Occident imaginea sa de actor cu intenții ferme de acțiune în cazul trecerii ”liniilor roșii” stabilite unilateral de conducerea statului rus. La acest capitol, al sublinierii fermității intențiilor, se înscrie și Occidentul, care susține Ucraina, inclusiv acordă asistență cu utilaj militar letal și instruirea trupelor, desfășoară exerciții de amploare ale NATO la hotarele Federației Ruse și aliaților săi cum este Bielorusia, tot mai intens se face prezent cu diverse capacități militare și de cercetare militară în Marea Neagră.

Toate circumstanțele elucidează că Rusia consideră, strategia NATO și în general a Occidentului în privința sa drept una orientată spre izolarea completă a Rusiei și nimicirea treptată a acesteia în calitate de mare putere globală, și se face prin mijloace ce includ crearea alături de Rusia o unei linii de state adverse din fostele teritorii sovietice și drept platformă de plasare în aceste state a capacităților militare de atac în imediata apropiere de hotarele ruse. Reieșind din perceperea acestor acțiuni ale statelor occidentale, Moscova va continua să-și consolideze forțele și să destabilizeze securitatea din regiunea Mării Negre cu epicentrul în Ucraina, dar efectele căruia riscă să se răsfrângă negativ asupra echilibrului de securitate global în cazul unor implicări militare ruse și din Occident directe în aceste teatre de intersecție a intereselor.

 Deocamdată toate măsurile care au fost întreprinse de comunitatea mondială, în special, sancțiunile economice, nu au reușit să schimbe prea tare această poziție ostilă a Moscovei, care pe lângă instrumentul militar, folosește celelalte mijloace și instrumente informaționale, economice, energetice, etc, continuând să amenințe în viziunea părții opuse securitatea regională și cea globală. Unica soluție de păstrare a păcii fiind în continuare formatul de tratative, fie ele și cu eficiență scăzută, or eficiența scăzută a formatelor de tratative este mai salutabilă decât încercarea de a rezolva militar conglomeratul de probleme acumulat în relațiile dintre statele din regiunea Mării Negre și dintre marile puteri globale deținătoare de arsenale nucleare, ce garantează nimicirea reciprocă fără un succes pentru careva parte implicată.

Este evident că, doar împreună SUA, UE, NATO și alți actori pot stopa o posibilă decizie de subordonare militară a Ucrainei de către Federația Rusă în condițiile dacă Rusia va trasa concluzia că unica posibilitate de rezolvare a problemelor cu regiunile separatiste ucrainene  și neadmiterea NATO în Ucraina rămâne calea militară.

Totuși, în pofida avansării limbajului agresiv în relațiile Moscova-Occident, Moscova-Kiev, învinuirilor reciproce legate fie de pregătirile Moscovei de atac direct a Ucrainei, fie că Kiev ar vrea militar să rezolve problema entităților teritoriale separatiste, rațiunea ar fi trebuit să învingă și să nu se admită motive care vor permite că în timpul apropiat să se lanseze un război în regiunea Mării Negre cu implicarea directă a Moscovei. O invazie directă în Ucraina va avea urmări catastrofale în primul rând pentru economia rusă mult inferioară modelului occidental și obligatoriu se va lovi de un răspuns deosebit de dur al Occidentului pe filiera economică mai ales, iar în acest caz, actuala conducere a statului rus, nu va mai putea supraviețui unei revolte populare totale în urma căderii și mai dramatice a nivelului de trai a populației, or nu poate fi crezut că poporul statului rus vrea o catastrofă economică cu izolare externă completă sau război deschis cu Occidentul, deoarece poporul nu va admite un scenariu unde viitorul este doar în sărăcie deosebit de drastică și izolare dură în pofida pragului ridicat al toleranței la greutăți al poporului statului rus.

Unicul motiv, care poate fi ceva mai credibil că ar influența totuși o decizie reală a Moscovei privind atacarea sau ocuparea militară directă a Ucrainei, poate fi doar dacă Rusia va concluziona unilateral că Ucraina ar vrea să readucă pe cale militară în componența sa regiunile separatiste și respectiv se va renunța complet la formatul actual de tratative, iar acesta nu se va substitui rapid cu un nou format cu potențial de rezolvare a problemelor din regiunile separatiste ucrainene conform unor minime condiții ce vor satisface interesul Rusiei de a nu admite NATO sau baze militare ale altui actor în Ucraina, sau calitatea de membru NATO al Ucrainei.

Aceste avansări ale problemelor de securitate, sporite de ultimele învinuiri reciproce ale principalilor actori implicați, demonstrează că în toate taberele ostile sa ajuns la un anumit hotar al răbdării în tolerarea evoluțiilor dramatice interminabile ale problemelor vizate, iar următorul pas al celor implicați, fie va amplifica problema pînă la epuizarea soluțiilor pașnice  cu încercarea de a rezolva totul prin forță militară brutală, fie va genera o platformă nouă de interacțiune comună pentru rezolvarea îndelungată a problemelor fără soluții ce vor implica forțele armate, în urma cărora marele puteri globale vor reuși totuși să-și împărțească zonele de influență și conviețuire cît de cît pașnică a intereselor. Ucraina și regiunea Mării Negre nu sunt unicile puncte al intersectării intereselor diametral opuse ale marilor puteri globale și respectiv sunt destule platforme și formaturi de tratative, discuții și interacțiune pentru a fi găsite soluții de satisfacere a intereselor opuse, care în final să permită păstrarea păcii globale.

Existența disponibilității liderilor marilor puteri globale de a avea totuși anumite discuții directe în format de dialog, sau alte forme de contact, fie ele și cu puține deschideri spre compromisuri largi, totuși vine să mențină speranța că va fi exclusă din lista soluțiilor finale partea de aplicare directă a forțelor armate pentru rezolvarea intereselor, fiind oricum încă pentru mult timp ”păstrate” zonele de conflict existente pentru a permite actorilor implicați să dețină poziții ceva mai confortabile în cadrul tratativelor cu oponenții.